Hellvig vrea să nască o struțo-cămilă. Poate exista naționalismul moderat și euro/globo-entuziast? EDITORIAL
Directorul SRI, Eduard Hellvig, a rostit (citit) marți, cu ocazia începutului de an universitar, dar și a împlinirii a 15 ani de studii de securitate, un discurs în fața studenților Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Printre altele, el a dat glas și unei „opinii personale” pe tema naționalismului, afirmând, în mod surprinzător, că atașamentul față de valorile tradiționale, religie, identitate națională poate coexista cu apartenența României la UE și cu parteneriatul strategic cu SUA. Pentru prima dată în discursul unui om al Sistemului, șeful SRI s-a pronunțat nu vehement împotriva naționalismului -așa cum ne-au obișnuit alți vorbitori de seamă-, ci pentru un naționalism „moderat”, „echilibrat”, „un patriotism pro-occidental”. Adică național-globalismul. Poate fi acesta posibil? Vom încerca s-o deslușim în rândurile de mai jos.
Mai întâi, discursul lui Eduard Hellvig:
„Una din provocările prezentului se referă la discuția despre identitate. Despre cine suntem, ca oameni, dar și ca popor, și despre cât de mândri suntem în legătură cu identitatea noastră. Nu vreau să vă dau lecții, și vreau să luați frazele următoare drept gândurile pe care vi le transmite un absolvent de Științe Politice. Creșteți deja într-o societate în care se construiește o teză falsă, a unei dispute artificiale între identitatea națională și cea europeană sau globală. Identitatea noastră națională este un motiv de mândrie la fel ca și apartenența la o societate deschisă, tolerantă și preocupată de drepturile globale.
Pentru că ambele sunt cele care ne diferențiază de societățile în care nu sunt posibile alegeri libere, egalitatea în fața legii, libertăți economice sau libertatea de mișcare pe care astăzi le considerăm firești.
În această lume, naționalismul nu ar trebui să fie doar apanajul unor discursuri sau abordări extreme, ci și un tip de instinct pe care să-l aibă cei cu gândire democratică, liberală, care astăzi au tendința greșită de a se îndepărta de subiecte precum patriotism sau tradiții.
Dar, așa cum spun și gânditorii liberali moderni, astăzi nu ar trebui să facem asta. Privilegiile asigurate cetățenilor în ultimele sute de ani prin intermediul ideii de contract social reprezintă un motiv de mândrie, dar ele nu sunt un dat absolut. Ele nu au apărut peste tot în lume, ci au apărut în societățile care au cultivat toleranța, deschiderea față de diferențe, egalitatea în fața legii, limitarea privilegiilor pentru cei puternici.
De aceea, cred că sprijinul pentru democrație poate coexista cu atașamentul față de valorile tradiționale, religie, elemente de identitate națională.
Trăim într-o comunitate care și-a câștigat prin sacrificii extreme, timp de sute de ani, dreptul de a avea o țară proprie, o limbă, o graniță, un steag. Mai mult, trăim, prin alegerea noastră, în cea mai puternică familie democratică a lumii și suntem un pilon de bază al celei mai mari alianțe strategice din istorie. Am depășit aproape la fel de repede ca țările dezvoltate, dacă ne uităm la scară globală, discriminări pe care alte state încă le au. Pentru că avem o economie deschisă și o societate liberală, suntem un motor de creștere care asigură prosperitatea mai mult ca oricând în ultimii 30 de ani. Avem acces la noi tehnologii, suntem parte dintr-o lume culturală și artistică în care avem nume cu care ne putem mândri.
Lucrurile bune la care aspirăm cu toții, inclusiv cele pentru care mulți dintre noi migrează spre vestul Europei, au fost și sunt posibile tocmai pentru că democrațiile liberale asigură posibilitatea succesului oricui vrea, oricui muncește, oricui respectă regulile. Nu peste tot în lume este așa, din păcate. Nu suntem încă la sfârșitul istoriei, așa cum spera Fukuyama acum 30 de ani, într-o lume dominată doar de democrații și de libertăți. În afara familiei occidentale din care facem parte, rămân în continuare prea multe dictaturi, sisteme totalitare marcate de lipsa drepturilor, lipsa accesului la tehnologie, la cultură și la dezvoltare. Societățile liberale democratice sunt măcinate mereu de diviziuni interne, iar democrația uneori dă impresia de haos, de dezordine, de lipsă de perspectivă. Dar democrația este cea care permite libertăți și proiecte de viitor pe care nici o societate iliberală nu le poate asigura.
Și toate lucrurile care ne-au permis să ne afirmăm în ultimii 30 de ani ca societate liberă, pro-occidentală, democratică și cu o economie în creștere sunt legate și de identitatea noastră națională. De aceea, nu cred că trebuie să existe o separație atât de mare între mândria națională și susținerea principiilor democratice universale. Datorită acestor principii, societățile europene au reușit să fie modelul de dezvoltare la care aspiră atât de multe milioane de migranți. Cultivarea mândriei naționale nu ar trebui lăsată doar pentru abordările extremiștilor sau populiștilor.
Ca o părere personală, cred că un naționalism moderat, echilibrat, ar trebui reasumat, redefinit și recultivat de cei care au gândire democratică și echilibrată în statele occidentale, inclusiv in România viitorului.
Voi, cu deschiderea și educația de care vă bucurați, puteți defini un nou sentiment de mândrie, un patriotism pro-occidental, al cetățeanului român conectat la valori democratice europene și aspirații globale. Puteți, în același timp, prin participare și implicare, să puneți presiune pe cei din jur, pe instituții, pe restul societății, pentru ca lucrurile în care credeți să se întâmple. Cel mai important lucru, însă, este să nu renunțați la ideile și valorile în care credeți și să luptați pentru ele mereu!”, le-a transmis Eduard Hellvig studenților Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Discursul lui integral poate fi urmărit pe YouTube (partea despre naționalism începe de la minutul 24:10)
Părerea naționaliștilor români
Nu vom sta acum să luăm la bani mărunți tot discursul domnului Hellvig, ci doar partea care ne interesează, cea despre naționalism. Ne mărginim să observăm că, în ciuda – probabil – a bunelor sale intenții, dl. Hellvig este tributar unor mentalități învechite, oarecum romantice, despre ceea ce înseamnă lumea occidentală. Spun „învechite” pentru că ele nu se mai verifică în prezent.
Democrație? Aia în care eram la un pas de a vaccina cu forța întreaga populație cu un ser experimental, cu ordin de la Bruxelles? Aia în care alegerile electorale sunt mânărite de STS ca să iasă cine trebuie? Aia în care serviciile secrete tocmai au primit în 2022 cadrul legal pentru a intercepta mesaje private chiar și de pe rețelele de mesagerie criptate? Aia în care dreptul de protest a fost condiționat de certificat Covid chiar și la protestele anti-certificat, aplicându-se amenzi neconstituționale de zeci de mii de lei?
Liberalism? Se vede ce a ajuns liberalismul în lumea occidentală, atât în SUA cât și în UE! Un fel de agendă neo-marxistă presărată pe alocuri cu măsuri socialiste, adică iliberale. Când spui „liberalism” în România spui Cîțu, Cîmpeanu, Ciucă, Turcan, Iohannis… Niște mostre de credibilitate în domeniu!
Drepturi globale? După cum bine observa avocata Elena Radu, conform Constituției, drepturile sunt individuale, nu globale. „Care va sa zică una calda, una rece, sa fie bine ca să nu fie rău, sa fie pace pe pământ”, conchide avocata într-o postare pe Facebook.
Liberă circulație? Am văzut ce s-a ales de ea în ultimii 3 ani: condiționarea ei de furnizarea unor date biometrice altădată intime și confidențiale. Parlamentul și Comisia UE tocmai au extins valabilitatea „certificatului digital Covid”, numit și „pașaport de vaccinare”, până la 30 iunie 2023. Nu mai circuli în Europa decât dacă-ți dovedești „nevinovăția sanitară” prin teste inexacte sau vaccinuri experimentale. Introducerea în România a cărții electronice de identitate vine la pachet cu amprentarea cetățenilor ca pe niște infractori de drept comun. Nu vor mai putea circula în UE „doar cu buletinul” cei care au cărți de identitate simple, ci doar aceia care se lasă amprentați! Cu alte cuvinte, libertatea de circulație nu mai este un drept universal pentru toți europenii, ci o favoare acordată preferențial și condiționat doar celor care se supun la „noua normalitate”.
Deschidere și toleranță? Am văzut cât valorează acestea în colonia România, unde doar dacă ești homosexual, evreu, ucrainean sau migrant ești la adăpost de intoleranță prin lege sau prin „common sense”. Altfel, însuși președintele României a revărsat constant valuri de ură la adresa unor largi categorii sociale, fie ei votanții Referendumului pentru Familie, votanții/membrii PSD sau chiar populația reticentă la politicile „sanitare” dictatoriale, oameni care mai aveau puțin și erau catalogați drept „teroriști domestici”. Halal deschidere și toleranță! Însăși recent-votata de Parlament lege anti-discriminare va fi un factor de discriminare și limitare a libertăților, prin pedepsirea cu 6-36 de luni de închisoare a așa-zisului „discurs al urii”, dar care poate deveni o bâtă a regimului împotriva pluralismului de idei și un instrument de cenzurare extremă a libertății de exprimare și libertății presei.
Economie deschisă? Am văzut cât de deschisă a fost vânzarea gazelor/petrolului din Marea Neagră către firme străine care să ni-l revândă nouă la preț augmentat, cât de „deschisă” a fost interzicerea creșterii de scroafe și limitarea creșterii porcilor de către fermierii români, ne aducem aminte cum an de an agricultorii români preferau să-și arunce pe câmp fructe, legume sau chiar lapte decât să le vândă la preț de nimic marilor lanțuri comerciale, toate străine.
„Bunăstare, prosperitate”? Le-am avut vreodată după 1990? Guvernele care s-au succedar s-au ținut cu dinții de politica salariilor minime pe economie și a pensiilor mici. Numai miniștrii Cîțu (PNL) și Căciu (PSD) au făcut atâtea împrumuturi neavantajoase încât au amanetat libertatea fiscală a următoarelor generații. La ordin de la Bruxelles, miniștrii Sănătății au cumpărat milioane de doze de ser experimental pe care nu au din ce le plăti și nici pe cine le folosi în cea mai reticentă la inoculare țară din UE, dar care a făcut comenzi cât de 3 ori totalul populației. Recent s-a dezlănțuit revolta împotriva facturilor explozive la gaze și electricitate, care depășesc puterea de cumpărare chiar și a salariaților cu lefuri mari, darmite a pensionarilor sau a celor cu salariul minim pe economie. Iar Hellvig ne spune că „suntem un motor de creștere care asigură prosperitatea mai mult ca oricând în ultimii 30 de ani”.
Asigură societatea noastră „succesul oricui vrea, oricui muncește, oricui respectă regulile”? Asta să ne spună toți cititorii acestui articol, care au studiat și muncit pe rupte și nu se știe dacă au ajuns acolo unde au visat atunci când au ieșit de pe băncile școlii! Să ne spună asta și Românii din Diaspora, care nu trăiesc în România de mult ce i-a păsat regimului postdecembrist de prosperitatea românilor și succesul prin muncă cinstită pentru toți!
De ce am analizat succint punctele pe care dl. Hellvig ni le pomenește ca realizări ale democrației, liberalismului și euro-atlantismului, invocându-le împotriva populismului? Pentru a arăta că mai toate aceste puncte tari n-au fost niciodată atinse în România, iar o propagandă potrivnică le-ar putea exploata mai degrabă ca puncte slabe. O veste proastă: în actualul context internațional, ele nu vor fi atinse pe plan local nici în următorii 5-10 ani, după cum ne avertizează până și președintele care dă vina pe alt președinte.
Despre teoretizarea unui patriotism moderat ca alternativă la populismul agresiv
Discursul d-lui Hellvig vine la trei zile după ce un protest anti-facturi organizat la București de două partide „populiste” a eșuat sub forma unei încăierări preluate festiv de toată presa de sistem. Iată ce periculos e naționalismul! El înseamnă violență, populism ieftin, intoleranță, primitivism… Cam asta e teza pe care ne-o flutură tribunele globaliste. Doar că ele opun acestui gen de naționalism neautentic, despre care n-am nici o îndoială că a fost articulat tot în subsolurile serviciilor pentru a fi folosit la compromiterea cauzei și înfricoșarea opoziției, un neo-marxism globalist toxic din punct de vedere moral și demolator din punct de vedere național.
Iată că vine directorul SRI și ne spune că naționalismul nu trebuie pus la zid, ci trebuie redefinit în mod constructiv – de parcă până acuma era distructiv. Pe unii această abordare „moderată” și „echilibrată” i-a entuziasmat pe motivul că cine nu este împotriva noastră înseamnă că e cu noi. Eu nu pot să fiu de acord. Pentru mine, naționalismul „reasumat, redefinit și recultivat”, ba corcit și cu euro-globalismul, este un fel de organism modificat genetic la fel de condamnabil ca și naționalismul circar „extremist” pe care tot serviciile ni l-au conturat prin înjghebarea AUR. Adică propunerea e să nu mai votăm cu Simion (AUR), ci cu Paleologu (PMP)? Amândoi sunt la fel de falși pentru un naționalist autentic.
Mai mult, struțo-cămila „echilibrată” pe care ne-o propune dl. Hellvig mă face să mă gândesc la național-comunismul propus de Ceaușescu, la cei care cântau Internaționala Socialistă pentru ca, apoi, să o dea pe „Doamne, ocrotește-i pe români!”. Comunistul patriot de ieri e la fel de bizar ca globalistul patriot de azi. E un ins fără identitate proprie sau cu o structură atât de compozită încât în ea încap la un loc valori antagonice precum idolatrizarea occidentului globalist și „elemente de identitate națională”, așa cum le numește Hellvig. Felii de concepte trunchiate și amestecate să dea bine și la vest și la est. Putem teoretiza, desigur, dar avem un exemplu concret despre cum sfârșește un asemenea patriotism oportunist: moldovensim-statalismul de peste Prut, care exacerbează și autohtonismul, și integrarea europeană, și relațiile economice cu Rusia. Mankurtul care suge ugerul a două vaci în același timp. Acesta este patriotul „moderat”!
Că vorbirăm de jonglarea între Vest și Est, o altă marotă cu care suntem spălați pe creier de presa de „serviciu” și de anumiți vectori de opinie este că dacă nu pactizăm entuziast cu „viziunea oficială a României” teoretizată de Klaus Iohannis și Bogdan Aurescu, adică parteneriatul strategic cu SUA și fidelitatea față de Uniunea Europeană, înseamnă că suntem oamenii rușilor. Sub acest stigmat cad și cei care vor să slujească „Patria a priori”, adică naționaliștii etnocentrici, cei care nu se încred în Vest, fără, însă, a avea nici o admirație pentru Est, cei care vor doar să pună „Romania first”, interesul național deasupra oricăror alte interese. După cum spunea avocatul Gheorghe Piperea, faptul că nu slujesc stăpânului nr. 1 nu mă face automat slujitorul stăpânului nr. 2, ci poate doar un om care alege opțiunea nr. 3, aceea de a-și fi propriul stăpân. Însă, din păcate, logica binară a „liberalismului” trepidant funcționează după principiul „tertium non datur”.
Există, fără îndoială, printre naționaliști sau suveraniști și mulți putiniști sau pro-ruși, dar ei nu sunt regula și nici majoritatea. Acestora le spun că este greșită/falsă și abordarea filosofilor lui Putin, care susțin într-adevăr o lume multi-polară și se prefac că respectă suveranitatea statelor care ar fi interesate să facă parte din ea, în timp ce pregătesc un globalism estic la fel de centralizat și anti-național ca și cel vestic. Să ne aducem aminte că și Uniunea Europeană, înainte de extindere, susținea că este doar o uniune economică și că va respecta suveranitatea națională și că nu va tinde niciodată spre federalism. N-a fost așa! De ce am crede aceeași minciună venită de la „Uniunea Eurasiatică” a lui Putin, Lukașenko and Co.? Cu atât mai mult cu cât avem o lungă experiență în privința „sincerității” rușilor – pe care, parafrazând o expresie celebră, n-ar trebui să-i credem nici atunci când ne-ar face daruri. Ceea ce, repet, nu-i face credibili nici pe occidentali, care deja ne-au mințit cu proiectul „Europa Națiunilor”, pentru a veni apoi cu „Mai multă Europă” și cu federalismul și armata europeană visate de Ursula von der Leyen. Ca să rezum, orice structură ce tinde spre globalizare nu poate fi favorabilă naționalismului, în ciuda declarațiilor prietenoase.
Poate exista naționalism fără euro/globo-scepticism?
Răspunsul e simplu și scurt: NU. Pentru că naționalismul autentic este etno-centric. Iubindu-ți propria națiune ca pe baza și fundamentul existenței tale, nu poți să iubești în mod egal toate națiunile sau un conglomerat de națiuni, vestic ori estic. Iubirea de patrie e ca iubirea de mamă. Dar faptul că-ți iubești mama nu înseamnă implicit că înjuri mamele celorlați – șovinism (cum s-a văzut la o petrecere pe litoral a tineretului „liberal”). Nu înseamnă nici că tratezi toate mamele cu același respect ca pe a ta – globalism. Ci doar că o pui pe a ta pe primul loc: Patria a priori, cum ar zice SRI.
Deci, naționalismul nu poate fi în același timp românesc și euro-atlantist, pentru că el este prin definiție etnocentric. Un om, la fel ca un neam, nu poate fi centrat și pe lăuntru și pe „afară”. Nu poți sluji la doi domni în același timp, după cum avertizează Biblia. România, ca națiune, s-a înființat în virtutea dreptului la autodeterminare și va dispărea atunci când și-l va fi pierdut în totalitate.
Dacă nu e „moderat” și „echilibrat”, atunci naționalismul e musai „extremist” și „violent”?
NU. Naționalismul sincer are sfințenia strămoșilor. La fel cum nu poți să fluieri/înjuri în Biserică, nu poți să te bați cu alți români în timp ce ții steagul României pe piept. De asta mie structuri „naționaliste” apărute din spuma mării, precum AUR și SOS, îmi miros la fel de ciudat ca USR-ul. Pentru că un naționalist autentic nu poate avea conduita unui USRist, dar cu steag în mână și cruce la gât. Naționalismul presupune o sfințenie, o cumințenie, un fior, o intimitate. La fel ca iubirea de mamă, dragostea de glie nu se afirmă cu lătrături și îmbrânceli.
Dacă naționalismul nu este egal cu populismul sau cu „extrema dreaptă”, de ce îl înfierează „europenii” și „democrații” mai rău decât pe comunism? Din cauza miopiei lor, din cauza logicii binare impregnate de neo-marxism conform căreia cine nu e cu noi înseamnă că e dușmanul nostru. În asta recunosc și eu „teza falsă” de care vorbea Eduard Hellvig, însă nu și soluția pe care o propunea el. Pentru mine antiteza la agenda extremei stângi europene/americane nedemocratice nu este naționalismul „luminat”, „reformulat” și „echilibrat”, ci naționalismul etnocentric, ba chiar teocentric.
Naționalismul „moderat” euro-atlantist (naționalism internaționalist) creionat de dl. Hellvig nu diferă de comunismul patriotard, dar care avea alergie la sfinții închisorilor („bandiți”) și la Biserică (creștinismul văzut ca „obscurantism”, ieri, și „medievalism”, azi). Realizările naționalismului „moderat” și pro-european s-au văzut în 2018, când Sistemul a organizat ceremonii, parade și concerte pentru Centenarul Marii Uniri în același timp în care a făcut să cadă Referendumul pentru Familia normală, cu urmările devastatoare pentru națiune pe care le vedem până azi – educație (homo)sexuală în școli – de preferat chiar din grădinițe – și ideologie (trans)gender la toate nivelurile societății, debusolarea și înrobirea sexuală a tineretului (tinerii – viitorul Țării) și operații de schimbare de sex pentru adolescenți decontate din bugetul Casei de Asigurări, aceeași casă care întârzie decontarea atât a celor mai banale analize, cât și tratamentele bolnavilor grav.
La fel ca întregul Sistem, SRI are o dilemă și e bine că și-o descoperă, dar ar mai avea de lucru și dincolo de ieșirile d-lui Hellvig: noi cui slujim? Dacă deviza sa este „Patria a priori”, asta ar însemna să pună Patria pe un loc aprioric, nu să pituleze servil tricolorul între un steag al UE și unul al NATO, schimbând flamura roșie de pe vremuri cu unele de culoare albastră, dar cam păstrând „instinctul pe care să-l aibă cei cu gândire democratică”… SRI a ajuns să se întrebe „Ce este naționalismul” la fel ca Ponțiu Pilat „ce este Adevărul”. Dar dragostea de Țară nu ar trebui să însemne nici întoarcerea la flamura roșie, nici adoptarea unui tricolor cu dungi orizontale și nici crearea unui buletin românesc de pe care tricolorul să lipsească. Întoarcerea la origini și construirea viitorului pe baze pur naționale, slujind interesului național în primul rând, cooperând responsabil și nu complexat/slugarnic cu vecinii de regiune sau de concern, ar trebui să fie răspunsul.
Dacă aveți alte răspunsuri sau vreți să-l nuanțați pe cel propus în acest articol, vă amintim că aveți la dispoziție secțiunea de comentarii – semnate sau anonime. Ele vor fi publicate integral, după moderare, indiferent de punctul de vedere exprimat, cu condiția evitării unui limbaj indecent sau a comportamentelor de „troll”.
2 thoughts on “Hellvig vrea să nască o struțo-cămilă. Poate exista naționalismul moderat și euro/globo-entuziast? EDITORIAL”