Claudiu Iordache: Ecce Homo!
“Dacă cineva crede că o boală, o maladie, o pandemie poate ucide omul, dar și ființa nobilă a omului, libertatea sa, se înșală! Asta înseamnă a descărca de sens condiția umană! Nu suntem creați pentru a fi înlănțuiți și istoria ființei noastră o dovedește, o istorie continuă a luptei pentru drepturi și libertăți care a condus la starea lumii de astăzi! Faptul că după câteva decenii de pace nesigură s-a ajuns la o oarecare prosperitate n-a folosit consolidării libertății indivizilor și popoarelor. Modelul chinez, un primitiv conglomerat de putere, s-a impus odată cu complicitatea culturii profitului și a declinului moral al omului european. Cinismul hegemonic și gerontocrația senilă au impus actualei generații, odată cu disperarea în fața morții firești, tendința paralizantă a izolării ei preventive prin reducerea libertății tuturor. Casta conducătorilor legali a decăzut într-una a dictaturii morbide. Oamenii au devenit inutili. Democrațiile secolului trecut îmbătrânesc și ispita dictaturii continue îi atrage tot mai mult pe cei mai puternici. Timpul viitor amenință să devină suicidar. Cei care au trăit deja prea mult se tem de cei (tot mai mulți) ce abia au apucat să trăiască. Bogații se cred înghesuiți, cei tineri se simt excluși sub presiunea doctrinelor obstructive. Libertățile omului au devenit tot mai puțin suportabile statelor oligarhice.
Cum războaiele sociale diminuează, a fost descoperit șantajul câștigător al dominației asupra libertății umane. Teama de moarte a societăților îmbătrânite; degenerescența ce conduce umanitatea spre proxima prăpastie! Așa cred liderii vremelnici ai lumii că Dumnezeu poate fi abolit. Îngerul divin a devenit slut! Oamenii se ascund în grote, înfricoșați mai mult de viața la termen decât de viața fără libertate. Își predau în pripă armele libertății în schimbul unui jug presupus suportabil. Faust mai cerșește o clipă de viață, pe care Mefisto nu i-o mai acordă decât în schimbul umanității lui. Omul lipsit de libertate este un mort viu.
Să fie, oare, cu putință internarea miliardelor de vieți născute libere în ghetourile unui viitor totalitar? Și, pentru că răspunsul întârzie, iată-ne dezertorii propriilor noastre gândiri! Drumul spre moarte este dus în genunchi. Nu poți smulge destinului ce este al său! Mai multă vârstă nu înseamnă mai multă viață. Și dacă libertatea se ofilește în noi, la ce bun să mai facem umbră pământului? Acolo, înghesuiți în grote, cu stigmatul turmei de sacrificat pe frunte? Umanitatea este de esență cosmică. Să nu-i grăbim extincția! Un fluture trăiește o clipă. Să ne trăim existența cât o mie de fluturi în libertate! Neîncrederea în Dumnezeu, și în nemurirea care ne așteaptă ne scufundă în teroarea acceptării pierderii libertății. Picătura de viață trebuie protejată. Dar nu renunțând umilitor și irevocabil la demnitatea ei!
Nu puneți masca pe chipul libertății!
Nu vă vaccinați libertatea!
Nu-L alungați din voi, a câta oară, pe Dumnezeu!
P.S.: Până și galaxiile pier!
*
ULTIMELE… (Editura MĂIASTRA) Consemnez apariția unei cărți mari (ediție îngrijită de literatul Velici Toma) dedicată unui scriitor român cu adevărat mare, cum puțini a avut literatura națională în anii comunismului! Ion D. Sîrbu ar fi meritat să trăiască izbucnirea și victoria Revoluției, dar Dumnezeu l-a chemat la El cu 90 de zile înainte ca Represiunea lui Ceaușescu să facă primele victime la Timișoara!
Oricum, bucuria lui de om cu adevărat liber ar fi fost scurtă. Revoluția a fost stinsă cu șampania otrăvită a noilor ei uzurpatori. Nu a știut și nu va afla niciodată de ce Țara lui (despre care a scris: “Eu mi-am meritat și Țara, și Limba!“ și “M-am luptat cu un demon ce se cheamă Prostia omenească”) a fost împinsă din nou pe panta nefericirii, o țară care, altfel, abia mai știe să-și silabisească aspirațiile, gândurile și cuvintele!
Opera lui Ion D. Sîrbu are astăzi puterea de a exprima o literatură ce continuă să dormiteze, sleită de peste 30 de ani de tăcere uruitoare. De-ar mai fi trăit, am fi putut astăzi să trimitem spre Stockholm candidatura unui scriitor adevărat prin dăruirea, talentul și forța mărturisirilor lui, un scriitor care să exprime la scară românească opera unui Soljenițîn fără a fi avut, precum acesta, un popor care să-l citească!
Ion D. Sîrbu, acolo unde ești în Panteonul literelor de aur românești, îți mulțumim!”
Claudiu Iordache
19 ianuarie 2021