19 noiembrie: Sfântul Prooroc Avdie. Sfântul Mucenic Varlaam. Cuviosul Varlaam și Sfântul Ioasaf, fiul de împărat. Sfântul Mucenic Heliodor
Pomenirea Sfântului Prooroc Avdie
.
Avdie s-a născut în satul Vitaram din ținutul Sichem. El a trăit la curtea Împăratului Ahav, dar, când împăratul s-a abătut de la adevărata închinare și slujea idolilor, Avdie nu a urmat împăratului, ci L-a slujit mai departe pe Unul, Adevăratul Dumnezeu. Când ticăloasa Împărăteasă Izabela, aprinzându-se de pizmă împotriva lui Ilie, a pornit prigoană împotriva tuturor proorocilor lui Dumnezeu, Avdie a adunat o sută dintre ei, i-a ascuns în două peșteri și i-a hrănit până la sfârșitul prigoanei (I Regi 18:4). Trăind pe vremea marelui Prooroc Ilie, Avdie l-a cinstit nespus de mult și l-a slujit întru toate, ca următor și ucenic al său. El a trăit cu 900 de ani înainte de Hristos și s-a săvârșit cu pace.
.
Pomenirea Sfântului Mucenic Varlaam
.
Varlaam s-a născut în Antiohia. Pentru credința sa în Hristos Domnul, el a luat chinuri grozave din mâna necredinciosului judecător. La urmă, acela a voit să-l batjocorească pe mucenic, silindu-l să jertfească idolilor. Pentru aceea l-a dus în capiștea idolească și i-a pus în palmă un cărbune încins și, peste el, tămâie. Judecătorul socotea că, din pricina durerii, mâna mucenicului va tremura și va răsturna tămâia înaintea idolilor și, astfel, se va închina lor fără voia sa. Însă ostașul lui Hristos, nevoind cu nici un chip să tămâieze înaintea idolilor, a ținut cu bărbăție în palmă cărbunele încins până ce degetele sale au ars cu totul și au căzut, iar palma a ars și ea.
Zicea Sfântul Vasile cel Mare: „Dreapta lui a fost mai tare decât focul. Deși cărbunele ardea mâna sa, el tot mai ținea într-însa focul, ca pe o cenușă”. Sfântul Ioan Gură de Aur zice și el: „Îngerii priveau dintru înălțime. Arhanghelii căutau și ei în jos la priveliștea cea minunată și mai presus de firea omenească. Iată, cine nu ar fi voit să vadă pe bărbatul ce pătimea o astfel de nevoință fără a simți ceea ce este în firea omului să simtă, pe bărbatul ce s-a făcut deopotrivă jertfelnic și jertfă și jertfitor?”.
Când mâna sa a ars cu totul, trupul lui Varlaam a căzut mort la pământ, iar sufletul său a mers să se sălășluiască în lăcașele Domnului și Mântuitorului nostru. Acest slăvit și viteaz bătrân a pătimit în anul 304.
.
Pomenirea Cuviosului Varlaam și a lui Ioasaf, Fiul de Împărat
.
Varlaam și Ioasaf au fost doi pustnici din India. Ioasaf era fiul și moștenitorul Împăratului Avenir. Prin purtarea de grijă cea dumnezeiască, bătrânul Varlaam a ajuns până la dânsul, l-a învățat credința creștină și l-a botezat. Mai pe urmă, bătrânul a suit pe un munte, la viața sa pustnicească, iar Ioasaf a rămas să lupte cu multele ispite ale lumii pe care le-a și biruit, cu darul lui Dumnezeu. Până în sfârșit, el l-a adus și pe părintele său la Hristos.
După ce a primit botezul, Împăratul Avenir a viețuit patru ani căindu-se cu amar pentru greul păcat al prigonirii creștinilor, iar, mai pe urmă, s-a săvârșit din viața aceasta pământească și s-a dus la o viață mai bună.
Tânărul Ioasaf a încredința cârmuirea împărăției prietenului său, Varahie, iar el a mers în pustie să ducă viață de nevoințe pentru dragostea lui Hristos. Tot ce mai voia el în viața aceasta era să-l mai vadă o dată pe duhovnicescul său părinte, pe bătrânul Varlaam. Milostivul Dumnezeu i-a împlinit și dorirea aceasta și, într-o zi, Ioasaf a venit înaintea peșterii lui Varlaam și a strigat: „Blagoslovește, părinte!”.
Bătrânul Varlaam s-a nevoit 70 de ani în pustie și a trăit cu totul 100 de ani. Sfântul Ioasaf și-a lăsat împărăția pe când avea 25 de ani, iar, mai pe urmă, a viețui în pustie încă 35 de ani.
Amândoi sfinții au avut mare dragoste pentru Iisus Domnul și, aducând pe mulți la credința cea adevărată, au intrat întru bucuria cea veșnică a Domnului lor.
.
Pomenirea Sfântului Mucenic Heliodor
.
Sfântul Heliodor a fost din cetatea Maggido din Pamfilia și a pătimit pentru credința creștină în zilele Împăratului Aurelian. În vremea grelelor pătimiri, el a auzit un glas din cer: „Nu te înfricoșa, căci cu tine sunt!”. Fiind aruncat într-un bou de aramă înroșit în foc, el s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a izbăvit pe el. Fără de veste, boul cel înroșit în foc s-a răcorit, iar Heliodor a ieși de acolo viu. Atunci când judecătorul i-a strigat că s-a slujit de puterea vrăjilor, mucenicul i-a răspuns: „Vraja mea este Hristos!”. El s-a săvârșit de sabie și a mers către Domnul.
Sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. II, ed. Egumenița, 2010, pag. 671 – 672)