Claudiu Iordache, despre semnificația zilei de 1 Decembrie: La 1918 s-a împlinit, la Alba Iulia, o aşteptare pentru un secol întreg, căruia nu i-a fost dat să dăinuiască atât cât ne-am dorit. Basarabia, ne priveşti? Bucovina, ne auzi?

În ziua de 1 Decembrie, câteva texte ale poetului Claudiu Iordache dedicate României pe care a iubit-o nespus, a respectat-o deplin, României pentru care a luptat cu dăruire, cu demnitate și curaj, la fel cum a luptat pentru Libertate, până în ultimele clipe ale vieții lui!

BASARABIA, NE PRIVEȘTI? BUCOVINA, NE AUZI?

Basarabia, ne priveşti? Bucovina, ne auzi? Suntem aici, împreună cu Transilvania, cu sfânta Moldovă, cu Muntenia, cu Banatul, cu Oltenia, cu toată ţara, aici, la Alba Iulia!

Puţine zile au în istoria românilor înălţimea morală a începutului de decembrie. La 1918 s-a împlinit, aici, o aşteptare pentru un secol întreg, căruia nu i-a fost dat să dăinuiască atât cât ne-am dorit. Şi iată-ne întorşi pentru a construi din nou un adevăr al lumii, care este de-a pururi întregirea patriei noastre.

Această dimineaţă a istoriei noastre a început la Timişoara în 17 decembrie, a continuat apoi cu ora Bucureştiului însângerat, cu ora ţării eliberate de tiranie, cu orele provinciilor legitime ce s-au clintit din robie şi se îndreaptă spre lumina dinlăuntrul sângelui nostru. Există un Dumnezeu al fiecărui popor care ţine cântarul dreptăţii sale. Al nostru e îmbrăcat în veşmântul ţăranului român, poartă arma soldatului român şi în pulsul său se regăseşte ritmul adânc al generaţiilor ce au tânjit să-l aibă de partea lor în această supremă călătorie spre integritatea omenească a României. Şi în acest întemeietor şi decurgător se ascunde şi înfăţişarea faptelor noastre. Ce vom face cu ele acum, după ce am schimbat umilinţa cu mândria şi sclavia cu libertatea? Răspunsul înaintaşilor este gloria lor, şi o avem deja. Dar răspunsul nostru va trebui rostit acum, înainte de a pleca mai departe din acest loc şi din acest timp care este capitala voievodală a întregirii neamului şi pământului românesc, cu numele de Alba Iulia. Şi răspunsul nu poate fi decât unul singur – la bine şi la rău, înfricoşaţi dar şi fericiţi de apropierea răsuflării noului mileniu românesc, noi, poporul român, jurăm să ne apărăm munca şi dreptatea, limba şi datina, suveranitatea şi întregirea, libertatea şi credinţa în România!

Claudiu Iordache

Discurs ținut în ziua de 1 Decembrie 1990 la Alba Iulia

Un deplin cadou al istoriei, pe care o generaţie norocoasă a românilor din veacul trecut l-a primit în urma atâtor suferinţe şi sacrificii! De-ar fi să pot alege o clipă a României, în afara timpului meu biografic, la care să fiu prezent, aş alege una din dimineaţa zilei de 1 decembrie 1918, la Alba Iulia! România întregită în teritoriul său avea să-şi repete sărbătoarea în zilele lui Decembrie 1989, când ea s-a reîntregit cu dreptul la libertate! Decembrie 1918 – Decembrie 1989, două culmi ale măreţiei neamului românesc!

30 de ani mai târziu România nu mai este liberă!

Claudiu Iordache

1 DECEMBRIE 2020
*
Revoluția din Decembrie 1989 a restituit românilor imnul lor național: „Deșteaptă-te, române!” A nu se uita!
Claudiu Iordache

1 DECEMBRIE 2019
*
Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte…
Sărbătoarea creștină a sufletului românesc la trecerea unui secol zbuciumat!
Au trecut 30 de ani de când am avut onoarea de a citi acest discurs în ziua de 1 decembrie 1990 la Alba Iulia, cu prilejul celebrării primei zile naționale în deplina libertate a națiunii române acordată de Revoluția Română!
Nu voi fi acolo în acest an, dar credința mea într-un nou veac al renașterii neamului românesc se păstrează intactă!
Iartă-ne, patrie! O sută de ani de slavă! Trăiască România!
Claudiu Iordache
1 DECEMBRIE 2018
*
CRUCEA CENTENARĂ A ROMÂNIEI REÎNTREGITE!

Astăzi, când se caută orbește formula unui monument care să reprezinte și să simbolizeze demn Centenarul statului român!
N-a existat nimic mai trainic, mai izbăvitor și mai apropiat de sufletul românului, în istoria ultimului veac, decât Însoțitoarea lui pe Golgota neamului românesc: crucea de sub fruntea Lui înspinată și de pe umerii Lui chinuiți, crucea lui Iisus Cristos!
Căci poporul nostru nu s-a născut într-o iesle, s-a născut, a murit și s-a născut din nou pe Crucea Răstignirii și Reînvierii lui!
Să-i sărbătorim acum, când are vârsta unei sfinte sute de ani, și când noi, români umili, șovăitori și vremelnici, trăim ca niște candele plăpânde pentru a-i lumina veșnicia, să-i sărbătorim Crucea mântuirii neamului nostru, Crucea Centenară a României Reîntregite, Crucea lui Dumnezeu!
Crucea, Spicul și Spada Reîntregirii!

La Mulți Ani, România noastră!

Există mereu o țară de aniversat, o
mamă de sărbătorit, un sentiment
adânc care te înfioară! Patria este
culcușul zeilor! Și atunci de ce
închidem ochii ori întoarcem spatele
când strigoii vremii se urcă pe ziduri
de Putna cu cârligele lungi, ca
leagănul să ni-l spargă? Patria este
sângele nevăzut și binecuvântat în
numele căruia o trăim!

Claudiu Iordache
1 DECEMBRIE 2017
*
Acum, când îmi chem țara cu numele României și ea își întoarce spre mine chipul ofilit, acum când se știe părăsită de copiii plecați între străini, la rândul lor orfani de România, când speranța unei țări se transformă în blestemul aruncat asupra surâsului ei matern, când tu, suflet de patrie neiubită, plângi ascuns, când pe luciul ferestrelor tale a fost scris: “Aici nu mai locuiește nimeni!”, când tu, grădină năruită a Maicii Domnului, îți ridici brațele învinse de neputință, cine îți va mai ara viitorul, cine va mai alunga omizile din livezile tale, cine va mai limpezi apa ta și va șterge de funingini fruntea munților tăi? Cine se va mai închina la icoana ta dintâi, sfânta mea Românie?

Acum este 1 decembrie. Ziua de naștere a Reîntregirii tale! Nu mai ești ce ai fost, nu ești cum ai visat să fii, mama mândră a fiului tău Mihai Eminescu! Ești văduva trecutului și aproape a viitorului tău! Îndoliată îți e privirea, plumbuit îți este surâsul. Mărginime a timpului sumbru e moșia ta. Dumnezeu nu ne oferă de două ori o patrie fericită! I-am secătuit moștenirea. Va mai bate visul dăinuirii sub cupola bisericilor tale? Se vor jertfi, de dragul tău, soldații tăi credincioși, îți vor sculpta din nou în piatra veșniciei crucile sfințite urmașii lui Brâncuși, îți vor scrie iar poeții doinele lui Alecsandri, îți vor mai cânta bărbații imnul tău de luptă: “Deșteaptă-te, române?”

În ziua Învierii tale se vor întoarce la sânul tău copiii rătăciți?

Au trecut 97 de ani lungi și de eternități năruite… România mea, lasă-mă să-ți șterg lacrimile cu inima smerită și să-ți sărut mâna albită de făină! Să-ți cer îngăduință și să te rog, smerit, să ne ierți! Tu, Sfântă Marie care ne-ai născut ca să alegem calea Fiului Tău, și noi n-am știut, n-am vrut, n-am putut!

Și dacă poporul tău și acum nu te ascultă, și acum te părăsește, și acum te uită, păcat! Va primi ce va merita! O rătăcire oarbă, ca a unui Iov rătăcitor până la capătul lumii, în uitarea fără vrednicie a unei mari făgăduieli neîmplinite…

1 DECEMBRIE 2015. Ziua ta, Mama mea România, pe care azi ți-o trăiesc îngenuncheat și trist!
Claudiu Iordache
*
Basarabia, ne priveşti?

“Basarabia, ne priveşti? Bucovina, ne auzi? Suntem aici, împreună cu Transilvania, cu sfânta Moldovă, cu Muntenia, cu Banatul, cu Oltenia, cu toată ţara, aici, la Alba Iulia.”

Puţine zile au în istoria românilor înălţimea morală a începutului de decembrie. La 1918 s-a împlinit aici o aşteptare pentru un secol întreg, căruia nu i-a fost dat să dăinuiască atât cât ne-am dorit. Şi iată-ne întorşi pentru a construi din nou un adevăr al lumii întregi, care este de-a pururi întregirea patriei noastre.

Această dimineaţă a istoriei noastre a început la Timişoara în 17 decembrie, a continuat apoi cu ora Bucureştiului însângerat, cu ora ţării eliberate de tiranie, cu orele provinciilor legitime ce s-au clintit din robie şi se îndreaptă spre lumina dinlăuntrul sângelui nostru. Există un Dumnezeu al fiecărui popor care ţine cântarul dreptăţii sale. Al nostru e îmbrăcat în veşmântul ţăranului român, poartă arma soldatului român şi în pulsul său se regăseşte ritmul adânc al generaţiilor ce au tânjit să-l aibă de partea lor în această supremă călătorie spre integritatea omenească a României. Şi în acest întemeietor şi decurgător se ascunde şi înfăţişarea faptelor noastre. Ce vom face cu ele acum, după ce am schimbat umilinţa cu mândria şi sclavia cu libertatea? Răspunsul înaintaşilor este gloria lor, şi o avem deja. Dar răspunsul nostru va trebui rostit acum, înainte de a pleca mai departe din acest loc şi din acest timp care este capitala voievodală a întregirii neamului şi pământului românesc, cu numele de Alba Iulia. Şi răspunsul nu poate fi decât unul singur – la bine şi la rău, înfricoşaţi dar şi fericiţi de apropierea răsuflării noului mileniu românesc, noi, poporul român, jurăm să ne apărăm munca şi dreptatea, limba şi datina, suveranitatea şi întregirea, libertatea şi credinţa în România.

(Claudiu Iordache – Alba Iulia, 1 Decembrie 1990)

LA MULȚI ANI ROMÂNIEI, PE CARE A IUBIT-O NESPUS!

De interes, de același autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *