Putin, gata să negocieze pacea dacă ucrainenii o vor cere. Altfel, războiul continuă până la completa „denazificare”. Rusia nu va ataca state UE decât dacă ele vor începe. Interviu cu Tucker Carlson

Cele mai importante idei ale interviului de 2 ore acordat de președintele rus Vladimir Putin jurnalistului american Tucker Carlson la Moscova în după-amiaza zilei de 6 februarie 2024 sunt următoarele: Rusia este gata să participe la negocieri de pace cu Ucraina dacă partea ucraineană le va solicita, întrucât Kievul e cel care s-a retras unilateral din acordul de la Istanbul din 2022 și Putin consideră că e de datoria acestuia să facă pasul înapoi. Președintele rus consideră că occidentul și Kievul se află la originea conflictului din Ucraina începând cu „lovitura de stat” din 2013 și continuând cu nerespectarea acordurilor de la Minsk din 2014. Dacă Ucraina nu va reveni la masa negocierilor, armata rusă va continua „operațiunea militară specială” până la completa atingere a obiectivelor de „denazificare” (retorica rusă pare să confunde naționalismul cu nazismul, n.r.) și demilitarizare a Ucrainei. Putin recunoaște că e vorba de un război civil fratricid, consideră că ambele tabere au o identitate comună și crede că, indiferent de turnura pe care o va lua războiul, ucrainenii și rușii vor fi reunificați la final. Președintele rus vede înfrângerea țării sale pe câmpul de luptă ca imposibilă și susține că nu dorește escaladarea războiului local la unul de mai mare amploare și nici la unul nuclear. O declarație liniștitoare, spre deosebire de retorica unora dintre generalii săi! Totodată, el afirmă că Rusia nu va ataca țări precum Polonia sau Lituania „și altele” (posibilă referire la România, n.r.) decât în cazul în care acestea ar ataca primele. Întrebat dacă a mai ținut legătura cu omologul său american Joe Biden, liderul de la Moscova a spus că nu, cel puțin de la începerea ostilităților ruso-ucrainene din 2022 încoace, dar a menționat că Rusia nu a întrerupt niciodată comunicarea cu SUA pe canalele serviciilor speciale. Președintele rus e convins că aruncarea în aer a conductelor submarine de gaz „Nord Stream” e opera Americii, mai precis a CIA, dar susține că una dintre cele 3 conducte a rămas intactă și ar putea să le livreze în continuare europenilor energie (mai) ieftină dacă Germania nu ar fi închis-o la capătul de pe teritoriul său. Visând la refacerea unității rușilor de pretutindeni, Vladimir Putin a condamnat încercările regimului de la Kiev de a dezmembra Biserica Ortodoxă Ucraineană de filieră rusă, pe care o consideră un factor de unitate spirituală panslavă ce transcende disputele teritoriale curente. Finalul interviului e dat de convingerea liderului de la Kremlin că spiritul rus nu poate fi distrus și că ucrainenii vor reveni la unirea pe care au avut-o cu rușii înainte de extinderea NATO spre Kiev, pe care Putin o condamnă. El lansează un avertisment Americii că deteriorarea relațiilor cu China va fi în detrimentul SUA, în același timp în care îl numește pe Xi Jinping un mare lider și, totodată, prieten al Rusiei.

De la filozofie la geopolitică și noua revoluție industrială digitală, de la Dostoievski la Elon Musk și schimburile de spioni sau prizonieri dintre estici și occidentali, de la încercările Rusiei de a se integra în lumea unipolară a anilor 2000 și până la construirea unei lumi multipolare, interviul lui Tucker Carlson cu Vladimir Putin pare a nu ocoli nici un tabu pe parcursul celor două ore și câteva minute.

Din păcate, dată fiind lungimea materialului, nu putem oferi cititorilor site-ului nostru decât o traducere și adaptare parțială a celor mai relevante pasaje din conversația avută de cei doi la Kremlin în limbile engleză și rusă. Conspectul de mai jos cuprinde atât citate transcrise aproximativ, cât și citate traduse ad litteram. Pe doritorii de mai multă exactitate îi sfătuim să urmărească filmarea interviului, care cuprinde și dublarea în engleză a replicilor lui Putin. În timp ce nu putem garanta exactitatea afirmațiilor de mai jos, îi asigurăm pe cititorii noștri că nu am denaturat sensul lor și că pot considera rândurile de mai jos o relatare indirectă – „reported speech” – cu excepția părții de final, care a fost tradusă integral. (Redacția)

VIDEO: (articolul continuă mai jos)

Putin crede că războiul ucrainean ar fi fost declanșat de Occident încă din 2013

Putin identifică rădăcinile conflictului din Ucraina la „lovitura de stat” din 2013 (când nu au fost recunoscute rezultatele alegerilor, apoi a fost declanșat Euro-Maidanul, pe care el îl consideră o insurecție violentă) și, mai târziu, nerespectarea acordurilor de pace de la Minsk (care ar fi trebuit să pună capăt războiului civil din Donbas). El spune că, din acest punct de vedere, occidentul ar fi cel care a atacat primul, iar Rusia în 2022 doar a declanșat o ripostă.

Retragerea armatei ruse din preajma Kievului ar fi fost gestul de bunăvoință al rușilor în vederea semnării acordului de pace de la Istanbul din 2022, refuzat în ultima clipă de ucraineni

Referitor la negocierile de pace de la Istanbul din primele luni ale războiului actual, occidentul ar fi spus că Kievul nu poate negocia cu pistolul la tâmplă, astfel încât rușii, pentru a da dovadă de bunăvoință, au retras trupele din Kiev. Apoi, în loc să continue negocierile de pace, ucrainenii și-au retras negociatorii și au adoptat tactica „luptei până la capăt”, susținuți de armamentul și donațiile din Vest.

Putin și-a început cariera de președinte dorind să colaboreze cu Vestul și o sfârșește luptându-se cu Vestul

Printre rânduri, se citește frustrarea lui Putin că Rusia n-ar fi fost luată în serios, ci ar fi fost trasă pe sfoară (tactica una zicem, alta facem) de Occident încă de la promisiunea de a nu extinde NATO spre Est și, finalmente, spre Ucraina, până la momentul instalării rachetelor de „apărare” occidentale în Polonia și România, până la negocierile politice ante-Maidan referitoare la relația președinte – opoziție – alegeri în Ucraina și până la acordurile de încetare a focului de la Minsk. Situații care au determinat Rusia să se replieze și să se înarmeze după ce a constatat lipsa dorinței de cooperare a occidentalilor sau mimarea cooperării combinată cu nerespectarea părții lor din angajament.

Până unde va lupta Rusia în Ucraina

Rușii vor lupta până la atingerea scopului „operațiunii militare speciale”: „denazificarea” completă a Ucrainei, neutralitate militară. Putin dă de înțeles că acest scop poate fi atins și prin înțelegeri de pace care să garanteze descurajarea naționalismului la nivelul societății în Ucraina și interzicerea lui la nivelul clasei politice.

Rusia nu va ataca state NATO din UE decât dacă acestea o vor ataca primele

La întrebarea jurnalistului american, Putin susține că Rusia nu are nici un interes să atace Polonia, statele baltice sau alte țări din regiune (ne-am putea gândi la România, unde populația e deja înfricoșată de generalul Gheorghiță Vlad, n.r.) decât într-un singur caz, dacă acestea i-ar ataca ele primele pe ruși.

„Nu ar fi mai înțelept să încheiați un acord de pace, având în vedere că Rusia va lupta până la capăt dacă interesele ei nu sunt respectate?”, îi întreabă Putin pe occidentali.

Referitor la descoperirea unor mercenari americani în Ucraina, Putin se miră: voi, americanii, chiar nu aveți altă treabă acasă, de veniți să luptați în Ucraina, la mii de kilometri de casă? V-ați rezolvat deja toate problemele interne, migrația la granița sudică, gradul de îndatorare a statului, problemele economice și nu mai aveți altă treabă pe lume decât să trimiteți trupe și bani în Ucraina?

Putin nu a mai vorbit cu Biden dinaintea anului 2022, dar Rusia menține comunicarea cu SUA pe canalele specifice

Putin recunoaște că nu a mai vorbit cu Joe Biden din ultima jumătate a anului anterior războiului. Carlson îl întreabă de ce nu pune mâna pe telefonul roșu să sune la Casa Albă și să rezolve situația din Ucraina. Răspunzând, liderul de la Kremlin a dat de înțeles că n-are vreme de așa ceva și că nu vrea să dea impresia că Rusia cerșește pacea. Putin a recunoscut, însă, că nu a întrerupt total comunicarea cu SUA și că aceasta s-a perpetuat pe multiple canale. [Dincolo de interviul Carlson-Putin, ne amintim că în ultima parte a anului 2021, Rusia înaintase o serie de revendicări către Occident pentru a nu se ajunge la război în Ucraina și nimeni nu le-a luat în serios, nici n-a stat la discuții aplicate cu Moscova. Una dintre condiții era revenirea graniței NATO pe aliniamentul din 1999, ceea ce ar fi presupus ieșirea din NATO a statelor europene din fosta sferă de influență a Moscovei. Propunerea era exagerată și nerealizabilă, însă printre rânduri se citea că cel mai imposibil de acceptat pentru ruși era extinderea NATO înspre granițele Rusiei în special în ceea ce privește includerea preconizată a unor foste republici sovietice în NATO – Ucraina, Georgia ș.a. ]

Momentul de turnură pentru Putin a fost summit-ul NATO din 2008 de la București, când Occidentul a pus pe tapet ideea primirii Ucrainei în NATO.

Putin consideră că războiul ucrainean a început în 2014, provocat de Occident, nu în 2022, provocat de Rusia. El este conștient că scopul continuării de către Occident a războiului „oricât va fi nevoie” ar fi slăbirea Federației Ruse și eventuala descompunere a acesteia în mai multe state succesoare, pe modelul fostei Iugoslavii. Fapt care pentru Putin e de neconceput.

Tucker Carlson: „Cine a aruncat în aer conducta Nord Stream?”

Vladimir Putin: „Dumneavoastră! Poate că dumneavoastră personal aveați un alibi, dar nu și CIA.”

E în detrimentul Americii să limiteze cooperarea economică cu China, vă faceți rău vouă înșivă, consideră președintele rus.

Putin atenționează că Zelenski ar fi publicat un decret care interzice negocierile cu Rusia. El spune că dacă Zelenski va revoca acel decret și va iniția negocieri cu Rusia, aceasta va accepta să participe.

Carlson îl întreabă pe Putin cum poate să se afișeze cu valorile creștinismului și în același timp să meargă la război, provocând uciderea multor oameni. Președintele rus îi răspunde că Moscova nu va ataca pe nimeni din proprie inițiativă, dar că actualmente se află în legitimă apărare. El reiterează că ostilitățile din Ucraina au început de la „lovitura de stat” (premergătoare Euro-Maidanului) și de la războiul civil din Donbas. „Ne protejăm poporul, patria, pe noi înșine și viitorul nostru”, susține Putin despre operațiunea militară în desfășurare în Ucraina.

Putin consideră că noile evoluții în cercetarea genetică și în domeniul inteligenței artificiale pot fi la fel de periculoase pentru omenire ca și amenințarea nucleară, motiv pentru care aceste domenii trebuie reglementate de legi stricte și de o cooperare internațională similară tratatelor de neproliferare nucleară. Despre implantarea de chip-uri oamenilor de către compania Neuralink a lui Elon Musk, Putin consideră că: Musk e un tip care nu poate fi oprit, el este însă și un tip inteligent, trebuie deci discutat cu el și supus acest nou domeniu unor reglementări rezonabile din partea statului.

Tânăr jurnalist Wall Street Journal deținut în Rusia pentru acuzația de spionaj. Putin spune că acuzația a fost dovedită de un flagrant delict, dar că Evan Gherșcovici se va putea întoarce acasă dacă rușii vor ajunge la un schimb reciproc avantajos cu americanii

Carlson îl întreabă dacă ar fi dispus, ca semn de bunăvoință, să grațieze un jurnalist american încarcerat în Rusia de un an de zile. Putin răspunde: „Am făcut atâtea gesturi de bunăvoință care au rămas fără ecou încât credem că am ajuns la fundul sacului. Nu am văzut pe nimeni dornic să ne răspundă într-o manieră similară. Totuși, teoretic, putem spune că nu excludem posibilitatea de a o face dacă și partenerii noștri vor face pași similari, iar când vorbesc de parteneri mă refer mai întâi la serviciile speciale care sunt în contact unele cu altele și discută problema în chestiune. Nu există nici un tabu în a aranja această problemă. Ne dorim să o rezolvăm, dar există mai multe subiecte pe care generalii serviciilor secrete le discută. Consider că se poate ajunge la o înțelegere.”

Vladimir Putin: „Vedeți, există diferite interpretări ale definiției unui spion, dar una este cea dată de lege. Dacă o persoană caută să afle informații secrete în mod conspirativ, acest fapt e calificat ca spionaj. Și exact asta făcea el: primea informații clasificate, confidențiale și o făcea la vedere. Poate a făcut-o din lipsă de precauție sau din proprie inițiativă, dar, având în considerare faptele, asta e calificat drept spionaj. Lucrul a fost dovedit atunci când el a fost prins în flagrant delict primind informațiile (secrete). Dacă ar fi fost comisă vreo exagerare, dacă ar fi avut vreo scuză, era cu totul altceva, dar el a fost prins primind cu mâna lui în mod secret informații confidențiale. Despre ce vorbim, atunci?” (…)

Întrebat dacă nu cumva informațiile acelea erau colectate în interesul unei anchete jurnalistice, fără legătură cu vreo pretinsă activitate de intelligence, Putin răspunde: „Nu știu pentru ce/cine lucra el, dar vreau să reiterez că primirea în secret de informații confidențiale se numește spionaj, iar el lucra pentru serviciile secrete americane, alte agenții specializate, dar nu cred că lucra pentru Monaco întrucât Monaco nu prea ar avea de ce să fie interesat în obținerea acelor informații. Va fi de competența serviciilor speciale să ajungă la o înțelegere și anumite demersuri s-au făcut în acest sens.

Reiterez faptul că nu era un simplu jurnalist, ci un jurnalist care colecta informații secrete. Există deja un dialog între serviciile speciale și chestiunea va trebui rezolvată în mod calm, responsabil și profesionist. Ei sunt în contact, să-i lăsăm să-și facă treaba! Nu neg că persoana despre care vorbiți ar putea să se întoarcă în patria ei, până la urmă n-are nici un rost s-o ținem prizonieră în Rusia, vreau doar ca serviciile speciale americane să se gândească la cum ar putea contribui la faptul ca și obiectivele serviciilor noastre să fie atinse. Suntem dispuși să discutăm, ba mai mult, deja au loc discuții și unele sunt încununate de succes. Probabil că și aceasta se va finaliza cu succes, dar trebuie să ajungem la o înțelegere. Și eu îmi doresc sincer ca el să se întoarcă acasă, dar, cum spuneam, dialogul continuă. Însă, cu cât facem mai publice astfel de chestiuni, cu atât devine mai greu să le rezolvăm. Totul trebuie făcut cu calm.”

Putin nu exclude negocieri de pace, cu condiția ca ele să fie cerute de ucraineni și aliații lor occidentali

Tucker Carlson: „Vă temeți că războiul din Ucraina ar putea degenera în ceva la scară mai mare? Cât de determinat sunteți să contactați guvernul american și să discutați despre încetarea conflictului?”

Vladimir Putin: „Am spus deja că nu am refuzat s-o facem, atâta vreme cât ar fi și ei dispuși să negocieze. E vorba de tabăra vestică, Ucraina e în mod evident un stat satelit al SUA, nu vreau să o luați ca și cum eu aș căuta continuarea unui război puternic, dar noi amândoi înțelegem ce se petrece.

Putin denunță ajutorul financiar și militar acordat Ucrainei de SUA și state membre UE

Există un ajutor financiar, 72 de miliarde de dolari americani au fost acordați Ucrainei, apoi Germania și alte state europene au venit în completare, zeci de miliarde de USD sunt pompate în Ucraina. Există un flux uriaș de arme către Ucraina. În acest caz, dumneavoastră sunteți cei care ar trebui să le spuneți liderilor ucraineni să se oprească, să vină la masa negocierilor, să revoce acel decret absurd… [care interzice negocierile cu Rusia, n.r.].

Dacă administrația Zelenski din Ucraina refuză să negocieze, presupun că o face la instrucțiunile Washingtonului. Dacă Washingtonul consideră că asta e o decizie greșită, să-i facă pe ucraineni să o abandoneze, să găsească o scuză delicată astfel încât nimeni să nu fie lezat, să vină cu o soluție de ieșire!

Nu noi am luat această decizie, ci ei! Să facă pasul înapoi și asta este!

În orice caz, au luat o decizie greșită și acum trebuie să găsim o cale de ieșire din situație, să reparăm greșelile. Ei le-au făcut, ei să le îndrepte, noi susținem acest lucru.”

Războiul din Ucraina ar fi început în 2014, odată cu nerespectarea acordurilor de la Minsk

Tucker Carlson: „Doriți un acord negociat pentru ceea ce se întâmplă în Ucraina?”

Vladimir Putin: „Exact. Și l-am și făcut. Noi pregătiserăm un document voluminos la Istanbul care fusese semnat de liderul delegației ucrainene, el își pusese semnătura pe unele dintre prevederi, nu pe toate. Și-a pus semnătura și apoi el însuși a spus că erau gata să semneze acordul și războiul s-ar fi terminat de mult, dar apoi a venit premierul [britanic Boris] Johnson și i-a convins să renunțe, să piardă acea șansă. Ei bine, au pierdut o șansă, au făcut o greșeală, să se întoarcă înapoi și asta-i tot! De ce trebuie să ne străduim noi să îndreptăm greșelile altcuiva?

Știu că unii ar putea spune că e greșeala noastră, că noi am intensificat situația atunci când am decis să punem punct, pe cale armată, războiului ce începuse în 2014 în Donbas. Să facem recurs la istorie, să ne întoarcem în 1991 când ni s-a promis că NATO nu se va extinde, apoi în 2008, când NATO și-a deschis porțile pentru Ucraina deși aceasta ar fi trebuit să fie un stat neutru prin Constituție, să ne întoarcem la momentul în care baze militare americane sau euro-atlantice au început să apară pe teritoriul Ucrainei, prezentând amenințări la adresa noastră, să ne întoarcem la lovitura de stat din Ucraina din 2013! N-are nici un rost, ne putem întoarce oricât de mult înapoi, dar ei sunt cei care au întrerupt negocierile [în 2022 la Istanbul]. E asta o greșeală? Da. Atunci, s-o îndrepte. Noi suntem pregătiți. Ce altceva mai trebuie?”

Putin: Pentru pace există obțiuni dacă există voință

Tucker Carlson: „Credeți că este prea umilitor pentru NATO, în acest moment, să accepte controlul rusesc asupra a ceea ce era acum doi ani teritoriul Ucrainei?”

Vladimir Putin: „Am spus: să-i lăsăm să se gândească cum s-o facă într-un mod demn. Există opțiuni dacă există voință! Până acum s-a tot strigat despre atragerea Rusiei într-o înfrângere strategică pe câmpul de luptă, acum se pare că ajung să constate că așa ceva e greu de realizat, ba chiar imposibil. În opinia mea, e prin definiție imposibil, nu se va întâmpla niciodată! Mi se pare că acum cei aflați la putere în Vest au ajuns să conștientizeze și ei lucrul acesta. Dacă au ajuns la această conștientizare, trebuie să se gândească ce e de făcut în continuare. Noi suntem pregătiți pentru acest dialog.”

Putin susține că, indiferent de scenariu, va exista o eventuală reconciliere ruso-ucraineană

Tucker Carlson: „Ați fi gata să spuneți că NATO a câștigat și să lăsați lucrurile la stadiul la care se găsesc în prezent?”

Vladimir Putin: „Acesta ar fi un subiect de abordat în cadrul negocierilor. Deocamdată nimeni nu e dornic să poarte negocieri sau ar dori s-o facă și nu știu cum. Eu știu că vor s-o facă, nu doar că văd asta, dar chiar o știu! Ei se străduiesc să înțeleagă cum s-o facă. Ei au adus situația în punctul în care ne aflăm. Nu noi am făcut asta, ci partenerii noștri, oponenții noștri au făcut-o. Ei bine, acum să-i lăsăm să se gândească cum să schimbe situația! Noi nu suntem împotrivă.

Ar fi amuzant dacă n-ar fi atât de trist… Această nesfârșită mobilizare în Ucraina, toată isteria, problemele interne, mai devreme sau mai târziu totul va converge spre o înțelegere. Știți că sună probabil ciudat în situația dată, dar relațiile dintre cele două popoare vor fi refăcute în oricare dintre scenarii. Va lua ceva timp, dar se vor vindeca.

Să vă dau un exemplu neobișnuit de pe câmpul de luptă, un exemplu din viața reală. Soldații ucraineni fiind încercuiți, soldații noștri le strigă să se predea că nu au nici o altă șansă, să iasă afară și vor rămâne în viață. Dintr-o dată, cineva din tabăra ucraineană le strigă într-o limbă rusă perfectă: rușilor, nu vă predați! Și au murit cu toții. Ei încă se identifică pe ei înșiși ca ruși. Ceea ce se întâmplă e până la un punct similar cu un război civil. Toată lumea occidentală consideră că cele două popoare au fost dezbinate de ostilități pentru totdeauna. Nu, ele vor fi reunificate. Unitatea lor încă există.

Biserica Ortodoxă Ucraineană și unitatea spirituală a rușilor

De ce autoritățile ucrainene dezmembrează Biserica Ortodoxă Ucraineană (subordonată Patriarhiei Moscovei, n. n.)? Pentru că aceasta ține laolaltă nu numai teritoriile, ci sufletele noastre. Nimeni nu va reuși să ne separe sufletul!”, a conchis președintele rus, Vladimir Putin.

V-ar mai putea interesa și: