13 noiembrie: Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului. Sf. Mc. Antonin, Nichifor, Gherman și Maneta. Cuv. Mc. Damaschin
La data de 13 noiembrie, Biserica Ortodoxă face pomenirea următorilor sfinți: Sfântul Ioan Gură de Aur, Patriarhul Constantinopolului, Sfinții Mucenici Antonin, Nicifor, Gherman și Sfânta Muceniță Maneta, Cuviosul Mucenic Damaschin.
1.Pomenirea Sfântului Ioan Gură de Aur, Patriarhul Constantinopolului
Ioan s-a născut în Antiohia în anul 354. Tatăl său, Secundus, a fost căpetenie de oști împărătești, iar maica sa se numea Antuza. Cercetând înțelepciunea elinească, Ioan s-a scârbit de păgânătatea ei și a îmbrățișat credința creștină, ca singura ce este luminată de Adevărul cel desăvârșit.
Ioan a fost botezat de Patriarhul Meletie al Constantinopolului, iar, mai pe urmă, au primit botezul și părinții săi. După moartea lor, Ioan a fost tuns în monahism, punând început vieții aspre de nevoințe. Tot atunci a scris și „Despre Preoție”, după care i s-au arătat în vedenie Sfinții Apostoli Petru și Ioan, prorocindu-i că va avea o viață de mare slujire, de mare dar și de mari pătimiri. Când se gătea a primi Taina Preoției, un înger al lui Dumnezeu li s-a arătat deodată Sfântului Ioan și Patriarhului Flavian, urmașul lui Meletie. În vreme ce patriarhul îl hirotonea pe Sfântul Ioan, deasupra capului său s-a arătat un porumbel alb, foarte luminat.
Ducându-se vestea despre înțelepciunea, nevoința și puterea cuvântului său, Ioan a fost ales patriarh al Constantinopolului, la porunca împăratului Arcadie. Ca patriarh, el a păstorit Biserica vreme de 6 ani cu neasemuită râvnă și înțelepciune. Sfântul Ioan a trimis propovăduitori la celții și sciții cei păgâni și a stârpit simonia ce se încuibase în Biserică, scoțând din scaun mulți episcopi ce boleau de această patimă. El a înmulțit faptele de milostenie ale Bisericii și a întocmit o rânduială aparte a Dumnezeieștii Liturghii.
Sfântul Ioan Gură de Aur i-a rușinat pe eretici, a mustrat-o pe împărăteasa Eudoxia, a tâlcuit Sfânta Scriptură cu mintea și limba sa cea de aur și a lăsat moștenire Bisericii multe din slăvitele sale omilii.
Norodul l-a avut în mare cinste, pizmuitorii l-au urât, iar împărăteasa l-a trimis de două ori în surghiun. Ioan a stat în surghiun cu totul 3 ani și acolo s-a și săvârșit în ziua praznicului Înălțării Slăvitei și de Viață Făcătoare Cruci, la 14 septembrie, anul 407, în cetatea Comana din Georgia.
Înainte de săvârșirea sa, i s-au arătat iarăși Sfinții Apostoli Petru și Ioan, precum și Sfântul Mucenic Vasilisc (pomenit la 22 mai), în a cărui biserică a primit pentru ultima oară Trupul și Sângele lui Hristos. Ultimele sale cuvinte au fost „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!” și, cu acestea, sufletul patriarhului cel cu gura de aur a fost dus în Ceruri.
(Capul Sfântului Ioan Gură de Aur se află în Biserica Adormirii Maicii Domnului din Moscova, iar trupul său odihnește în Roma, la Vatican.) Astăzi, mare parte din moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur odihnesc în Catedrala Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, sfințitul său cap se află la Mănăstirea Vatoped din Muntele Athos, iar părticele din sfintele sale moaște se află răspândite prin mai multe biserici ortodoxe din lume. (articolul continuă sub ilustrație)
2.Pomenirea Sfinților Mucenici Antonin, Nichifor, Gherman și Maneta
Pe când Antonin, Nichifor și Gherman se aflau în față la un praznic idolesc însoțit de jertfe, strigăte și dănțuire, ei au ieșit fără de teamă înaintea mulțimii și au propovăduit pe Unul Dumnezeu Cel în Treime Închinat. Firmilian, ighemonul din Cezareea Palestinei, cetatea unde se întâmplau toate acestea, s-a mâniat atât de cumplit pe acești trei creștini, încât a poruncit ca îndată să li se taie capetele.
Maneta era o fecioară creștină ce mergea în urma mucenicilor pe când erau duși la tăiere. Îndată a fost prinsă și ea, iar, după chinuri grozave, a fost arsă de vie.
Aceștia toți au pătimit mucenicește în anul 308 și au intrat întru bucuria cea fără de moarte a Dumnezeului Celui Veșnic.
3.Pomenirea Cuviosului Mucenic Damaschin
Damaschin s-a născut la Galata, în Constantinopol, și la început se numea Diamantis. În tinerețe, el dusese viață desfrânată, ba încă trecuse și la mahomedanism. Dar, mai pe urmă, s-a căit cu amar și a plecat în Sfântul Munte, unde, vreme de 12 ani, a dus viață de aspre nevoințe, ca monah în Lavra Sfântului Atanasie.
Dar, voind să-și spele păcatele prin mucenicie, Damaschin s-a întors la Constantinopol și a început să umble din moschee în moschee, făcându-și semnul Crucii și strigând că învățătura de credință a turcilor este mincinoasă și că Iisus Hristos este Dumnezeu și Domnul. El a fost tăiat cu sabia înaintea porții Fanarului (cartier aparte din Constantinopol, unde se află acum Patriarhia Ecumenică), în ziua de 13 noiembrie a anului 1681. Moaștele sale odihnesc în Mănăstirea Sfintei Treimi din Halki.
CÂNTARE DE LAUDĂ la Sfântul Ioan Gură de Aur
Biserica îl cinstește pe Sfântul Ioan,
Gura cea de Aur, de Dumnezeu fericită,
Pe marele ostaș al lui Hristos,
Podoaba și lauda Bisericii;
Pe cel cu inimă și minte adâncă,
Pe alăuta cea cu strune de aur frumos-glăsuitoare.
El a cunoscut adâncurile tainelor,
Aflat-a perle ca stelele de luminoase.
Mintea și-a ridicat-o la înălțimile cerești,
Tâlcuit-a dumnezeiescul adevăr,
Iar descoperirile sale adeverite sunt peste veacuri;
Și pe acestea toate le-a dat Fiului lui Dumnezeu.
El a vădit urâciunea păcatelor
Și bunătățile ce-l împodobesc pe om,
El ne-a vădit tainele cele preascumpe
Și toate bogățiile cele dulci ale Raiului.
Binevestitor și tâlcuitor al Evangheliei,
Purtător de bucurie duhovnicească,
Slujind cu râvnă lui Hristos, ca un apostol,
Ioan nu a suferit nicidecum strâmbătatea.
Pătimind chinuri mucenicește,
El socotit-a chinul drept semn al mântuirii.
Rob credincios al lui Hristos s-a arătat,
Pentru aceea Biserica pe Hrisostom îl cinstește.
CUGETARE
Pedeapsă și răsplată! Amândouă acestea sunt în mâinile lui Dumnezeu. Dar, așa cum viața aceasta pământească este doar o umbră a celei adevărate din ceruri, asemenea și pedeapsa sau răsplata primite aici, pe pământ, sunt doar o umbră a adevăratei pedepse și răsplăți din veșnicie.
Cei mai înverșunați prigonitori ai Sfântului Ioan Gură de Aur au fost Patriarhul Teofil al Alexandriei și Împărăteasa Eudoxia. După sfârșitul mucenicesc al Sfântului Ioan, peste amândoi prigonitorii săi a căzut cumplită pedeapsă. Teofil și-a ieșit din minți, iar împărăteasa Eudoxia a fost izgonită de la curte de împăratul Arcadie și, la puțină vreme după aceea, s-a îmbolnăvit de o boală cumplită, încât trupul i s-a umplut de răni din care au început să iasă viermi. Atât de nesuferită era duhoarea ce ieșea din trupul bolnavei, încât cu anevoie putea trece cineva pe lângă casa ei. Doctorii o ungeau cu tot felul de miruri frumos mirositoare, spre a potoli pe cât era cu putință duhoarea ce ieșea din trupul ticăloasei împărătese, dar fără nici un folos. Până când, în sfârșit, împărăteasa a murit în stricăciune și chinuri cumplite. Dar mâna lui Dumnezeu a apăsat asupra ei și după moarte. Racla în care a fost pus trupul împărătesei s-a cutremurat zi și noapte, vreme de 34 de ani, până ce împăratul Teodosie a adus moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur înapoi la Constantinopol.
Dar ce s-a întâmplat cu Sfântul Ioan după moartea sa? A primit o astfel de răsplată cum numai Dumnezeu poate dărui. După săvârșirea sfântului, Adelfie, episcopul Arabiei, care-l primise pe Sfântul Ioan în casa lui din Comana atunci când acesta fusese alungat în surghiun, s-a rugat la Dumnezeu să-i descopere în ce loc se află sufletul lui. Și, pe când se ruga, a avut o vedenie: era ca și cum ar fi ieșit din trup și a fost purtat prin ceruri de un tânăr luminos care i-a arătat pe rând toți ierarhii, păstorii și dascălii Bisericii, numindu-i pe fiecare, dar nu l-a văzut pe Ioan. Când îngerul lui Dumnezeu l-a dus spre ieșirea din Rai, Adelfie s-a întristat. Întrebându-l îngerul de ce s-a întristat, Adelfie i-a răspuns că pricina mâhnirii sale este aceea că nu l-a văzut pe dascălul său cel iubit, Ioan Gură de Aur. Dar îngerul i-a zis: „Pe acela nimeni nu poate să-l vadă, în trup fiind, pentru că stă înaintea scaunului lui Dumnezeu împreună cu Heruvimii și cu Serafimii”.
Sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. II, iulie – decembrie, pag. 644-647.