14 noiembrie: Sfântul Apostol Filip. Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. Sfântul Iustinian, împăratul Bizanțului
Filip s-a născut în Betsaida, lângă Marea Galileii, asemenea lui Petru și Andrei. Învățând Sfânta Scriptură din tinerețe, Filip a răspuns îndată chemării lui Hristos și I-a urmat Lui (Ioan 1:43). După pogorârea Duhului Sfânt, Filip a propovăduit cu râvnă Evanghelia în multe ținuturi din Asia și Grecia.
În Grecia, iudeii au voit să-l omoare, dar Domnul l-a izbăvit pe dânsul prin puterea minunilor Sale. Astfel, un arhiereu al iudeilor care se repezise la Filip să-l bată a orbit pe dată și s-a făcut negru ca tăciunele. Apoi s-a făcut un mare cutremur, pământul s-a deschis și l-a înghițit pe ticălosul prigonitor al lui Filip.
Multe alte minuni s-au arătat atunci, cel mai adesea tămăduiri ale celor bolnavi, prin care mulți păgâni au crezut în Hristos. În cetatea Hieropolis din Frigia, Sfântul Filip s-a întâlnit cu sora sa, Mariam, cu Sfântul Ioan Teologul și cu Apostolul Vartolomeu și împreună s-au ostenit în propovăduirea Evangheliei. În cetatea aceasta se afla un balaur înfricoșător pe care păgânii îl hrăneau cu evlavie și i se închinau ca unui zeu. Dumnezeiescul Apostol l-a ucis cu sabia rugăciunii, dar a stârnit și mânia poporului celui întunecat. Ticăloșii păgâni l-au prins pe Filip și l-au răstignit de un copac cu capul în jos, iar, mai pe urmă, l-au răstignit și pe Vartolomeu. Atunci, pământul s-a deschis și l-a înghițit pe judecător și pe mulți dintre păgânii ce erau împreună cu el. Cuprins de frică mare, poporul a dat fuga să-i dea jos de pe cruce pe apostolii cei răstigniți, dar numai Vartolomeu mai era viu, în timp ce Filip își dăduse suflarea sa cea mai de pe urmă.
Vartolomeu l-a sfințit pe Stahis episcop al celor pe care îi botezase împreună cu Filip. Stahis era un bărbat ce fusese orb vreme de 40 de ani, dar Vartolomeu și Filip l-au tămăduit, iar apoi l-au și botezat.
Mai pe urmă, moaștele Sfântului Filip au fost mutate la Roma. Acest minunat apostol a pătimit în anul 86, pe vremea împăratului Dometian.
2.Pomenirea Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului
Tatăl lui Grigorie a fost un slăvit dregător de la curtea împăratului Andronic al II-lea Paleologul. Grigorie, fiind ager la minte, a deprins iute toată înțelepciunea lumii, dar nu a voit să intre în slujba curții împărătești, ci a plecat în Sfântul Munte și s-a făcut monah. El s-a nevoit la Mănăstirea Vatoped și la Marea Lavră, luptând împotriva ereticului Varlaam și biruindu-l până în sfârșit. În anul 1347, Sfântul Grigorie a fost sfințit Arhiepiscop al Tesalonicului. El este cinstit ca mare nevoitor, cuvântător de Dumnezeu, ierarh și făcător de minuni.
Sfântul Grigorie a fost cercetat în mai multe rânduri de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, de Sfântul Ioan Teologul, Sfântul Dimitrie, Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur și de îngerii cei dumnezeiești. El a păstorit Biserica din Tesalonic vreme de 13 ani, din care un an a stat în robia saracinilor, în Asia. Sfântul Grigorie Palama s-a săvârșit cu pace în anul 1360 și s-a strămutat în lăcașurile Împărăției lui Hristos. Moaștele sale odihnesc într-o frumoasă biserică din Tesalonic, ce poartă hramul său. (articolul continuă sub ilustrație)
3.Pomenirea Sfântului Iustinian, împăratul Bizanțului
Iustinian a fost de neam slav, se pare că sârb din ținutul Skoplie. Numele său slavonesc era Upravda, care se tălmăcește „adevăr, dreptate”. În anul 527, el i-a urmat în scaunul împărătesc unchiului său, Iustin.
Slava acestui împărat este strâns legată de adânca sa credință ortodoxă, căci el a crezut și a trăit după pravilele acestei credință. În vremea Marelui Post, el nu gusta nici pâine, nici vin, ci mânca doar verdețuri și bea apă, dar încă nici din acestea nu gusta decât o singură dată în zi. El a purtat război cu „barbarii” de la Dunăre, care îi scopeau pe cei pe care îi luau în robie. De aici se poate vedea iubirea sa cea mare către aproapele. Iustinian a luat biruință în războaie și a izbândit în toate lucrurile sale. A zidit multe biserici mari și slăvite, dintre care cea mai minunată era Biserica Aghia Sofia [a Sfintei Înțelepciuni] din Constantinopol.
Împăratul Iustinian a adunat și a îndreptat Legile Romei și a scris el însuși multe legi aspre împotriva desfrâului și a necuviinței (numite Codul lui Iustinian). Tot el a alcătuit și cântarea bisericească „Unule Născut, Fiule și Cuvântul lui Dumnezeu”, ce se cântă la Dumnezeiasca Liturghie din anul 536. Împăratul Iustinian a poruncit adunarea celui de al Cincilea Sinod Ecumenic, din anul 553. El s-a săvârșit cu pace la vârsta de 80 de ani și s-a strămutat la slăvitele lăcașuri ale Cerescului Împărat.
CÂNTARE DE LAUDĂ la Sfântul Iustinian, Împăratul Bizanțului
Iustinian cel mare și slăvit,
Apărătorul Crucii și dreptcredinciosul împărat,
Înțelepciunii lui Dumnezeu i-a înălțat biserică
Menită să dăinuie până la hotarul veșniciei:
Ca un alt soare, ea luminează pământul
Și încălzește neamurile ce au să vie,
Este biserica în care ne închinăm Cuvântului Întrupat,
Întru care putem cunoaște slava lui Hristos,
Precum și înălțimea cea neajunsă a Împărăției lui Dumnezeu,
Înălțimea și adâncimea cea nepătrunsă,
Precum și adâncimea și lărgimea cea necuprinsă,
Lărgimea și lungimea cea fără de hotar.
Asemenea soarelui într-o zi de vară,
Așa a strălucit coroana lui Iustinian împăratul,
Astfel de coroană luminoasă avut-a robul lui Dumnezeu
Cel preabogat cu înțelepciunea,
Preaputernic întru tărie
Și dreptcredincios întru a sa credință.
Slăvite și Dreptcredinciosule Împărate,
Bisericile tale nu au îmbătrânit niciodată,
Credința ta încă mai luminează lumii
Cu strălucirea dreptei credințe a lui Hristos.
O, Sfinte Împărate, roagă-te lui Hristos
Ca această credință să biruie veacul!
CUGETARE
Multe dintre învățăturile sale, Sfântul Grigorie Palama le-a dobândit prin descoperire dumnezeiască. După ce a viețuit trei ani în tăcerea chiliei sale din Marea Lavră, a fost de trebuință să meargă în mijlocul oamenilor și să-i folosească cu învățătura pe care a dobândit-o prin cercarea vieții. Dumnezeu i-a descoperit aceasta printr-o minunată vedenie: într-o zi, căzând într-un somn ușor, Grigorie s-a văzut pe sine ținând în mână un vas cu lapte, plin până la revărsare. Treptat, laptele s-a preschimbat în vin și a început să se reverse peste marginea vasului, udându-i mâinile și veșmintele. Atunci s-a arătat un tânăr luminos și i-a zis: „Pentru ce nu dai și altora din băutura cea minunată, pe care o risipești cu atâta negrijă, oare nu știi că acesta este dar dumnezeiesc?”. Grigorie a răspuns: „Dar dacă în vremurile noastre nu este nimeni care să aibă trebuință de o astfel de băutură, cui, dar, să i-o dau?”. Dar tânărul a zis: „Fie că sunt, fie că nu sunt astfel de oameni care să înseteze după băutura aceasta, ție ți se cade să-ți împlinești datoria și să nu nesocotești darul lui Dumnezeu”. Grigorie a înțeles că laptele este învățătura cea de obște despre viața și purtarea cea dreaptă, pe care o primește tot norodul, iar vinul, învățătura cea dogmatică.
A doua oară, Grigorie s-a zăvorât în mănăstire ca să alcătuiască scrierea numită „Principiile Ortodoxiei”. În ajunul praznicului Sfântului Antonie cel Mare, monahii l-au chemat la slujba privegherii de toată noaptea, dar el a rămas să lucreze în chilie, în vreme ce toți frații plecaseră la biserică. Deodată, i s-a arătat Sfântul Antonie și i-a zis: „Bună este desăvârșita liniște, dar uneori este de trebuință să fii împreună cu frații”. Înduplecat de vedenia aceasta, Grigorie a mers îndată la biserică, spre bucuria obștii.
Sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. II, iulie – decembrie, pag. 649-652. Editura Egumenița, 2010.