Cerul, Codrul și Pârăul

În toamna anului 1918, pe fondul dezagregării imperiului autro-ungar, bucovinenii reprezentând diferite categorii sociale și-au amplificat acțiunile pentru ruperea de Viena și unirea cu România: au respins manifestul „Către popoarele mele credincioase”, lansat de împăratul (austriac) Carol I la 3/16 octombrie 1918; la 11/24 octombrie 1918, un grup de intelectuali de la Universitatea din Cernăuți, condus de profesorul Sextil Pușcariu, a scos ziarul „Gazeta Bucovinei”, care a influențat puternic conștiința colectivă.

Declarația-Program a ziarului „Gazeta Bucovinei”:

„Pretindem ca, împreună cu frații noștri din Transilvania și Ungaria, cu care ne găsim în aceeași situație, să ne plămădim viitorul care ne convine nouă în cadrul românismului”. (11/24 octombrie 1918)

Tot acum, Clubul Parlamentar din Viena a fost transformat în Consiliul Național Român din Austria, avându-i la conducere pe Constantin Iosipescu-Grecul și pe liderul socialist George Grigorovici. La începutul lunii octombrie 1918, refugiații bucovineni și ardeleni aflați la Iași au adoptat o Declarație semnată de Ion Nistor, înmânată Regelui Ferdinand și răspândită în toate teritoriile românești, în care-și exprimau încrederea în realizarea României Mari; voluntarii bucovineni, foști militari în armata austro-ungară, aflați în Basarabia, au exprimat sprijinul pentru Unire.

Aspirațiile bucovinenilor erau încurajate de numeroasele dovezi de solidaritate ale românilor din celelalte provincii: telegrame trimise de studenții de la Budapesta, manifestațiile de la Iași și București, articole în presa din Vechiul Regat și din Basarabia („Neamul Românesc”, „România nouă”, „Sfatul Țării”).

În acest context, la 14/27 octombrie 1918, deputații români bucovineni din Parlamentul de la Viena, foștii deputați din Dieta Bucovinei, primari și alți reprezentanți ai populației din această provincie s-au întrunit la Cernăuți și au pus bazele Adunării Constituante prezidate de Iancu Flondor. Adunarea a aprobat o Moțiune care exprima dorința de Unire a Bucovinei cu România și a fost de acord cu înființarea unui Consiliu Național care urma să coordoneze activitatea unionistă.

Adunarea Constituantă votează Unirea Bucovinei cu România:

„[…] Art. 2. Constituanta hotărăște unirea Bucovinei integrale cu celelalte țări românești într-un stat național independent și va purcede spre acest scop în deplină solidaritate cu românii din Franța și Ungaria.

Art.3. Spre a conduce poporul român din Bucovina și a-i apăra drepturile și spre a stabili o legătură strânsă între toți românii, Constituanta instituie un Consiliu Național de 50 de membri. În afara lui, nu recunoaște nimănui dreptul de a hotărî sau a trata asupra poporului român din Bucovina”. (14/27 octombrie 1918)

Cosniliile și Gărzile Naționale sunt înființate de români în Bucovina

În octombrie / noiembrie 1918 s-au intensificat acțiunile unioniste: soldații care se întorceau de pe front au înființat împreună cu intelectualii, muncitorii și țăranii, Consilii și Gărzi Naționale – organisme reprezentative ale populației românești; erau distruse însemnele austro-ungare și înlocuite cu tricolorul românesc.

În același timp, însă, populația era îngrijorată de pretențiile Ucrainei asupra Bucovinei și de tulburarea ordinii publice de către legiuni ucrainene și rusești sau de rămășițe ale armatei austriece; unele organizații ultranaționaliste ucrainene au căutat să creeze confuzie pentru a putea realiza Ucraina Mare.

Ca urmare, la cererea Consiliului Național Român adresată Guvernului de la Iași (evacuat de la București în timpul Marelui Război, n.r.), în Bucovina au sosit unități militare române care, în noiembrie 1918, au restabilit ordinea.

În aceste condiții, drumul către Unire s-a derulat în mod firesc: s-a format un guvern condus de Iancu Flondor, a fost decretată o Constituție provizorie și s-a hotărât convocarea pe baze plebiscitare a Congresului General care să exprime dreptul la autodeterminare a populației din întreaga provincie.

Pentru Unirea Bucovinei cu România au votat și ucrainenii, polonezii, germanii

La 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei, format din 100 de aleși ai populației (74 de români, 13 ucraineni, 7 germani și 6 polonezi), întrunit la Palatul Metropolitan din Cernăuți, a votat în unanimitate Unirea necondiționată a acestei provincii cu Țara-Mamă.

„Noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a țării și fiind investit singur cu putere legiuitoare, în numele Suveranității Naționale, hotărâm: Unirea necondiționată și pentru veșnicie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României”. (Hotărârea de Unire a Bucovinei cu România din 15/28 noiembrie 1918)

Hotărârea a fost salutată cu bucurie de întreaga asistență, de miile de oameni aflați în jurul sălii, precum și de populația din Cernăuți și din provincie. Peste puțin timp, la 18 / 31 decembrie 1918, Unirea a fost confirmată printr-un decret semnat de Regele Ferdinand I.

Sursa: Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, manual de clasa a XII-a, Ioan Scurtu, Marian Curculescu, Constantin Dincă, Aurel Constantin Soare, ed. a II-a, ed. Petrion, București, 2000, pag. 153 – 154)

De interes, pe teme similare: