1 Decembrie 1918: Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia adoptă Unirea Transilvaniei cu România. „În ziua aceea am cunoscut ce înseamnă entuziasmul național, sincer, spontan, irezistibil, organic, masiv” – Lucian Blaga
În anii 1917 – 1918, ardelenii și-au intensificat acțiunile vizând unirea cu patria-mamă prin artiole în presă, propagandă în străinătate, dezertarea din armata austro-ungară, formarea așa-ziselor „cadre verzi” care susțineau cauza națională luptând în munții și pădurile din Transilvania, înrolarea în Armata Română.
În toamna anului 1918, pe fondul dezmembrării Austro-Ungariei, în Transilvania exista o stare de încredere și entuziasm încurajată prin diverse modalități: învățătorii organizau coruri unde erau învățate cântece naționale; preoții introduceau în slujbele religioase rugăciuni pentru unirea tuturor românilor; cercurile studențești din Cluj, Târgu-Mureș, Oradea alcătuiau manifeste care pledau pentru întregire; sătenii dădeau semnale prin tulnice și clopote vestind apropierea Unirii, arborau tricolorul, purtau panglici tricolore, înlăturau inscripțiile maghiare și strigau „Trăiască România!”, „Trăiască revoluția!”; mii de militari se alăturau luptei naționale, contribuind la instaurarea administrației românești; intelectuali de seamă ai Transilvaniei (Amos Frâncu, Eugen Goga, Silviu Dragomir, Valeriu Braniște), prin întâlnirile cu localnicii și prin articole în presă („Românul”, „Libertatea” „Unirea”, „Gazeta poporului”, „Telegraful român” ș. a.) aveau un rol mobilizator; erau organizate entuziaste întruniri la care se striga „Jos cu împăratul!”, „Trăiască Unirea tuturor românilor!”; muncitorii participau la greve, demonstrații și întruniri, în care cereau „Pace și pâine”, alegeau consilii și gărzi proprii care sprijineau instaurarea administrației românești; ardelenii aflați în Basarabia (intelectuali, militari, voluntari) își arătau sprijinul pentru frații lor din Transilvania.
De asemenea, populația din celelalte teritorii românești își exprima solidaritatea în diferite forme: întruniri, articole în presă scrise de Barbu Delavrancea, Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu; studenții de la București și Iași transmiteau gesturi de încurajare studenților români de la Budapesta și Viena; îndemnuri adresate de guvernul de la Iași. Ideea de unire era susținută și de românii aflați în străinătate (Franța, Italia, SUA) prin conferințe, presă, memorii, unități de voluntari.
În acest context, la 29 septembrie / 12 octombrie 1918, Partidul Național Român a elaborat Declarația de la Oradea, prezentată în parlamentul de la Budapesta pe 18 / 31 octombrie 1918 de către deputatul Alexandru Vaida-Voevod, prin care se afirma hotărârea românilor din Transilvania de a-și hotărî singuri soarta. (articolul continuă sub foto)
Declarația de la Oradea despre dreptul românilor la autodeterminare:
„[…] Națiunea română din Transilvania și Ungaria dorește să facă uz de acest drept și pretinde, deci, pentru sine dreptul ca, în deplină libertate, scutită de orice înrâuriri străine, să-și poată determina însăși așezămintele instituționale de stat și raportul său de coordonare între națiunile libere.” (29 septembrie / 12 octombrie 1918)
La 30 octombrie / 12 noiembrie 1918 s-a constituit Consiliul Național Român Central (din 6 reprezentanți ai Partidului Național Român și 6 ai Partidului Social-Democrat) cu sediul la Arad, care a devenit reprezentantul aspirațiilor naționale ale românilor. În toate localitățile au luat ființă Consilii și Gărzi naționale. La începutul lunii noiembrie 1918, o delegație guvernamentală maghiară a sosit la Arad și a purtat discuții cu reprezentanții Consiliului Național Român Central, propunând menținerea Transilvaniei (căreia i se acorda autonomia administrativă) în cadrul Ungariei. Propunerea a fost respinsă, Iuliu Maniu declarând categoric că dorința românilor era „despărțirea totală” de Ungaria.
În cursul lunii noiembrie 1918, într-o atmosferă de încredere și speranță, populația a ales prin vot universal delegații care urmau să-i exprime aspirațiile; ei reprezentau 80 de orașe și 5000 de sate. Acestora li s-au alăturat delegații instituțiilor culturale, episcopii, protopopii, reprezentații studenților, ai militarilor și ai asociațiilor feminine. (articolul continuă sub foto)
(document al românilor din satul Turnișor, jud. Sibiu, de susținere a Unirii Transilvaniei cu România regală)
(credențional Zaharia Muntean, delegat titular la Marea Adunare Națională din Alba-Iulia)
La 18 noiembrie / 1 Decembrie 1918, Marea Adunare Națională întrunită la Alba-Iulia, formată din 1228 delegați, a votat Rezoluția unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, prezentată de Vasile Goldiș.
Vasile Goldiș: Reprezentant de seamă al Partidului Național Român
La 18 noiembrie / 1 Decembrie 1918 a prezentat Rezoluția unirii în cadrul Marii Adunări Naționale de la Alba-Iulia.
Rezoluția privind unirea Transilvaniei cu România:
„I. Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România” (18 noiembrie / 1 Decembrie 1918) (articolul continuă sub foto)
Lucian Blaga despre entuziasmul românilor la Marea Adunare de la Alba-Iulia:
„Era o roire de necrezut. Pe câmp se înălțau ici-colo tribunele de unde oratorii vorbeau nației. Pe vremea aceea nu erau microfoane, încât oratorii, cu glas prea mic pentru atâta lume, treceau, pentru multiplicarea ecoului, de la o tribună la alta. În ziua aceea am cunoscut ce înseamnă entuziasmul național, sincer, spontan, irezistibil, organic, masiv”. (1 Decembrie 1918)
Evenimentul a fost salutat de cei peste 100 de mii de cetățeni veniți la Alba-Iulia, precum și de întregul neam românesc. În Rezoluție se preciza că Transilvania își păstra o autonomie provizorie până la alegerea Adunării Constituante a României; se afirma că statul trebuia organizat în conformitate cu principiile liberale și democratice. (articolul continuă sub foto)
(Iuliu Maniu – stânga – și Gheorghe Pop de Băsești – dreapta)
A doua zi au fost alese: Marele Sfat Național (organ legislativ) condus de Gheorghe Pop de Băsești și Consiliul Dirigent (organ executiv) prezidat de Iuliu Maniu.
(clădirea în care a funcționat la Sibiu Consiliul Dirigent al Transilvaniei, începând cu 9 Decembrie 1918 și toamna anului 1919)
Voința românilor exprimată la Alba-Iulia a fost ratificată prin decretul regal din 11 / 24 decembrie 1918. În anii 1919 – 1920, unirea Transilvaniei cu România a fost recunoscută de minoritățile etnice prin Adunarea Națională Săsească întrunită la Mediaș (8 ianuarie 1919), Congresul Șvabilor desfășurat la Timișoara (10 august 1919), Consiliul Național Maghiar de la Târgu-Mureș. Anumite tendințe de ostilitate s-au menținut în rândurile unora dintre maghiari. (articolul continuă sub foto)
Regina Maria și Regele Ferdinand I, prima familie regală domnitoare pente România Mare
În concluzie, 1918 s-a înscris în istoria românilor ca un an de referință, deoarece s-a constituit România Mare, stat național unitar, cu o suprafață de 295049 kilometri pătrați (față de 137000 kmp) și cu o populație de aproape 16 milioane de locuitori (față de 7.250.000 înainte de 1918).
Hotărârile adoptate la Chișinău, Cernăuți și Alba-Iulia au valoarea unor acte plebiscitare ale locuitorilor din vatra străbună a Daciei. (articolul continuă sub foto)
Harta României la 1919
Harta României după Trianon (Conferința de Pace de la Paris din 1919)
Sursa: Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, manual pentru clasa a XII-a, ediția a II-a, ed. PETRION, București, 2000, pag. 154 – 156.
De interes, pe teme similare: