21 DECEMBRIE 1989, TIMIȘOARA. PROCLAMAȚIA FRONTULUI DEMOCRATIC ROMÂN și MANIFESTUL „A CĂZUT TIRANIA!”
Joi dimineaţă, 21 Decembrie 1989, Piaţa Operei şi străzile învecinate erau din nou pline de oameni care se organizau cu schimbul, asigurând celor aflaţi în stradă mâncare şi apă. Un apel din ce în ce mai des auzit era „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara”, şi „Români, veniţi cu noi”, timişorenii fiind conştienţi că nu au nici un fel de sorţi de izbândă dacă revolta nu va cuprinde şi alte oraşe, şi în primul rând capitala. Celor peste o sută de mii de protestatari timişoreni începuseră să li se alăture arădeni, lugojeni şi locuitori din alte localităţi timişene care, fiind la distanţă mai mică de oraşul cuprins de revoltă, erau deja informaţi despre ceea ce se petrecea cu adevărat la Timişoara.
PROCLAMAȚIA FDR
Dimineaţă se aflase de trenurile care veneau de la Craiova pentru a restabili liniştea. Celor aproximativ 20.000 de olteni înarmaţi cu lopeţi şi ciomege care au fost aduşi cu 15 trenuri speciale li se spusese că Timişoara fusese invadată de sârbi şi unguri. Au fost debarcaţi în afara oraşului, unde au fost aşteptaţi de grupuri de manifestanţi şi aduşi în Piaţa Operei, pentru a vedea cu ochii lor ce se întâmplă, au primit mâncare, apă și au fost trimişi înapoi acasă pentru a povesti ce au văzut.
Din balconul operei, Lorin Fortuna, preşedintele FDR, a dat citire proclamaţiei redactate în cursul nopţii. Aceasta cuprindea o serie de revendicări care erau considerate o bază de discuţii cu guvernul, în scopul democratizării ţării: alegeri libere şi democratice, libertatea cuvântului, a presei, radioului şi televiziunii, deschiderea graniţelor, respectarea drepturilor fundamentale ale omului, eliberarea deţinuţilor politici, reforme economice şi stimularea iniţiativei particulare, satisfacerea integrală a necesităţilor alimentare şi desfiinţarea reţelei de magazine la care aveau acces doar privilegiaţii regimului, o reformă democratică a învăţământului, libertatea tuturor cultelor religioase, îmbunătăţirea asistenţei sanitare. Un alt capitol al proclamaţiei se referea la evenimentele petrecute la Timişoara: tragerea la răspundere a celor care au dat ordin de tragere, înapoierea morţilor şi eliberarea arestaţilor, lista completă a morţilor şi răniţilor, încetarea oricăror represalii asupra participanţilor la demonstraţiile paşnice, recunoaşterea comitetului de acţiune al FDR şi iniţierea unui dialog cu acesta.
FDR se adresa, totodată, întregii ţări, şi cerea „alăturarea întregului popor român la lupta noastră dreaptă şi paşnică pentru democratizarea ţării”, formarea în toate localităţile, la nivel de întreprinderi şi instituţii, a unor comitete ale FDR, revendicarea drepturilor constituţionale în mod paşnic şi intrarea în grevă generală, cu excepţia sectoarelor cu foc continuu, până la victoria finală. Programul din ziua anterioară, care fusese lăsat la consulatul general al Iugoslaviei, fusese citit la „Europa liberă”.
În aceeaşi zi, la ora 12.00, era anunţat un mare miting la Bucureşti, în Piaţa Palatului, pentru a condamna acţiunile „huliganice” de la Timişoara. La început, zecile de mii de bucureşteni care ţineau în mîini drapele şi pancarte cu lozinci procomuniste şi proceauşiste au ascultat discursul lui Ceauşescu aplaudându-l şi aclamându-l. Lupta părea pierdută. Dintr-o dată, în mulţime a început rumoarea, dictatorul a fost huiduit, pancartele au dispărut ca prin farmec. Ceauşescu şi-a întrerupt cuvântarea, stupefiat, şi a încercat să restabilească ordinea: „Alo! Alo! Staţi liniştiţi la locurile voastre!” era ordinul care se auzea din balcon, dar pe care nu-l mai asculta nimeni. Emisiunea s-a întrerupt pentru scurt timp iar când a fost reluată nimic nu mai semăna cu atmosfera de la începutul mitingului.
Se răsculaseră şi bucureştenii, profitând de ocazia nesperată oferită chiar de mitingul organizat în capitală. „A început! Gata!” răsuflau uşuraţi timişorenii. Ceauşescu făcea eforturi disperate pentru a linişti mulţimea, dar nici promisiunile de mărire a salariilor n-au mai avut efect. Lipsit de orice autoritate, a dispărut din balcon împreună cu tovarăşa şi ceilalţi activişti şi securişti în clădirea comitetului central. Proteste au început în acea zi la Arad şi Lugoj, apoi la Cluj şi Sibiu, şi starea de necesitate fusese extinsă în întreaga ţară.
Timişoara nu mai era singură. O represiune împotriva întregului popor nu mai era posibilă, dar în acea noapte şi revolta celorlalte oraşe a fost plătită cu mult sânge. Timişorenii au rămas în piaţă întreaga zi şi în cursul nopţii care a urmat şi nu erau dispuşi să înceteze protestul, până când Ceauşescu nu avea să renunţe la putere. Erau convinşi că e o noapte hotărâtoare şi dacă vor rezista, guvernul şi regimul de dictatură vor cădea. A doua zi la amiază, când zeci de mii de bucureşteni invadaseră din nou piaţa din faţa comitetului central, Nicolae şi Elena Ceauşescu au decolat cu un elicopter de pe acoperişul acestuia. Din televiziunea română, ocupată între timp, a fost anunţată fuga celor doi şi victoria împotriva regimului dictatorial.”
(Citate din articolul „21 decembrie 1989 „Azi în Timișoara, mâine-n toată țara” devenea mai mult decât un slogan. Cum s-au întors manevrele comuniștilor împotriva lor” – pressalert.ro)
Claudiu Iordache – 21 Decembrie 2020
De interes, pe aceeași temă:
One thought on “21 DECEMBRIE 1989, TIMIȘOARA. PROCLAMAȚIA FRONTULUI DEMOCRATIC ROMÂN și MANIFESTUL „A CĂZUT TIRANIA!””