Visul de Crăciun. Povestea părintelui Adrian Drăgușin de la Sibiu
Un articol trimis redacției de Pr. Dr. Adrian Drăgușin pe care avem bucuria să îl publicăm în premieră:
„Afară ningea încet și copilul se simțea ostenit după atâta joacă. Fusese la săniuș, apoi își ajutase bunicul la cărat niște lemne, îi plăcea mirosul de lemn uscat și îi plăcea să asculte cum trosnesc lemnele în sobă și să admire jocul flăcărilor prin ușița sobei, pe peretele camerei, în semiîntuneric, înainte de culcare.
După masa de seară, acum de post pentru că erau în ajunul Crăciunului, bunica totdeauna povestea câte ceva. Acum îi vorbise despre Nașterea Domului, despre Iosif, și Fecioara Maria, despre drumul către Betleem, despre ordinul îmăratului roman Tiberius ca toți ”să se înscrie”. Cine era acest Tiberius? întrebase el și i se spusese că era un împărat roman puteric, care stăpînea peste un mare teritoriu și o mare armată.
Ce însemna să se înscrie? I se spusese că fiecare om trebuia să meargă acolo de unde se născuse ca să facă ceva ce copilul nu înțelesese. I se mai spusese de niște magi (ce erau ei bunica se pricepuse cumva să explice), reținuse că erau oameni credincioși care duceau, asta îi plăcuse mult: aur, smirnă și tămâie (nu știa de ce aceste daruri îi plăceau imens). Aurul îl încânta cel mai tare pentru că, în mintea lui, strălucea, iar tămîia știa că miroase frumos.
Mai auzise ceva extrordinar despre o stea după care mergeau magii și asta îi plăcea cel mai tare, o stea magică ce apărea și dispărea și după care se luaseră magii în drumul lor. Apoi, erau și îngerii care cântau câte ceva, nu mai știa ce, dar sigur cântau foarte frumos.
Pe cântecele acestea ale îngerilor adormi și parcă în vis vedea iar fulgi de zăpadă, prinsese unul și îi văzu forma de hexagon, înainte de a i se topi în palmă. Discret parcă auzea colinde dar, oricât s-ar fi străduit, nu pricepea ce se colindă, și totuși păreau cunoscute.
Deodată, văzu aproape de el ceva straniu: se descidea un drum, părea a fi un drum nisipos, pietruit chiar, pe care se vedeau venind doi oameni, unul mai în vârstă și o tânără foarte frumoasă, care părea și foarte obosită, părând a duce cu greu oboseala drumului. Omul în vârstă o îndemna să se odihnească deoarece, zicea el, ar fi fost însărcinată.
Și da, când se uită mai bine la ea, așa părea. Vorbeau o limbă ciudată, pe care, totuși, în chip minunat copilul o înțelegea destul de bine. Hainele lor erau ciudate, purtau niște tunici lungi, iar, pe cap, niște turbane ciudate, și bătrânul avea în mână un toiag cum mai văzuse doar la bunicul, în care se sprijinea.
Nu vorbeau mult, părând foarte îngândurați și preocupați de ceva care le acapara toată atenția. Deoadată, își îndreptă privirea spre cer și văzu o stea mai mare și mai luminoasă decât toate celelate: se gândi la luceafăr, dar parcă nu era totuși el. Steaua strălucea puternic, dar parcă nu pentru cei doi, ci pentru altcineva. Cine să fi fost?
În depărtare se vedea un sat, cu case mici și destul de triste, după cum i se păreau băiatului. Cei doi se hotărâseră să înnopteze, așa că o luară poartă de poartă să vadă unde găsesc găzduire, cine i-ar putea adăposti. Spre surprinderea și iritarea copilului, nimeni în toată mica localitate nu îi primi, doar un tânăr umil le spuse că ar putea merge la un staul de vite al tatălui său, pentru că i se făcuse prea milă de ei. Măcar să nu stea afară în frig!
După puțin drum, cei doi au ajuns acolo, iar steaua aceea ciudată de pe cer se tot apropia și strălucea tot mai tare. După puțină vreme de când au intrat în peșteră, bătrânul ieșise cu ceva treburi și copilul intră odată cu el. Doamne, ce mai surpriză! Tânăra ținea în brațe un prunc atât de frumos și de cuminte și parcă atât de mic…
Bătrânului nu-i venea să creadă – și nici copilului nostru – și, deodată, de afară începură niște cântece nespus de frumoase, încât copilul ieși imediat din staul și, o Doamne, surpriză și mai mare, mulțime de îngeri străluciori cânteau și se roteau pe cer, iar, aprope de intrarea în staul, păstorii care veniseră să se închine, ziceau ei, celui mai mare Domn, împăratului lumii.
Cine era Acesta? Pruncul din iesle? Copilul nu mai înțelegea, dar, până să înțeleagă, văzu în depărtare trei oameni impunători, superb îmbrăcați, care veneau și păreau a duce ceva. Să fi fost magii? Dar ce erau aceia magi?
Copilul se apropie de ei, dar darurile lor străluceau atât de tare încât nu ptea să stea prea aproape. Și ei vorbeau tare, tare ciudat și, totuși, și pe ei parcă îi înțelegea cumva.
Deodată, simți că cineva îl zgâlțâie de picioare și auzi un glas – era bunica și încerca să îl trezească. Doamne, mirosea a cozonac cald! Când îl făcuse bunica? Și, când deschise ochii, văzu un brad mare, care mirosea frumos și arăta și mai bine. Cine, când pusese acolo daruri?
Bunica, zâmbitoare, îl aștepta să își despacheteze darurile și îi spuse că, după ce își vede darurile, vor merge la biserică, deci să se îmbrace frumos. Din minte visul nu mai dispărea. În biserica perfect curată mirosea puternic a tămâie și, deodată, ochii i se opriră asupra unei icoane unde recunoscu toate personajele din vis.
Era și bătrînul și tânăra și pruncul mic și frumos și magi și crai și păstori și îngeri. Și doadată pricepu: Dumnezeu îi dăduse să viseze nașterea lui Iisus. Trezit din uimire, îl auzi pe părintele vorbind și află că bătrânul era Iosif, tânăra, Maria, pruncul, Iisus și toate celelate.
Și, deoadată, când părintele tăcu, începură a cânta cetele de crai. I se păru că au aceleași haine și voci ca în vis și nu mai putea de bucurie. Hristos Se născuse și în inima lui!
Hristos Se naște, măriți-L, Hristos în ceruri, întâmpinați-L, Hristos pe pământ, înălțați-vă!”.
Autorul acestui articol este părintele Adrian Drăgușin, preot militar la Regimentul 46 Sprijin (parte a Comandamentului NATO de la Sibiu), învestit oficial pe 8 noiembrie 2022 de ÎPS Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Potrivit Protopopiatului Ortodox Sibiu, din 1 septembrie 2022, capela „Sfânta Mare Muceniță Varvara” din cadrul Regimentului 46 Sprijin este deservită de Pr. mil. lt. col. dr. Adrian Drăgușin, fiind dotată cu toate obiectele necesare slujbei și cu toate cărțile necesare oficierii serviciului religios.
De interes, pe subiecte conexe:
One thought on “Visul de Crăciun. Povestea părintelui Adrian Drăgușin de la Sibiu”