Ioan Țilea din Sibiu s-a mutat pe Calea Dumbrăvii, ultimul număr. VEȘNICA LUI POMENIRE!

Ioan Țilea (Neluțu, Codiță) din Sibiu, posesorul unui repertoriu vast de cântece Folk, Country și Rock, a murit joi, 6 februarie 2025, în urma unui infarct. El avea mobilitatea redusă după ce, din toamna trecută, se plânsese de dureri severe de picioare. A fost găsit țeapăn de fratele său în locuința modestă pe care o închiria în clădirea de lângă Parcul „ASTRA”.

Potrivit unui apropiat, Ioan Țilea a fost înhumat în Cimitirul Municipal Sibiu, în apropiere de Poarta nr. 2 (spre Calea Cisnădiei), într-unul din mormintele nou-săpate din ultimul rând.

Țilea rămâne în memoria sibienilor ca un nonconformist, muzicant stradal, comisionar pentru prieteni și căutător de pricină pentru neprieteni. Era cunoscut de Ducu Bertzi, cu care a dat mâna și a depănat amintiri dinainte de 1989 la o cântare a acestuia din 2013, într-un local din spatele Palatului Justiției din Sibiu.

Printre cântecele originale sau reproduceri care îi populau repertoriul se numără și „Celei care minte”, „Iubirea s-a născut din ploaie și din vânt”, „Trei voinici odată au plecat pe Rhin”, „Mamă de soldat ucis”, „Un oarecare nene Petrișor”, „Cântec de oameni”, „Constantin și Veronica”, „Grâu păzit de maci”, „Ecou de romanță”, „Ordinea de zi”, „Echilibrul lumii e prea strâmb”, „Ai, hai”, „Pământul deocamdată”.

De azi, Sibiul va fi mult mai pustiu

„IOANE, IOANE, AI MURIT CA MILIOANE
.
Ioan Țilea (Neluțu, Codiță), născut la 10 aprilie 1957, decedat pe 6 februarie 2025, a fost înmormântat astăzi, 10 februarie, în Cimitirul Municipal Sibiu, zona Porții nr. 2, prin grija fratelui său.

Am aflat această veste tristă la câteva ore după ce a fost condus pe ultimul drum. Am aflat-o prea târziu, la fel ca mulți dintre voi. Nu avea telefon, nu accepta să primească vreunul, singura șansă de a-l întâlni era pe stradă.

Neluțu era comisionar, umbla prin tot orașul. Ultima dată l-am întâlnit în decembrie, când aștepta autobuzul la Primărie pentru a merge la Piața Cibin. Ceva de neconceput pentru el, care nu ar fi luat nici un mijloc de transport în afară de auto-talpă pe distanțe atât de scurte. Se plângea că e „beteag”, că nu îl mai duc picioarele, că are dureri. Deși ar fi mers la un medic de familie, în afară de a lua pastile nu cred că a întreprins investigații mai serioase. Era genul de om care nu avea buletin, necum card de sănătate.

Anul acesta nu l-am mai întâlnit deloc, cu toate că am bântuit intensiv Parcul „ASTRA”, zona unde-și făcea veacul când nu pleca nicăieri. Nu știam să îl caut la adresă, tot ce-mi spusese era că și-a găsit o chirie într-o clădire de pe strada Tribunei, aproape de parc. Cică acolo a fost găsit țeapăn în dimineața zilei de joi, după cum mi-a povestit un cunoscut. Cauza morții? Infarct – probabil trecută din pix. Dumnezeu să-l ierte!

De azi, Sibiul va fi mult mai pustiu. De la Neluțu învățasem pe chitară o suită întreagă de cântece, precum „Celei care minte”, „Iubirea s-a născut din ploaie și din vânt”, „Trei voinici odată au plecat pe Rhin”, „Mamă de soldat ucis”, „Un oarecare nene Petrișor”, „Cântec de oameni”, „Cântec șoptit”, „Constantin și Veronica”, „Grâu păzit de maci”, „Ecou de romanță”, „Ordinea de zi”, „Echilibrul lumii e prea strâmb”, „Ai, hai”, „Pământul deocamdată” etc. Foarte multe cântece protestatare, foarte puține de dragoste. Căci așa era firea lui Neluțu: un „soldat neinstruit”, „infractor și infractorist”, numai câteodată vehement Folkist! Vorbele lui preferate: „Guten Morgen, Guten Tag, nu m-amestesc, nu mă bag! Mix, max, mex, bex, flex! Ia de-aici că n-ai servici! Găluște cu prune, că de sarmale m-am săturat!”. Iar către copoi: „Cățăra-m-aș pe voi!”.

Dacă aveți amintiri despre acest om al străzilor și al „cabinetelor” cu licoare blondă sau brună, filtrată sau nefiltrată, vă rog să lăsați un comentariu!”, a scris folksingerul Vlad Pârău, un mai tânăr ucenic al lui Ioan Țilea, pe pagina de Facebook Farmacia Muzicală.

Între marile scene și apăsătorul anonimat

„Dumnezeu să îl ierte și să-l odihnească! Pe Neluțu îl știu din 1990… Îmi spunea odată că a cântat în fața a 10.000 de oameni, cea mai mare cântare a lui, în deschiderea altor trupe … Da, lumea e mai săracă fără Neluțu Țilea!…”, a scris Claudiu Conțiș, profesor de chitară la Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu” Sibiu.

A crescut în orfelinatul din Agnita

„Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în Împărăția Lui!
Nu a avut o viață ușoară. A crescut în orfelinatul din Agnita. Am fost colegi de școală, doar că el era mai mare cu câțiva ani”, a scris folkista Lia Oproiu.

Țilea a activat în trupa sibiană „Vechiul Dor”

„Clubul „7 Noiembrie” din Terezian , multe concerte Nicu Țilea – Trupa „Vechiul Dor”. Dumnezeu să îl odihnească în pace”, a adăugat Dorin Aculai.

Mi-a dat „binecuvântarea” pe calea muzicii

„Amintiri avem… 2014, mai. Am stat o dată cu el pe o bancă de pe o alee care cred că era în prelungirea străzii care trece prin fața Farmaciei Muzicale. Nu știu denumiri. Mi-a cerut să îi cânt și i-am cântat.. ceva fingerstyle, instrumental, iar el s-a arătat mulțumit de ce a auzit. Mi-a dat „binecuvântarea”.
Chiar am câteva imagini clare în minte cu el din scurtele săptămâni cât am cântat în Sibiu cu Iosua Dura .
Dumnezeu să îl odihnească!”, și-a amintit Luigi Popescu, cantautor Folk, profesor de muzică.

IOAN ȚILEA – Veșnica lui pomenire!

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți alege să sprijiniți presa independentă cu o cafea. Vă mulțumim!

2 thoughts on “Ioan Țilea din Sibiu s-a mutat pe Calea Dumbrăvii, ultimul număr. VEȘNICA LUI POMENIRE!

  1. Trist, foarte trist, dar adevărat. L-am cunoscut în urmă cu 36 de ani … în 22 decembrie 1989….un om modest, prietenos , tranșant și mereu trist. Îl întâlneam adesea pe Bulevardul Bălcescu sau în PARCUL ASTRA. De fiecare dată ne strângeam mâna prietenește. Dumezeu să îl odihnească!

  2. Da, l-am cunoscut, eram prieteni, ne intalneam des in perioada in care am cantat in Sibiu, a fost un om bun si un bun artist. DUMNEZEU sa-l odihneasca in pace !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *