Am fost și eu olimpic / unionist! N-aș îndemna pe nimeni să mă voteze pentru asta. Opinie de Vlad Pârău
Pe vremea când eram eu elev, dacă aveai 10 pe linie și mai mergeai și pe la concursuri școlare, ți se aplica eticheta de „tocilar” și colegii mai cu „școal-a vieți” făceau mișto de tine. Am avut și eu parte de tandrețuri de felul ăsta vreme de câțiva ani, cât m-am învârtit pe la olimpiade. Eram poreclit „Einstein”, „geniu pustiu”, dar, cel mai adesea, „tocilar”. Răspunsul meu era că nu trebuie să tocești ca să înveți: toceala se uită, dar ceea ce ai înțeles logic ți se fixează. Chiar mi-a plăcut matematica, în ciuda notelor. Dar… comoditatea e viciul minților inteligente, vorba cuiva. Am mers la olimpiade de matematică în gimnaziu, câtă vreme mi-am iubit profesorii. În liceu, doar la română și franceză. Am întâlnit profi de mate pasionanți, dar și sociopați care au prins un loc călduț pe seama profesoratului. Nu i-am apreciat și cele mai puține amintiri le am cu ei. Cred că profesoratul e o slujbă, dar pedagogia e o vocație. Din punctul ăsta de vedere, femeile erau mai înzestrate: instinctul matern, dar și ambiția, le făcea mai bune în a ne transmite valori, dar și aptitudini. Dragul de carte, de a cerceta individual e ceea ce ar trebui să îți rămână după ce ai uitat tot ce ai învățat în școală. Bine-nțeles, au existat și câteva doamne care m-au făcut să le urăsc cu tot cu materie, dar mai puține decât domni. Știi că ești prof de mate când îți scoți la tablă elevii în a 3-a zi de Paști și le mai arzi și nota 4 (asta am pățit de la o doamnă, fie iertată!).
Portretul de „olimpic”? Aveam aere de superioritate, în mod clar. Îmi cunoșteam privilegiile și mi le administram rând pe rând: pentru pregătire la faza locală, o săptămână de absențe motivate; pentru olimpiada județeană, 2 săptămâni; pentru națională, o lună. Astfel am ajuns într-unul din ani să am nota 7 la purtare din cauza absențelor care, deși erau motivate, antrenau alte prevederi din Regulamentul liceului, de care n-avusesem habar. Zăpăcit eram, la fel de clar. Camera mea era un talmeș-balmeș, citeam noaptea și dormeam ziua, uneori adormeam pe și printre cărți. Bunică-mea, singura care mai încerca să mă trezească, are amintiri de coșmar cu patul plin de maculatură. Câinele meu era veșnic nescos la plimbare, rafturile veșnic nearanjate, când nu m-au mai suportat pe-acasă mergeam pe la sala de lectură de la biblioteca județeană, cu bateria scoasă din telefon, și mă înapoiam la bârlog pe întuneric.
Am ajuns maxim la locul 3 la proba orală într-un an și locul 2 la proba scrisă în alt an la olimpiada națională de franceză (sper să nu mă înșele memoria!). Concurența era mare la „limbi romanice”. M-am bucurat de componenta turistică și culturală a concursurilor, am vizitat țara asta pe banii statului, m-am îndrăgostit de Galațiul fluvial și Iașiul boem. La concursurile pe banii francezilor am fost mai norocos, 2 ani la rând am luat locul 1 la o competiție de poezie și am vizitat Parisul pentru premiere. Un alt concurs m-a dus în sudul Franței, pentru vreo două săptămâni, timp în care familia de profesori care m-a găzduit s-a săturat de mine în așa hal încât în anul următor a transformat vacanța în bani și nu i-a mai invitat pe premianții români să descopere patria Margaretei de Navarre. Mi-a părut sincer rău pentru colega care ar fi trebuit să beneficieze după mine. Eram la o vârstă destul de anarhică, iar intelectualii la care am găzduit erau de o disciplină de fier. Ne-am enervat unii pe alții, apoi ne-am dus dorul prin scrisori ani de zile mai târziu.
Cine mă crede azi antioccidental înseamnă că nu m-a cunoscut la vârsta idealismului. În egală măsură, nu pot uita că la școlile franceze prin care am intrat cu schimbul de experiență, unii elevi, mai ales cei proveniți din colonii, făceau mișto de noi de îndată ce aflau că, la vremea aceea, țara noastră nu era încă parte din UE, ignorând totuși că noi, românii, veneam din Europa, nu de dincolo de „mare nostrum”. Rigorism excesiv la profesori, discriminare aiurisantă la elevi, Franța mi-a plăcut la modul turistic mai mult decât la modul uman. Pe la muzee, simțind accentul de străin, ghizii treceau automat pe engleză, dar eu îi rugam să mă ajute să îmi exersez franceza. Partea bună e că m-am întors cu un braț de cărți și dicționare „de la mama lor”, pe care le mai folosesc și azi, fără să fiu dator să le predau la Alianța Franceză după fiecare traducere.
Dar, să revenim la olimpicul național, internațional care am fost. Ați avea încredere să mă alegeți primar? Eu n-aș paria pe mine într-o asemenea întreprindere. Știu că n-aș putea avea mai multă grijă de voi decât am avut de mine. Nu v-aș face un asemenea pocinog să vă aduc în situația de a vă lăsa conduși 5 – 10 ani de unul care nu s-a condus pe sine prea bine nici măcar 1 an.
Poate că veți spune: ești tu un olimpic atipic, sigur Neicușorul e mai breaz! Ei bine, creț sunt și eu, față de șmecher am, rârâit sunt, dar vorbesc mai bine decât el și nu mă înțeleg cu stânga politică, nici din România, nici din U.E. Sunt și cu 20 de ani mai tânăr – nu c-ar fi asta o virtute, dar sunt mai rezistent. Mă consider o partidă mai bună decât „olimpicul” vostru. Sunt și sibian, după 10 ani cu Iohannis poate aveți nostalgii… Cu toate astea, vă asigur că v-ați blestema zilele cu mine președinte.Deci, feriți-vă de olimpici!
Pe de altă parte, nu vă recomand nici pe galeristul de serviciu. L-am văzut personal la Ziua Unirii la Chișinău dând jos basarabeni din autocar, oameni care erau la ei acasă și mai erau și gazdele „unioniștilor” de la București. L-am văzut în 2020 decapitând o filială construită timp de 6 luni de voluntari, în timpul restricțiilor, doar ca să pună un necunoscut bănos pe listele din Sibiu pentru Parlamentul României. L-am văzut în 2024 cerând mii de euro ca să traficheze fotolii de parlamentar, care ar trebui să fie universal și gratuit accesibile cetățenilor cu priză la public, în virtutea dreptului de a alege și de a fi aleși. Meritocrația a fost înlocuită de contributivitate. A încurajat traseismul politic, primind în AUR o grămadă de PSDiști, dar și câțiva PNLiști. Singura lui valoare e banul. Partid nou, metehne vechi!
Prevăd că vom alege iarăși „răul cel mai mic” sau vom da un vot „anti”. În ambele cazuri, ne vom călca pe inimă. Vom alege niște „chinezării” în loc de lideri autentici, de calitate premium. Neicușorul ne va umple de apă caldă à l’européenne și Puicușorul născut în 1986 ne va umple de… experiență. Nu cred în promisiunea lui legată de CG, cum nu cred nici în mesianismul lui CG.
Aș vrea un lider cu valori apropiate de cele ale poporului. Nici unul dintre cei doi nu este, dar unul măcar mimează. E dreptul vostru să îl credeți sau nu. Mai luați în considerare și faptul că nu puteți vota anti-Sistem cu unul dintre candidații acceptați de Sistem. E motivul pentru care eu și alții ca mine nu mergem la vot: turul 2 „cum vrem noi” nu e admisibil.
Atât vă spun: nu vă încredeți în olimpici! Nu vă încredeți nici în patrioții de paradă, pentru că adevăratul patriotism presupune și o sacralitate pe care agitatorul de steag nu o are. Patriotul nu poate fi isteric, nici bufon. Pe de altă parte, olimpicul are carențe în a fi om. Nu că celălalt ar fi vreo strălucire de empatie!
Nu vă enervați, nu acționați pătimaș, nu vă lăsați manipulați emoțional. Stați strâmb și judecați drept:
1.A fi domn e-o întâmplare, a fi om e lucru mare!
2.A fi patriot nu înseamnă a fi circar.
3.A vota anti-Sistem cu variantele cenzurate de Sistem e o copilărie.
4.A vota pentru valori două non-valori e o contradicție.
5.Totuși, președintele nu e o funcție atât de importantă, așa că încetați să vă agitați de parcă soarta țărișoarei e ireversibil dictată de cine se alege. Președintele nu guvernează, iar imixtiunea în Justiție e absolut condamnabilă (deoarece încalcă principiul separației puterilor în stat).
6.Există posibilitatea să vă blestemați soarta dacă n-ați mers la vot.
7.Există posibilitatea să vă pară rău ani de zile că ați votat cu organul seducției, nu cu cel al gândirii.
8.Fiecare dintre acești autopropuși lideri sunt mai prejos decât d-voastră! Nu-i puteți alege în „cea mai înaltă demnitate din stat” decât dacă nu vă cunoașteți propria valoare sau în urma unui exercițiu de chenoză (care comportă și riscuri, veți trăi cu acele consecințe / regrete!).
9.Fiți pașnici precum porumbeii, dar înțelepți precum șerpii. Calculați de zece ori până să tăiați o dată.
Vă pupă olimpicul cel apolitic!