21 de rubini. Opinia lui Ioan Sperling

Un articol publicat de Ioan Sperling inițial pe Vrăbiuțe.blog Oamenii sunt asemănători indiferent de naționalitate, religie, confesiune! Puși într-o poziție de conducere, ei vor reacționa la fel – și nu neapărat în favoarea „supușilor”! De aceea, filmul „21 de rubini”, care s-a dorit a fi un scandal, un atac la Biserică, la Ortodoxie, nu doar

Ioan Sperling: Ce sacrificăm pentru a fi mai aproape de Dumnezeu. Gânduri de vrabie

Ne naștem fără să putem alege din ce părinți, în ce stare materială, în ce credință și asta ne formează într-un anumit fel!Pentru mântuire însă lucrul acesta nu este important!Dumnezeu nu este nedrept și, odată cu sufletul, a pus în noi, în fiecare, același talant și anume cel al dorului de El, al dorinței de mântuire,

Duminica a doua din Postul Paștilor, a Vindecării Slăbănogului din Capernaum. Comentariul lui Ioan Sperling

În duminica a doua din Postul Paștilor, în cadrul Sfintei Liturghii săvârșite în bisericile ortodoxe este rânduit să se citească pasajul evanghelic despre vindecarea slăbănogului din Capernaum, relatat în capitolul al doilea al Sfintei Evanghelii după Marcu, versetele 1 -12. „1.Şi intrând iarăşi în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă.2.Şi îndată

Doi pe-un loc! Opinia lui Ioan Sperling

Gurile rele spun că von der Leyen ar vrea să-i sufle postul lui Klaus al nost’ la NATO!Cred că rușii se închină, iar chinezii își mai pun o lingură de orez în blid, întrebându-se dacă cei doi posibili candidați sunt doar o capcană, sau întreaga Americă a dat în mintea copiilor, nu doar Biden?Klausul nost’

Salutări din Sibiu!

La Sibiu lucrurile se fac și se desfac. După ninsori ce au ținut aproximativ o săptămână, a urmat o perioadă de stagnare geroasă și, în fine, una a dezghețului însorit. Am putea spune un început de Mărțișor, dar nu și de primăvară, căci ultimii ani ne-au învățat că iernile seci se răzbună mai apoi în

Politica și democrația pe înțelesul tuturor. Opinia lui Ioan Sperling

Nu o să vorbesc de România pentru că noi fie ne-am chinuit să copiem democrația altora, fie am facut o politică „originală” și, după mai bine de 30 de ani, ne-am convins toți (sper) că propunerile pentru cei aleși le fac alții, tot ei aleg dintre cei propuși, iar politica ce se face în România