Toate Revoltele încep cu aprinderea lumânărilor Speranței într-o noapte de Înviere! EDITORIAL Claudiu Iordache

Câteva dintre gândurile luptătorului pentru Libertate Claudiu Iordache, revoluționar din Timișoara, martir al pLandemiei, scrise cu ocazia sărbătorilor Învierii Domnului, ne sunt împărtășite cu generozitate de doamna Cristina Iordache, căreia îi mulțumim pe această cale. Scopul demersului nostru este atât să-i nemurim numele lui Claudiu Iordache, plecat prematur și nedrept dintre noi, cât și să îi

Mișcarea Națională a ajuns la Rădășeni, Suceava. Mihai Tîrnoveanu: Idealul funcționării României e Rânduirea românească din vremea Voievozilor. Evoluăm, bineînțeles, dar nu ca frunze în vânt!

Mihai Tîrnoveanu, liderul nou-înființatului partid „Mișcarea Națională”, care și-a deschis deja primele filiale locale în Țară, ne informează că a ajuns, duminică, 21 mai, și în satul Rădășeni, reședință a comunei cu același nume din județul Suceava. „Mișcarea Națională a ajuns și la Rădășeni, Suceava, pe urmele puterii voievodale ale lui Alexandru cel Bun, Lăpușneanu

Ioan Sperling: Ce sacrificăm pentru a fi mai aproape de Dumnezeu. Gânduri de vrabie

Ne naștem fără să putem alege din ce părinți, în ce stare materială, în ce credință și asta ne formează într-un anumit fel!Pentru mântuire însă lucrul acesta nu este important!Dumnezeu nu este nedrept și, odată cu sufletul, a pus în noi, în fiecare, același talant și anume cel al dorului de El, al dorinței de mântuire,

Rândunelul. Lectură de weekend

Deasupra țevii de gaz care intra în apartamentul din casa cu mai multe familii, își făcuseră cuib, sus pe perete, două rândunele. Asistasem la întregul proces, migălos, de construcție a acestei mici fortărețe compuse din mici guguloaie de tină lipite cu scuipat, aduse în cioc de neobositele păsări în drumuri scurte și dese făcute pe