Criza lor, criza noastră? Cine provoacă și cine plătește, se întreabă antreprenorul Ovidiu Tânjală. Cine-s hoții și cine-s proștii ne arată Dan Helciug

Știrea majorării ratei dobânzii de referință a trecut aproape neobservată, lumea conservatoare românească pare a fi paralizată de înfrângerile simultane suferite în ziua de 9 noiembrie, este vorba desigur de alegerile de peste Ocean, de recenta decizie a Curții Constituționale sau de dezastrul de pe frontul rus. Da, toate cele trei evoluții de mai sus vor avea consecințe, ritmul descompunerii civilizației europene se va accelera, nu ar trebui să avem prea multe iluzii în această chestiune.

BNR ne anunță majorarea ratei dobânzii de politică monetară la 6,75% pe an începând tot din ziua de 9.XI.2022. BNR observă creșterea ratei inflației la 15,88% pentru luna septembrie. Este de observat că anomalia ratelor negative ale dobânzii reale continuă, este în continuare foarte profitabil să fim datori.

Să lăsăm deocamdată de-o parte dezastrul alegerilor americane sau al războiului civil rus, chiar și decizia Curții Constituționale. Existența slujbelor noastre, a firmelor noastre depinde pe termen scurt de recenta decizie a BNR. Politica dobânzii de referință impusă de BNR este desigur sincronizată cu cea a celorlalte bănci centrale occidentale și de acum încolo deciziile luate de băncile centrale cu sediul în marile capitale occidentale vor fi urmate negreșit de decizii în același sens luate la București. Faptul că am abandonat orice pretenții de autonomie și independență, faptul că Rusia nu poate opune unui Occident în descompunere un model alternativ nu ar trebui să lase loc de îndoială asupra acestui fapt. Da, putem ușor anticipa deciziile BNR uitându-ne la ce se întâmplă în Occident dar faptul că vom ști dinainte ce va face Bucureștiul nu ne va fi de mare folos, deciziile BNR vor fi imediate și în același sens cu deciziile luate de băncile emitente occidentale. O dată cu adoptarea euro la nivelul UE avem de-a face cu un o centralizare monetară fără precedent, este practic suficient ca FED și ECB să-și sincronizeze politicile pentru ca universul monetar să fie unul fără scăpare, nu ne mai putea proteja de politicile inflaționiste ale guvernanților.

Ani și decenii de-a rândul, inflația a fost folositoare elitelor conectate politic la tiparnița de bani, personaje precum dl. Warren Buffett nu au vreun talent special, nu sunt antreprenori în înțelesul clasic al cuvântului, nu sunt oameni de afaceri sunt doar politicieni deghizați. Precum larga majoritate a faunei care oferă subiecte de știri jurnalelor de afaceri dl. Buffett este doar un cantillonar, adică este un om care exploatează în folosul propriu consecințele efectului Cantillon după ce și-a conectat afacerile direct la tiparnița de bani guvernamentală. Practic afacerile domnului Buffett prosperă pentru că primește primul bani proaspăt tipăriți – adică bani falși – cu care cumpără bunuri reale la prețuri vechi, neinflaționate. Pe măsură ce informația despre banii proaspăt tipăriți se propagă în economie prețurile cresc dar este deja prea târziu, dl. Buffett a cumpărat deja, contractele sunt semnate. Acesta a fost mecanismul primitiv al îmbogățirii elitelor occidentale, al centralizării bogăției în Occident. Observăm imediat că mijloacele fixe – în temeni austrieci bunurile de capital – au fost transferate din proprietatea unor familii de industriași conectați de generații la realitatea fizică și economică a propriilor afaceri în proprietatea unor cantillonari de tip Warren Buffett a căror singura realitate este tiparnița de bani și nimic altceva.

În condițiile de mai sus nu ar trebui să fim surprinși de scăderea randamentelor, de stagnare economică, de lipsa inovării, de birocratizarea afacerilor. În condițiile în care costul banilor este manipulat politic iar rata inflației este constant cosmetizată prin metode statistice, în absența unor proprietari-antreprenori care să gestioneze marile afaceri acestea au ajuns să aibă randamente îndoielnic pozitive căci nimeni nu mai crede în bilanțurile oficiale manipulate pentru a menține iluziile unui acționariat care nu a călcat vreodată în vreo fabrică ci este deprins să nu-și desprindă ochii de la ecranul pe care defilează indicii bursieri. Zombificarea economiei – adică proliferarea firmelor care abia dacă-și pot plăti ratele pentru creditele luate este regula, excepția sunt firmele bine conduse.

Iar pentru că proprietarii nu au conexiuni fizice cu realitatea, pentru că nu înțeleg firmele ce le au în proprietate dincolo de aritmetica de tabel Excel cu care operează, pentru că nu au fidelități pentru muncitorii care lucrează în fabrici – nu sunt sigur că aceștia apar măcar ca număr în vreunul din tabelele Excel menționate înainte – au apărut epifenomene precum relocarea producției spre Asia sau politici genocidar sinucigașe precum cele pe care le vedem la lumina zilei în cazul Pfizer sau în cel al industriei automobilistice.

Domnii Pfizer și Erhart au fondat Pfizer știind că pentru a avea succes vor trebui să-și slujească aproapele, să fie utili semenilor lor, acum la o distanță de 180 de ani, structura de acționariat Pfizer poate fi subiectul unei teze de doctorat în economie, studiind structura acționariatului n-ar trebui să ne surprindă faptul că compania fondată de dl. Pfizer și de dl. Erhart a ajuns un instrument al politicilor genocidare de secol XXI.

La fel, dacă acum mai bine de un secol, la fondarea companiei căreia i-a dat numele, dl. Ford știa că va ajunge bogat dacă va oferi mobilitate omului de rând; acum, compania a încetat să ofere mobilitate oamenilor, este în proces de a eviscera automobilul de ceea ce are el mai de preț, este pe cale ca, în conivență cu guvernele de pretutindeni, să limiteze mobilitatea oamenilor ce-și doresc noile automobile. Da, Ford sau Pfizer, ca și prea multe dintre companiile de azi sunt în proprietatea Vanguard și a Blackrock, companiile domnilor Ford, Pfizer și Erhart au fost golite de conținut, au rămas doar logo-uri prietenoase în spatele cărora se află mereu și mereu Vanguard și Blackrock.

Toate cele de mai sus ar fi mai mult decât suficiente motive pentru a intra într-o recesiune cinstită, menită a scutura strucura de proprietate nefirească și directorimea ineptă ce-a ajuns să fie o plagă pentru economia Occidentului.

Mai sus am văzut situația existentă în stratosfera marilor corporații, o criză economică ar fi bine venită pentru a elimina putregaiul pe care acestea au ajuns să-l reprezinte. Mă tem însă că… (citiți continuarea pe site-ul d-lui Ovidiu Tânjală)

Nota redacției: Se pare că refrenul „Dacă noi suntem „proști”, voi sunteți HOȚI” compus de artistul Dan Helciug în criza „sanitară” anterioară va fi valabil și în criza economică abia începută…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *