Curtea Constituțională a respins toate sesizările privind neconstituționalitatea celor 3 Legi ale Justiției. Reacția societății civile: Dacă președintele le va promulga, nu ne va mai rămâne decât răscoala!

Curtea Constituțională a respins, miercuri, 9 noiembrie 2022, toate sesizările depuse în legătură cu cele trei legi ale justiției, potrivit unor surse oficiale din cadrul CCR, citate de R3Media. Sesizările USR asupra legii privind organizarea judiciară și asupra legii CSM au fost respinse ca neîntemeiate, iar cele ale AUR, ca inadmisibile. A fost respinsă și critica adusă de Avocatul Poporului în privința eliminării din lege a sancțiunilor pentru magistrații care nu respectă deciziile CCR și ale ÎCCJ pronunțate în soluționarea recursurilor în interesul legii. Judecătorii constituționali reprezentau aproape ultimul prag de care se puteau lovi „legile lui Predoiu”, acestea urmând să meargă la președintele republicii pentru a fi promulgate. E greu de crezut că Iohannis nu-și va pune semnătura pe proiectele de lege emanate de fostul ministru democrat-liberal al Justiției.

Societatea civilă, care a militat în ultima săptămână pentru blocarea acestor legi la Curtea Constituțională, avertizează că promulgarea lor ar urma să declanșeze ample proteste stradale, în timp ce avocații care s-au luptat pentru a conștientiza publicul privind caracterul malign al acestor legi deplâng abolirea tacită a Constituției și chiar a statului român prin actul de auto-sabotaj al Curții Constituționale. Iar asta, pe lângă faptul că toți parlamentarii care au jurat să apere Constituția României și au votat anti-constituționalele „legi Predoiu” se fac vinovați de sperjur și trădare de Țară.

Comunicat al Comitetelor Cetățenești Locale (CCL)

„Bun. Astăzi ne-a tradat si completul celor CCR. Ultimul pas e presedintele, care stim deja ce directie are. Dar trebuie sa asteptam reactia presedintelui, sa consumam toti pasii democratici, pentru a nu le da apa la moara (desi stim ce va decide presedintele) si pentru a nu pica din nevinovati, vinovati.
Daca presedintele va promulga legile tradarii nationale, imi pare rau. Nu ne va mai ramane decat sa iesim in strada. Rascoala.
Si vom iesi! Si vom schimba totul!
Vorba lui Pompiliu Diplan , astazi, indiferent de decizia luata de CCR, este un INCEPUT!
INCEPUTUL ELIBERARII NOASTRE DE SUB HOARDELE DE OCUPATIE!
Dar, repet, trebuie sa mai rabdam (inca) pana va face miscarea presedintele. Astfel incat toata reaua credinta si tradarea sa fie clara, evidenta, sa nu spuna nimeni ca nu am urmat TOTI pasii si ca nu le-am intins mana de ajutor pentru a nu face eroarea de a ne trada cu totii.
Din clipa in care si presedintele va trada, suntem intru totul indreptatiti sa ne apărăm România, sa ne aparăm țara liberă și independentă.
Noi nu am renunțat niciodată la supremația Constituției, nici altceva!
Doar NOI putem decide asta. Institutiile (parlamentul, ccr-ul, presedintia) au DOAR rolul de a REAFIRMA suveranitatea si suprematia oridecate ori este cazul. EI NU au dreptul sa decida in numele nostru, ci numai obligatia să ateste. Nu si-au indeplinit-o; sunt VINOVAȚI.
Dacă nici presedintele nu si-o va indeplini, se va face si el vinovat.
Mai răbdăm puțin. Să vedem miscarea președintelui. Cum spuneam, trebuie sa avem rabdare sa consumam toti pasii.
Cert este un lucru si este cazul sa auda toate aceste instituții:
NOI NU VOM MAI LĂSA #NICIODATĂ SUVERANITATEA ÎN MÂNA ALTORA, NICI NU MAI ACCEPTĂM VREO OCUPAȚIE, FIE EA EXTERNĂ SAU INTERNĂ!
Este dreptul nostru al Poporului și NUMAI al nostru.
Să nu spună ca nu le-am spus! Nu ne jucăm cu soarta noastră!

CETĂȚEANUL!!!

Distribuiți să ajungă la urechile lor. Nu ne sfiim să le transmitem, demn, în față. Mai au un pas și vor deveni dișmanii noștri declarați. Lucrurile dela un punct încolo se tranșează limpede! #Distribuiți
Mișcarea pentru Apărarea și Reafirmarea României nu se va lăsa așteptată. Așteptam doar decizia ultimei instituții care poate opri trădarea”, a scris Constantin-Florin Ilie, membru fondator al CCL, miercuri, pe Facebook.

Nu noi am pierdut, ci Curtea Constituțională și-a desființat propriul rol. De azi nu mai avem Constituție și statul roman nu mai e”, consideră av. Elena Radu

„09 noiembrie.
Încet, încet totul se va schimba, viata voastră a tuturor și vi se va părea ca este normal sa fie asa.
Asta pana când, într-o zi, veți simți o apăsare prea mare. Și cumva veți constata ca v-ați cam saturat.
Eh, in anul ala (ca o fi peste 1, 2, 3, 5 ani), aduceți-vă aminte de 09 noiembrie.
Poate ca într-un 09 noiembrie dintr-un alt an veți fi dispuși sa faceți ceva pentru voi. (…)

Nu CCR s-a sinucis.
Cei 9 care iau acum bani de la bugetul CCR, sub falsul pretext ca ar fi judecători, au omorât și autoritatea publica a CCR (stâlp de rezistenta al statului roman) și au abolit și Constitutia indirect, tacit.
Asa ca cei 9 trebuie sa zboare din funcție. (…)

Sa înțeleg ca de azi, dacă deciziile CCR nu mai contează și implicit nici Constitutia, pot sa îmi fac propriile reguli și sa nu mai respect nicio lege?
De ce ar mai fi abilitat cineva sa îmi spună ca trebuie sa respect sau de ce nu am respectat o lege, dacă legea fundamentala nu mai contează?
De ce ar mai fi abilitat cineva sa ma tragă la răspundere cu privire la ceva invocând o norma care a fost emisa cu încălcarea Constitutiei? (…)

Nu noi am pierdut ci Curtea Constituțională s-a desființat. S-a adeverit un blat de care vorbim toți de ceva vreme deși nu am vrut să acceptăm.
CCR și-a desființat propriul rol.
De azi nu mai avem Constituție și statul roman nu mai e.
Legile? Le face cine are chef, cum are chef și se aplica după cum are chef unul și altul”, a scris, miercuri, pe Facebook avocata Elena Radu, președinta Coaliției pentru Apărarea Statului de Drept (CASD).

Citiți și: Cerul, Codrul și Pârăul apără Constituția României, răspunzând apelului inițiat de avocații Marina-Ioana Alexandru, Elena Radu, Toni Neacșu și alții. VIDEO

A patra seară a Cântecelor pentru Pace. De data asta, live din Brașov. Două noi cântece, lansate! VIDEO

6 thoughts on “Curtea Constituțională a respins toate sesizările privind neconstituționalitatea celor 3 Legi ale Justiției. Reacția societății civile: Dacă președintele le va promulga, nu ne va mai rămâne decât răscoala!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *