Duminica a 21-a după Rusalii. Pilda Semănătorului, explicată de ÎPS Teodosie: Să ne dorim să fim pământul cel bun! Să primim sămânța care este Cuvântul lui Dumnezeu! VIDEO
În duminica a XXI-a după Rusalii, în bisericile ortodoxe este rânduit să se citească în cadrul Sfintei Liturghii pericopa evanghelică ce conține Pilda Semănătorului, spusă mulțimilor de Iisus Hristos și apoi tâlcuită doar ucenicilor.
„Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală.Şi alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă.
Şi ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta?
El a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu.
Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască.
Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă.
Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc.
Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă” (Evanghelia după Luca 8, 5-15)
„În vremea aceea Iisus, ridicându-Și ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viață veșnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârșit. Și acum, preaslăvește-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuți, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau și Mie Mi i-ai dat și cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, căci cuvintele pe care Mi le-ai dat, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit și au crezut acum că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceștia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ei sunt ai Tăi. Și toate ale Mele sunt ale Tale și ale Tale sunt ale Mele și M-am preaslăvit întru ei. Și Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt și Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una, precum suntem Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat; și i-am păzit și n-a pierit niciunul dintre ei, decât numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum vin la Tine și pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplină în ei” (Ev. Ioan 17, 1-13).
„Fiule Tit, vrednic de crezare este cuvântul şi voiesc să adevereşti acestea cu tărie, pentru ca aceia care au crezut în Dumnezeu să aibă grijă să fie în frunte la fapte bune. Că acestea sunt cele bune şi de folos oamenilor. Iar de întrebările nebuneşti şi de înşirări de neamuri şi de certuri şi de sfădirile pentru lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi deşarte. De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit. Când voi trimite pe Artemas la tine sau pe Tihic, sârguieşte-te să vii la mine la Nicopole, întrucât acolo m-am hotărât să iernez. Pe Zenas, cunoscătorul de lege, şi pe Apolo trimite-i mai înainte, cu bună grijă, ca nimic să nu le lipsească. Să înveţe şi ai noştri să poarte grijă de lucrurile bune, spre treburile cele de neapărată nevoie, ca ei să nu fie fără de roadă. Te îmbrăţişează toţi care sunt cu mine. Îmbrăţişează pe cei ce ne iubesc, întru credinţă. Harul fie cu voi cu toţi! Amin.” (Ap. Tit 3, 8-15)
Predica Arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie:
„Sfânta Evanghelie, cea dintâi, a acestei duminici, este extrem de sugestivă: pentru că suntem toamna, ne-a dat Mântuitorul Pilda Semănătorului. Și Semănătorul a ieșit să semene Sămânța. Această pildă ne arată cum El a venit din cer să ne semene Sămânța. El zice (că) în pământ, că așa seamănă semănătorul. Dar și noi suntem asemănați în pilda aceasta cu pământul și pământul este de multe feluri: este pământ bătătorit, nearat, călcat cu picioarele, este pământ pietros, neîmbunătățit cu altceva, este pământ cu mulți spini și tufe și este și pământ bun. Iată, astfel de pământuri ne arată pilda evangheliei de astăzi!
Dar aceste feluri de pământuri suntem noi, oamenii! Sămânța este cuvântul lui Dumnezeu. Cel Ce seamănă este Fiul lui Dumnezeu, numit și Cuvântul lui Dumnezeu. Și, iată, fiecare primește. Către toți Mântuitorul Se adresează la fel, dar cel care are inima împietrită, ca o cale bătătorită, nu poate primi sămânța, rămâne în afară. Aude cuvântul, dar nu-l primește. De aceea, vin diavolii și iau (răpesc) cuvântul care ar (fi) trebui(t) să intre în inima lui.
Mai este altfel de pământ, (cel) pietros. Acesta, de multe ori, pentru că are o urmă de umezeală, face să răsară sămânța, dar nu poate să aducă roade, că rădăcina seminței nu ajunge în adânc. Și, când răsare soarele, (planta) se pălește și se usucă. Aceștia sunt oamenii superficiali, care, chipurile, primesc sămânța, dar, la vreme de ispită, de necaz, se leapădă.
Pentru că sămânța pe care o primim, cuvântul lui Dumnezeu, ne obligă la jertfă. Noi nu putem să aducem roade fără jertfa noastră. De aceea, primii oameni sunt aceia la care se seamănă sămânța. Aud, nu pricep, nu-i interesează, nu le pasă, de aceea diavolul îi și încurajează să nu primească cuvântul lui Dumnezeu și le ia sămânța și nu mai au parte de cuvântul lui Dumnezeu!
Cei care sunt ca un pământ pietros primesc cuvântul, dar sigur că diavolul le aduce ispite! Și, când le aduce ispite, ei zic: dar de ce să mai cred, de ce să mă mai rog lui Dumnezeu, când este așa de greu? Că oamenii vor comoditate.
Iată, este și al treilea fel de pământ: cu spini, cu tufe. Sămânța prinde rădăcină, crește planta, dar spinii cresc înaintea grâului și toate tufele aduc umbră și se înăbușă și nu rodesc. De ce? Cine sunt aceștia? Cei care nu iubesc pe Dumnezeu, ci iubesc pământul și desfătările de pe pământ. Se iau cu grijile, cu bogățiile și cu plăcerile vieții.
Dacă avem griji pentru ziua de mâine, pentru zilele următoare și uităm să ne rugăm, uităm să mulțumim lui Dumnezeu, sigur că nu putem aduce roade!
A patra sămânță abia aduce roade: sămânța care cade în pământ bun, care sunt acei oameni smeriți, care așteaptă ceva de sus și le vine cuvântul lui Dumnezeu, îl primesc cu bucurie și fac rod întru răbdare. Și, iată, de aceea spune Mântuitorul că lată este calea și largă este poarta ce duce spre pieire și mulți sunt care apucă pe ea! Pentru că apucă în relaxare, nu vor să facă efort: nu vor să postească, nu vor să se roage, nu fac milostenie, nu-și iubesc semenii, și atunci își iau partea de plăcere în viața aceasta. Dar îngustă este calea și strâmtă este poarta care duce la Viață și puțini sunt cei care o află! Cei care vin la biserică cu regularitate și țin rânduiala Bisericii, posturile de miercurea și vinerea, cele patru posturi (mari din timpul anului), se roagă dimineața și seara, se roagă înainte și după masă, se roagă și în timpul zilei și nu uită de Dumnezeu, aceștia sunt cei care sunt pământul cel bun și aduc rod în smerenie și în răbdare.
De aceea, să ne dorim să fim pământul cel bun! Să primim sămânța, iar sămânța este cuvântul cel bun. Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi ne îmbie să-l primim în inima noastră. Și ne spune Sfântul Evanghelist Ioan că Mântuitorul Care a venit să ne răscumpere din robia păcatului și a morții în fiecare zi bate la ușa sufletului nostru și celui ce deschide ușa sufletului, (la el) intră și nu numai El intră, ci intră și Tatăl și Duhul Sfânt și Sfânta Treime, Care a poposit sub stejarul unde locuia Avraam, la Mamvri, intră și în casa sufletelor noastre.
De aceea, trebuie să simțim bucurie când ne rugăm, să simțim fiorul prezenței lui Dumnezeu, că Dumnezeu așteaptă să-I deschidem, cum zice Sfântul Evanghelist Ioan despre Mântuitorul. „Eu stau la ușă și bat” mereu; dacă Îmi deschide cineva, voi intra la el; dacă nu-Mi deschide, nu pot să intru! Cum deschidem noi ușa (lui Dumnezeu)? Prin credință, prin rugăciune, prin nădejde și prin dragoste. Aceste puteri care sunt ale sufletelor noastre – și am primit puterile acestea după botez prin darurile Sfântului Duh și ne înnoim aceste puteri de câte ori venim la Sfânta Liturghie și la celelalte slujbe de la Biserică. Iar, când ne împărtășim, puterile acestea sunt atât de mari și ne copleșesc sufletul și inima noastră și ne aduc multă bucurie.
De aceea Biserica este Cerul coborât pe pământ. Când o biserică se sfințește cu sfințire mare, cum am avut astăzi, Cerul întreg se coboară pe pământ. Pentru că Dumnezeu poate fi și în Cer și pe pământ, că Dumnezeu este necuprins, este pretutindeni. Și, astăzi, Dumnezeu Și-a așezat un nou scaun al Său în altarul bisericii acesteia, închinate Maicii Fiului lui Dumnezeu, Maicii Domnului”, a explicat ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în predica rostită duminică, 16 octombrie 2022, după Slujba târnosirii și Sfânta Liturghie oficiate la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” I din Constanța. VIDEO (după min. 06:05:30)