Am primit de la scriitorul Alexandru Petria această scrisoare deschisă, semnată până acum de 288 de intelectuali, și o publicăm integral mai jos: Cerem reîntoarcerea la democraţie! De un an şi jumătate, printr-o succesiune de strări de urgenţă şi de alertă, democraţia a fost abolită. Iar Constituţia e o formă fără conţinut. De un an
Lună: august 2021
Bun venit!
Iubite cetitoriule, Bine ai venit pe CerulCodrulșiPârăul.ro! Acesta este site-ul jurnalistului, scriitorului și cantautorului Vlad Pârău. L-am gândit pe 3 mari secțiuni: Cerul (cu articole ce țin de credință), Codrul (cu articole ce țin de politică) și Pârăul (cu articole despre arta produsă ori legată de mine). Este aici și o încercare de a mă
Cum l-am cunoscut pe Topolog
Ion Popescu, pe numele de scriitor Ion Topolog, a fost un scriitor, dascăl și director al Liceului „Șaguna” din Brașov, cetățean de onoare al orașului, consilier local, formator de caractere, un Om de o generozitate și dăruire mai rar întâlnite. Născut pe 23 sau 27 decembrie 1933 în comuna Berislăvești, județul Vâlcea, el a trecut
Duminica a 10-a după Rusalii: Iisus Hristos vindecă un lunatic
Şi mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, căzându-I în genunchi,Şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă.Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece.Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic, până