27 iulie: Sfântul Mare Mucenic și Vindecător Pantelimon. La mulți ani celor care îi poartă numele!

Sfântul Pantelimon, al cărui nume înseamnă „întru tot milostiv”, a pătimit și a murit pentru credința în Iisus Hristos în timpul domniei împăratului Maximian, mare apărător al păgânismului și persecutor al creștinilor. Sfântul doctor era originar din cetatea Nicomidiei, din provincia romană Bitinia din nord-vestul Asiei Mici (în Turcia de astăzi). El se trăgea dintr-o

Cum devin banii tăi banii lor

Ca toate găselnițele mult-lăudate de propaganda establishmentului, și reciclarea sticlelor/PET-urilor, preluată oportunist de supermarketurile (co)interesate e o golănie. Ele nu recompensează real indivizii conformiști, ci taxează suplimentar fiecare cumpărător de apă/alte lichide, dându-le banii înapoi numai celor ce returnează sticla. Altfel spus, cu toții plătim câte 50 de bani în plus la fiecare sticlă, dar

17 iulie: Sfânta Mare Muceniță Marina

1.Pomenirea Sfintei Mucenițe Marina Marina s-a născut în Antiohia Pisidiei din părinți păgâni. Dar, pe când avea 12 ani, ea a aflat despre Domnul Iisus Hristos: cum S-a întrupat din Preasfânta Fecioară și cum a săvârșit multe minuni, cum a pătimit moarte pe Cruce și a înviat cu slavă. Atunci inima ei cea tânără s-a

Care e singurul cântec pe care Mircea Vintilă nu l-a compus în tandem cu Adrian Păunescu? Poveste la Casa Capșa cu Ana-Maria, fiica poetului. VIDEO

Mircea Vintilă, interpret de muzică Folk, fost membru al Cenaclului „Flacăra” (chiar de la a doua ediție a acestuia) și al formației „Pasărea Colibri”, este primul invitat al poetei Ana-Maria Păunescu la emisiunea „Ai vreme să vorbim?”, realizată pe canalul de YouTube al ziarului Gândul.ro. „Strada Popa Nan”, „Pământul, deocamdată” (care va împlini pe 27

Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop va fi numele din calendar al Părintelui Boca. Patriarhia Română a canonizat 16 preoți care au înfruntat comunismul ateist. Doi sunt din Basarabia

S-a făcut dreptate pentru Părintele Arsenie Boca și o pleiadă întreagă de preoți ortodocși persecutați politic – inclusiv martirizați – în timpul regimului comunist, precum și pentru doi preoți români din Basarabia ocupată de sovietici. Printre cei 16 sfinți recent recunoscuți de B.O.R. se află și câțiva stareți sau ieromonahi cu viață sfântă de prin

Curajul unei mame. Poveste pentru suflet

Omul intră cu bicicleta încărcată de cumpărături pe gangul care se lungea dincolo de poartă spre locuințele chiriașilor. Pentru că stătea la etaj, înaintă până la jumătatea curții, unde se termina gangul și se făcea la stânga o scară. Propti bicicleta de stâlp și urcă întâi cu bagajele. Pe prag îl aștepta o pungă de