Curajul unei mame. Poveste pentru suflet
Omul intră cu bicicleta încărcată de cumpărături pe gangul care se lungea dincolo de poartă spre locuințele chiriașilor. Pentru că stătea la etaj, înaintă până la jumătatea curții, unde se termina gangul și se făcea la stânga o scară. Propti bicicleta de stâlp și urcă întâi cu bagajele. Pe prag îl aștepta o pungă de gunoi pe care uitase s-o ducă la plecare.
Deschise ușa, descărcă bagajele în holul de la intrare, înhăță gunoiul și coborî la tomberoane. Numai că, deasupra lor pe gang, între poartă și bolta tavanului, era un cuib de păsărele pe o cutie electrică lipită în perete, la înălțime. Mama puilor zbura toată ziulica dincolo de gardul din spatele curții și se întorcea la fiecare sfert de oră cu câte un viermișor în cioc, pe care îl mărunțea și-l îndesa pe cele vreo patru gâturi firave ce gângureau vesel din cuib.
Când l-a văzut pe om îndreptându-se spre tomberoane, mama-pasăre a crezut că o fi vreun prădător care dă târcoale cuibului. Deși nu mai întâlnise pisici bipede și chele, tot nu-i venea a crede că intrusul n-a ajuns acolo cu gândul să-i mănânce puii. Așa că mama-pasăre s-a angajat într-o misiune sinucigașă: a început să țopăie în urma omului, piuind strident, dar nu ca să-l alunge, ci ca să-l facă s-o vâneze pe ea în loc de puișorii din cuib.
Bine-nțeles, omul n-avea de gând să-i vâneze pe nicicare dintre ei, dar, după ce-a aruncat gunoiul, s-a întors pe propriile-i urme ca să meargă la scări și să-și urce bicicleta la etaj. Pasărea, care credea că se întoarce după ea, a început să țopăie și să piuie zgomotos, exact ca mai-nainte, dar fugind din calea omului. Cum nu voia nici să plece prea departe de cuib, a zburat ușor până pe coșul bicicletei. Credea că s-a pus la adăpost, dar omul fix către ea s-a îndreptat! Așa că înaripata a zburat puțin mai sus, pe acoperișul primei vecine din dreapta de la parter.
Bucuros că a scăpat de urmăritoarea cea gureșă, omul și-a luat bicicleta în spinare și a urcat pe scările din stânga. Dar, nu mică i-a fost mirarea să se trezească la etaj cu aceeași pasăre, care-l spiona de pe balustrada din spatele lui. Urcase și ea fie să vadă unde se duce „invadatorul”, fie să-l gonească până la capăt, ca nu cumva să-i mai treacă prin cap să se-ntoarcă!
Puțin amuzat, omul închise ușa după el și, în timp ce se descălța, o auzea în continuare pe mama-pasăre piuind strident în urma lui. Apoi aceasta dispăru înapoi de unde venise și, nu mult după aceea, izbucni de sub boltă țiuitul unei șerpării vesele. Puii își primeau din ciocul ei încă o porție de mâncare.
Ce mămică temerară și cât curaj în pieptul unei făpturi mai mici decât o frunză, să se ia la harță mai ceva decât David cu uriașul Goliath!
