Despre românii de viță veche. Opinia doamnei Doina Jalea

Viața cum e ea. Doina JaleaDespre românii de viță vecheCele mai frumoase cuvinte pe care le-am auzit rostite despre sărbătoarea creștinească a Pogorârii Sfântului Duh sunt ale unui prieten al meu, țăran, dintr-un sat cu nume de lumina – Preluci: „În ziua aceasta mare parcă șed în pridvorul Raiului cu Dumnezeu drăguțu’ și ne uităm

Rețeta. Opinia doamnei Doina Jalea

Sfântul Paisie Aghioritul are o „rețetă” de mântuire în 12 puncte, care îl exasperează pe Tangalaki (numele de „scenă” pe care i l-a dat Necuratului ca să ne menajeze urechile). Este atât de actuală! Ce zice Sfântul? „Căutați cu tot sufletul colacul de salvare al mäntuirii lângă Dumnezeu.” Ce face Tangalaki? Scuipă, defăimează, batjocorește, umple

Scutul anti-insolație, în teste la Sibiu. VIDEO

Dacă credeați că le-ați încercat pe toate pentru a vă proteja de arșița amiezii, un târgoveț hâtru vă prezintă o metodă băbească poate ieșită din modă, însă foarte eficientă, după cum ne asigură el: frunza de varză. Aceasta nu numai că atrage durerile din partea corpului pe care e pusă ca plasture, dar ar avea

6 august: Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos tâlcuită de Sf. Ierarh Nicolae Velimirovici

6 august: Prăznuirea Schimbării la Față a Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos În cel de al treilea an al propovăduirii Sale, Iisus Domnul a început a grăi ucenicilor despre patima Sa cea apropiată și despre slava ce avea să urmeze răstignirii Sale pe Cruce. Pentru ca patima Sa cea grabnică să nu slăbească

Doi din trei. Opinia doamnei Doina Jalea

Doi din trei. Opinia doamnei Doina Jalea „Poți prosti pe toți oamenii un timp sau pe unii oameni tot timpul. Dar pe toți oamenii tot timpul NU îi poți prosti!” – iată un proverb englezesc, dar care ni se potrivește și nouă, românilor, foaaarte bine! A apărut la începutul săptămânii un sondaj, INSOP, dacă nu

Cerul, Codrul și Pârăul
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.