6 august: Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos tâlcuită de Sf. Ierarh Nicolae Velimirovici
6 august: Prăznuirea Schimbării la Față a Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos
În cel de al treilea an al propovăduirii Sale, Iisus Domnul a început a grăi ucenicilor despre patima Sa cea apropiată și despre slava ce avea să urmeze răstignirii Sale pe Cruce. Pentru ca patima Sa cea grabnică să nu slăbească de tot inimile ucenicilor și să-i facă a pleca de lângă Dânsul, El, Cel Preaînțelept, a voit ca, mai înainte de patimă, să le arate o parte din slava Sa cea dumnezeiască. Pentru aceasta, i-a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și S-a suit noaptea în Muntele Taborului, iar acolo S-a schimbat la față înaintea lor: „Și a strălucit fața Lui ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17:2). Atunci S-au arătat lângă Dânsul Moise și Ilie, prorocii cei mari ai Vechiului Testament. Văzând acestea, ucenicii au căzut în uimire. Atunci Petru a zis: „Doamne, bine este nouă să fim aici. De voiești, să facem aici trei colibe: Ție una și lui Moise una și una lui Ilie” (Matei 17:4). Încă grăind Petru, Moise și Ilie s-au depărtat și un nor luminos L-a umbrit pe Domnul și pe ucenicii Săi, iar din nor s-a auzit un glas zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel Iubit întru Care bine am voit. Pe acesta să-L ascultați!” (Matei 17:5). Auzind glasul, ucenicii au căzut cu fețele la pământ ca morți și au rămas astfel, încremeniți de frică, până ce Domnul S-a apropiat de ei și le-a zis: „Sculați-vă și nu vă temeți!” (Matei 17:7).
De ce a luat Domnul cu Sine doar trei dintre ucenici pe Muntele Tabor și nu i-a luat pe toți? Pentru că Iuda nu era vrednic să vadă slava dumnezeiască a Învățătorului, pe Care avea să-L vândă, și Domnul nu voia să-l lase singur la poalele muntelui, ca vânzătorul să nu-și îndreptățească prin aceasta vânzarea sa.
De ce S-a schimbat Domnul la față pe un munte și nu într-o vale? A făcut aceasta ca să ne învețe două bunătăți : dragostea de osteneală și cugetarea la cele dumnezeiești; pentru că urcușul pe înălțimi cere osteneală, iar înălțimile închipuie înălțarea cugetelor noastre la cele dumnezeiești.
De ce Domnul nostru S-a schimbat la față noaptea? Pentru că noaptea este mai potrivită decât ziua pentru rugăciune și pentru cugetarea la cele dumnezeiești. Și noaptea, prin întunecimea ei, ascunde toată frumusețea pământului și dă la iveală frumusețea cerului înstelat.
De ce s-au arătat Moise și Ilie? Pentru a risipi minciuna iudeilor cum că Hristos a fost unul dintre proroci, Ilie sau Ieremia sau vreun altul. Pentru aceea S-a înfățișat ca Împărat mai presus de proroci și pentru aceea Moise și Ilie s-au înfățișat ca robi ai Săi. Domnul Își arătase și până atunci de multe ori puterea Sa cea dumnezeiască, dar pe Muntele Tabor El Și-a arătat firea Sa cea dumnezeiască. Vederea dumnezeirii Sale și auzirea mărturiei cerești cum că El este Fiul lui Dumnezeu avea să le slujească ucenicilor Săi în zilele când Domnul avea să fie dat la patimi, întărindu-le și sporindu-le credința într-Însul și în biruința Sa cea de pe urmă.
Cântare de laudă la Schimbarea la Față a Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos
Acolo unde Israel l-a biruit pe Sisera,
Acolo a voit să meargă Împăratul Ceresc,
Spre a Se ruga în privegheri de noapte,
Spre a-Și arăta slava Schimbării Sale la Față
Și a le întări ucenicilor Săi credința
În veșnica Sa biruință, ca un Biruitor.
Acolo a strălucit cu lumina dumnezeirii Sale,
A risipit adâncul întunericului și Taborul l-a umplut de lumină.
Lumina, cea tăinuită multă vreme în Sine,
Pe care a revărsat-o lumii în străfulgerări de o clipă,
Țâșnește acum în raze preabogate,
Raze de veselie și de dulceață.
El a descoperit cerului strălucirea firii Sale omenești,
A descoperit pământului și oamenilor adevărul dumnezeirii Sale.
Vadă cerul pe Vestitorul său,
Cunoască pământul pe Dumnezeu Mântuitorul!
CUGETARE
De ce Domnul, suind în Muntele Taborului, nu Și-a arătat slava Sa cea dumnezeiască înaintea tuturor ucenicilor, ci numai înaintea a trei dintre ei? Mai întâi pentru că El Însuși a poruncit prin gura lui Moise: „prin gura a doi sau trei martori să stea tot adevărul” (Deuteronom 19:15). Drept aceea, trei martori sunt de ajuns. Acești trei martori închipuie cele trei fapte bune: Petru este credința, pentru că el a fost cel dintâi care a mărturisit credința sa în Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu; Iacov este nădejdea căci, crezând în făgăduința lui Hristos, el și-a pus cel dintâi viața pentru Domnul său, fiind întâiul dintre ucenici care a fost ucis de iudei; Ioan este dragostea, căci el este cel ce și-a plecat capul la pieptul Domnului și a rămas la picioarele Crucii până la sfârșit. Dumnezeu nu este numit Dumnezeul celor mulți, ci Dumnezeul celor aleși. „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov” (Ieșirea 3:6). Adesea, Dumnezeu a prețuit mai mult un singur om credincios decât un întreg popor. Astfel, în multe rânduri, El a voit să piardă tot poporul evreilor, dar, pentru rugăciunile Dreptului Moise, a cruțat norodul și l-a lăsat în viață. Dumnezeu l-a ascultat mai mult pe credinciosul Proroc Ilie decât pe tot poporul cel necredincios din împărăția lui Ahab. Pentru rugăciunile unui singur om, Dumnezeu a izbăvit cetăți și popoare. Astfel, păcătoasa cetate a Ustiugului ar fi pierit de foc și grindină dacă nu ar fi izbăvit-o pe ea rugăciunile singurului om drept din cetate, Sfântul Procopie cel Nebun pentru Hristos (a cărui pomenire se face la 8 iulie).
Sursa: Proloagele de la Ohrida, vol. II, pag. 179 – 181, editura Egumenița, 2010.
De interes, pe aceeași temă: