23 aprilie: Pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și a Sfântului Lazăr Noul Mucenic

1.Pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe Acest sfânt slăvit și biruitor s-a născut în Capadocia, ca fiu al unor părinți bogați și cinstiți. Tatăl său a luat mucenicie pentru Hristos, iar maica sa a plecat în Palestina. Când a crescut, a intrat în slujba ostășească unde, la cei douăzeci de ani ai săi, a fost pus

26 decembrie: Soborul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Sfântul Arhimandrit Nicodim cel Sfințit de la Tismana

Prăznuirea Soborului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu A doua zi după Nașterea Domnului, Biserica Creștin-Ortodoxă aduce slavă și mulțumire Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cea care L-a născut pe Domnul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Praznicul acesta este numit „Sobor” pentru că în această zi credincioșii se adună cu toții spre a o prăznui în sobor,

1 Decembrie: Pomenirea Sfântului Proroc Naum. Sfântul Filaret cel Milostiv

Pomenirea Sfântului Proroc Naum Naum s-a născut din seminția lui Simeon, în locul numit Elkoș, ce se află în latura depărtată a Iordanului. El a viețuit cu aproape 700 de ani înainte de Hristos și a prorocit surparea cetății Ninive cu aproape 200 de ani după Iona Prorocul. După propovăduirea lui Iona, ninivitenii veniseră la

27 noiembrie: Pomenirea Sfântului Mare Mucenic Iacov Persul. Cei 17 Cuvioși Mucenici din India. Cuviosul Pinufrie. Cuviosul Natanail

Pomenirea Sfântului Mare Mucenic Iacov Persul.Iacov s-a născut din părinți creștini în cetatea creștină Elapa (sau Vilat), fiind crescut în credința creștină și luându-și de soție tot o femeie creștină. Împăratul persan Iezdegheherd l-a îndrăgit pe Iacov pentru darurile și iscusința lui și l-a făcut boier la curtea sa. Înșelat de cinstirile împărătești, Iacov a

Cerul, Codrul și Pârăul
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.