26 decembrie: Soborul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Sfântul Arhimandrit Nicodim cel Sfințit de la Tismana

Prăznuirea Soborului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu A doua zi după Nașterea Domnului, Biserica Creștin-Ortodoxă aduce slavă și mulțumire Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cea care L-a născut pe Domnul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Praznicul acesta este numit „Sobor” pentru că în această zi credincioșii se adună cu toții spre a o prăznui în sobor,

Filmul „Adame, unde ești?” despre viața într-o mănăstire athonită va fi proiectat deseară la Parohia Lazaret II din Sibiu. Sinopsis de diac. Alexandru Plîșca

Filmul „Adame, unde ești?” de Alexandru Zaporoșenco și Alexandru Plîșca va fi proiectat duminică, 2 martie, la ora 18:00, după vecernie, în Parohia Ortodoxă Lazaret II – Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Sibiu, unde slujește Părintele Prof. Univ. Dr. Vasile Mihoc. Pelicula a fost turnată la Mănăstirea Dohiariu din Muntele Athos, avându-l

1 octombrie: Acoperământul Maicii Domnului. Sfinții Anania Apostolul, Roman Melodul, Ioan Cucuzel și Grigorie athonitul

La data de 1 octombrie, Biserica Ortodoxă sărbătorește Acoperământul Maicii Domnului și îi pomenește pe Sfinții Anania Apostolul, Roman Melodul, Ioan Cucuzel și Grigorie athonitul. Ultimii trei au fost înzestrați cu darul și slujirea cântării. 1.Prăznuirea Cinstitului Acoperământ al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Încă din vremuri străvechi, Biserica a cinstit-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

4 martie: Sfântul Gherasim de la Iordan. Pr. Pimen Vlad ne povestește cum acesta a făcut dintr-un LEU sălbatic un ascultător frate de mănăstire

O poveste pe cât de neobișnuită, pe atât de fascinantă din viețile sfinților ne istorisește Părintele Pimen Vlad de la O Chilie Athonită. Este vorba de viața Sfântului Gherasim de la Iordan, sărbătorit la 4 martie. Pe lângă multele sale nevoințe, Sf. Gherasim a rămas cunoscut pentru că, la fel ca Adam înainte de căderea

TikTok e cea mai teribilă armă din lume, mai puternică decât avioanele americane și decât tancurile rusești. Creează dependență de plăcerea păcătoasă, distruge mințile, inhibă creativitatea și concentrarea. Numai cei cu mintea adunată pot vedea pe Dumnezeu. VIDEO cu Pr Teologos de la O Chilie Athonită

Părintele Teologos, IT-istul devenit călugăr în Muntele Athos, povestește în recenta sa „predică digitală” intitulată Cum și de ce plângem faptul că TikTok, platforma de socializare dezvoltată de China comunistă, este o armă „mai puternică decât avioanele americane și decât tancurile rusești”, fiind folosite la maximum toate cunoștințele științifice posibile astfel încât să le genereze

Cerul, Codrul și Pârăul
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.