Despre românii de viță veche. Opinia doamnei Doina Jalea

Viața cum e ea. Doina JaleaDespre românii de viță vecheCele mai frumoase cuvinte pe care le-am auzit rostite despre sărbătoarea creștinească a Pogorârii Sfântului Duh sunt ale unui prieten al meu, țăran, dintr-un sat cu nume de lumina – Preluci: „În ziua aceasta mare parcă șed în pridvorul Raiului cu Dumnezeu drăguțu’ și ne uităm

Mărul discordiei. Opinie Doina Jalea

Azi nu mai trăim vremurile când orice cuvânt avea înțeles, pentru că tăt românul făcea școală serioasă de cultură generală 10 – 12 ani, ca bază pentru excelență în orice domeniu ar fi ales ca drum profesional în viață. Așa că, orice expresie care nu crește pe tarlaua analfabetismului funcțional, cultivată de învățământul falimentar contemporan,

Minunata săptămână luminată. Opinia Doinei Jalea

„Cred că este cea mai frumoasă săptămână de peste an. Plină de lumină! Când, din înaltul bolții cerești, până la mămăruța de pe firul ierbii, tot ce este viu are irizații aparte. Iar inima omului – de la cea deschisă spre Hristos, până la cea mai pipernicită de frica grijilor lumii – simte, chiar și

O lovitură de stat cu efect întârziat. OPINIE Doina Jalea 

Cu drag de neamul meu, cu durere pentru ce-și face cu mâna lui și cu o nesfârșită milă pentru ce-l așteaptă în viitor, spun că adevăr grăiește proverbul „Unde este multă inteligență este și multă prostie”. Iar românii sunt un popor foarte inteligent… Doar că, aflați în aceeași barcă, au vâslit din răsputeri în două

LĂCUSTA MECANICĂ. Așa sunt ai noștri, fraților, cei care ne-au confiscat Țara. Treziți-vă! Opinie Doina Jalea

Un articol publicat de Doina Jalea în ediția tipărită a ziarului Sibiu 100%, difuzată gratuit în cutiile poștale sâmbătă, 13 mai 2023. „Lăcusta mecanică Știu, am putea vorbi despre așa-zisa rotativă la putere, subiect pe care televiziunile aservite intereselor străine de cele românești îl acreditează ca fiind important pentru opinia publică. Nici vorbă! Pe român

Cerul, Codrul și Pârăul
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.