Soluția este aceasta: Ieșiți din lume, nu vă faceți părtași la păcatele ei, ca să nu fiți loviți de pedepsele ei! Părintele Vasile Mihoc despre atitudinea creștinilor în fața decadenței cetății desfrâului
Despre pedeapsa ce vine pentru păcatele lumii împotrivitoare lui Dumnezeu, despre soluția ieșirii din lume, a osebirii de ea și despre cum sfinții vor judeca împreună cu Dumnezeu lumea cea decăzută ne vorbește părintele Vasile Mihoc în cea mai recentă ediție sibiană a emisiunii Atlas Biblic, difuzată de Radio Trinitas miercuri, 31 ianuarie 2024. În această ediție s-a tâlcuit prima parte din capitolul al XVIII-lea al Apocalipsei Sfântului Ioan Teologul (ultima carte din Noul Testament).
„În fața răului devenit atât de puternic încât pare general, credincioșii își recunosc neputința de a mai lupta cu acest rău. Și, atunci, soluția este să iasă, să se desprindă, să se delimiteze de răul din societatea care-i înconjoară.
Ei, de foarte multe ori în istorie, credincioșii au această înțelegere că, chemați să vestească Evanghelia, să mărturisească pe Hristos, văd că nu mai pot face nimic în fața avalanșei păcătoase și, atunci, singura soluție este delimitarea, ieșirea: „Ieșiți din ea, poporul Meu, ca să nu vă faceți părtași la păcatele ei și să nu fiți loviți de pedepsele sortite ei!”.
Rămânând, într-un fel sau altul, legați de soarta și de viața societății păcătoase, creștinii riscă să primească pedepsele acestei societăți.
Păcatul aduce pedeapsă. Dacă nu te-ai delimitat de acest păcat, dacă n-ai ieșit, riști să pătimești pedeapsa care vine asupra lumii păcătoase.
Și versetul 5 începe cu un „fiindcă”, deci, ce urmează este o explicație: „Fiindcă păcatele ei au ajuns până la Cer și Dumnezeu și-a adus aminte de nedreptățile ei.”
Vedeți, trăim într-o lume în care de multe ori avem impresia – și e adevărată această impresie – că păcatul prevalează, că păcatul e până la cer, că s-a ajuns la situații de netolerat. Și atunci creștinul simte că nu mai poate face nimic să schimbe ceva în ce privește viața societății în care trăiește. Și soluția este aceasta: Ieșiți din ea, nu vă faceți părtași la păcatele ei, ca să nu fiți loviți de pedepsele ei!
Or, asta-i pentru că păcatele ei au ajuns până la Cer și Dumnezeu pregătește pedeapsa. „Dumnezeu și-a adus aminte de nedreptățile ei”: asta înseamnă că Dumnezeu ajunge El Însuși să răspundă cu pedepsele meritate.
Pedeapsa e de două ori mai apăsătoare decât păcatele
Ei, dar în continuare se mai spune ceva: că credincioșii, delimitându-se de lumea păcătoasă, prin aceasta dau lumii din care ies, de care s-au delimitat, după faptele ei! Deci, cumva, ei participă la pedepsirea păcatului. Și versetul 6 spune: „Dați-i ei după faptele ei, cu măsură îndoită îndoit măsurați-i, în paharul cu care v-a turnat turnați-i de două ori!”. Lumea păcătoasă a dat credincioșilor un pahar al suferinței, iar credinciosul ajunge să nu se mai poată ruga pentru acea societate, să nu mai poată spera în îndreptarea ei și, lepădându-se de ea, să participe într-un fel la pedepsirea păcatului și a lumii păcătoase din care ei au ieșit sau de care s-au delimitat.
Sfinții vor judeca lumea
Acest „dați-i de două ori”, sigur, asta nu îndeamnă la ură. Ca creștin nu poți urî lumea în starea ei de păcat, dar poți să califici lumea ca ce este, ca o lume păcătoasă. Și rugăciunea ta pentru această lume devine ea însăși o judecată. Se spune în Scriptură că sfinții vor judeca lumea. Ei, sfinții, prin dreptatea lor, prin curăția lor, prin credința lor devin judecători pentru că ei se deosebesc de această lume și, prin însăși prezența lor și, desigur, prin toată mărturia lor, ei fac/exercită o judecată asupra păcatului și a lumii păcătoase. Ei participă la biruința lui Hristos, a lui Dumnezeu asupra păcatului și, prin aceasta, devin și ei judecători ai păcatului.
Chiar dacă, ca credincios, ai milă față de lume, încerci să lucrezi pentru binele lumii, această delimitare este necesară. Când te dezici de păcatul lumii, prin aceasta te faci un judecător al lumii, judecător al păcatului, și participi la Judecata pe care Dumnezeu o exercită asupra lumii. (….)
Lumea decăzută se crede puternică, dar e pe buza prăpastiei
„Pe cât s-a mărit pe sine și a fost în desfătări, tot pe atâta dați-i chin și plângere!” – prin delimitarea de aceste păcate, credincioșii își exercită cumva nu numai chemarea lor de mărturisitori, dar și pe aceea de judecători ai lumii. Ea încă poate zice în inima ei: șed ca împărăteasă și văduvă nu sunt și jale nu voi vedea nicidecum! Credincioșii văd deja starea ei de cădere, credincioșii discern deja profetic că prăpastia așteaptă această lume, dar ea se crede încă puternică și crede că poate s-o ducă mai departe în aceste păcate.
Istoria se repetă. Actualitatea Apocalipsei
Vedeți, situația se repetă în istorie! Ceea ce prevede aici Apocalipsa pentru lumea păcătoasă de atunci, care este prigonitoarea Bisericii, care se abate grav de la voia lui Dumnezeu, lucrurile acestea se repetă în istorie. De aceea, Apocalipsa este foarte actuală, pentru că și în lumea noastră constatăm aceeași decădere, dar și aceeași inconștiență! Deci lumea aceasta căzută în cele mai grave păcate nu are conștiința pedepsei care o așteaptă sau care deja a început și se crede mare și acest „șed ca împărăteasă și am toată puterea, am toate binefacerile, nu mă tem de nimic”, or ea, de fapt, este în marginea prăpastiei. Apocalipsa prevede că, de fapt, pedeapsa foarte mare e deja aici: „Pentru aceea într-o singură zi vor veni pedepsele peste ea”. Este glasul din Cer care anunță „moarte și tânguire și foamete și focul va arde-o de tot, căci puternic este Domnul Dumnezeu, Cel Ce o judecă!”. (…)
Ei, vedeți, Apocalipsa (scrisă de Sf. Ioan Teologul spre sfârșitul secolului I, n.r.) întrevede acest lucru, îl întrevede de departe! Dar pedeapsa e aici, pedeapsa începuse deja și, dacă citim istoria Romei, cu ce se întâmplă în veacul II, III, IV ne dăm seama cum merge această pedeapsă din aproape în aproape până când se împlinesc întru totul toate aceste profeții despre „desfrânata cea mare”, prigonitoare a Bisericii lui Hristos: deși pare încă în bună stare, deși se laudă că este puternică, că împărățește, că nu este văduvă, că are fii ș.a.m.d., de fapt căderea ei a început, spune Apocalipsa, și marea cădere va veni deodată, într-o singură zi.
Evenimentele tragice nu sunt coincidențe, ci pedepse pentru păcat
Toate acestea sunt pedepse pentru păcat, nu sunt simple coincidențe sau simple conjuncturi istorice, ci e vorba de o pedeapsă dumnezeiască pentru păcatele foarte mari la care s-a ajuns în lumea împotrivitoare lui Dumnezeu”, a explicat pr. prof. univ. dr. Vasile Mihoc în ediția sibiană a emisiunii „Atlas Biblic”, difuzată de Radio Trinitas miercuri, 31 ianuarie 2024, de la ora 20:35.
Emisiunea „Atlas Biblic” se difuzează de luni până vineri, la ora 20:35, pe frecvențele Radio Trinitas, miercuri fiind ziua ediției sibiene. Puteți asculta „Atlas Biblic” la radioreceptoarele d-voastră pe FM în toate localitățile unde Radio Trinitas are acoperire (ex.: Sibiu 93,3 FM) sau consultând arhiva online. De asemenea, Radio Trinitas are o aplicație de ascultare online pe smartphone, disponibilă pentru sistemele de operare Android și iOS în magazinul de aplicații.
V-ar mai putea interesa și…
Mă bucur de înregistrare.