Părintele Vasile Mihoc tâlcuiește Apocalipsa Sfântului Ioan în noua serie de emisiuni Atlas Biblic de la Radio Trinitas. Ediția sibiană, în fiecare miercuri
După ce a tâlcuit Sfânta Evanghelie după Luca, Faptele Apostolilor și Sfânta Evanghelie după Ioan, părintele prof. univ. dr. Vasile Mihoc de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu reia seria emisiunilor „Atlas Biblic” de la Radio Trinitas cu cea de-a doua scriere ioaneică, Apocalipsa. Deși ultima dintre cărțile Noului Testament, Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul a exercitat o mare fascinație pentru creștinii din toate veacurile, de la Biserica Primară și până la cea contemporană. Noua serie de tâlcuiri biblice de la Sibiu a început miercuri, 22 februarie 2023, iar astăzi, 1 martie, de la ora 20:35, puteți asculta la radioreceptoarele d-voastră ediția a doua în toate localitățile unde Radio Trinitas are acoperire sau consultând arhiva online.
„După ce am încheiat o trecere interpretativă prin textul Evangheliei de la Ioan, socotim potrivit să începem abordarea unei alte cărți ioaneice, anume Apocalipsa, ultima carte din Noul Testament. Apocalipsa este o scriere care aparține unui gen literar specific. În Noul Testament avem câteva genuri literare distincte: avem cele patru Evanghelii care țin de genul literar pe care îl numim, simplu, Evanghelie sau genul evanghelic; apoi avem Cartea Faptele Apostolilor care, și ea, ilustrează un gen literar specific – desigur, încreștinat -, e vorba de fapte ale oamenilor iluștri, cu specificul din această scriere a Sfântului Luca; apoi avem 14 epistole ale Sfântului Apostol Pavel și 7 epistole sobornicești, care pot fi clasate toate la genul literar „epistolă apostolică”; și, în sfârșit, avem Apocalipsa, care reprezintă ceva singular în ceea ce privește genul literar. E destul să spunem că Apocalipsa se deosebește prin modul în care autorul înțelege să prezinte ceea ce Domnul îi inspiră.
Apocalipsa este o carte fascinantă. Ea ne oferă un text unitar, cu mare valoare poetică, mistică, ce cuprinde și referințe istorice, dar care are foarte mare influență asupra oamenilor, inclusiv în politică sau în ceea ce privește orientarea oamenilor spre viitor.
Cuvântul însuși „Apocalipsă” înseamnă „Revelație”, „Descoperire” și e o descoperire dumnezeiască cu o actualitate perenă. Dacă suntem cât de cât avizați în ceea ce privește istoria creștină a ultimelor două milenii, știm câte ceva despre fascinația pe care această scriere a exercitat-o asupra omenirii – și mă refer nu numai la teologi, chiar neteologii! Cei care ați citit o carte ca Numele Trandafirului, un roman bazat pe foarte multă informație istorică, știți ce fascinație a exercitat Apocalipsa asupra oamenilor în Evul Mediu, câte interpretări ale Apocalipsei s-au scris și, mai ales, cât de mult a influențat Apocalipsa mediile eretice. Fiind o carte mai obscură, oamenii și-au permis să introducă propriile lor interpretări și să-și autorizeze, de fapt, propriile lor rătăciri prin Apocalipsă, ceea ce se întâmplă până astăzi. Și astăzi foarte mulți care nu prea înțeleg viața și doctrina Bisericii fac uneori referire la Apocalipsă într-un mod hazardat, incorect, crezând, însă, că-și pot autoriza propriile rătăciri sau neînțelegeri prin texte din Apocalipsă.
O singură ilustrare a acestei fascinații pe care Apocalipsa a reprezentat-o întotdeauna: Am în mână o carte impresionantă prin volum – are cred că vreo 6 kg. -, prin ilustrațiile extraordinare. Este o carte care prezintă Apocalipsa Sfântului Ioan Ilustrată în tapiseria de la Angers, din Franța. Câteva cuvinte despre această vestită tapiserie: în Evul Mediu mai târziu, marcat de război, de epidemii, de grave suferințe, ducele Louis d’Anjou a comandat unui meșter din Bruges, care era pictorul oficial al fratelui său, Regele Carol al V-lea, cea mai mare tapiserie realizată vreodată, o tapiserie care cuprinde nu mai puțin de 84 de tablouri care ilustrează Apocalipsa de la un capăt la altul. Aceste tablouri sunt repartizate în 6 ansambluri, fiecare deschizându-se cu figura unui bătrân frumos, cu o prezență pacificatoare în ansamblul operei. Această tapiserie remarcabilă este expusă astăzi în castelul din Angers, deși, cu timpul, a mai fost uneori și deteriorată sau părți din ea chiar amputate, lipsind din ea câteva panouri. Totuși, ea rămâne excepțională prin amploare, ca și prin puterea narativă și, nu mai puțin, prin calitatea desenului și a țesăturii. Sunt impresionante detaliile care apar în fiecare scenă. În urmă cu câțiva ani, invitat fiind să țin niște conferințe la Angers, nu numai că am vizitat castelul cu muzeul acestei tapiserii, dar am și primit cadou acest volum superb.
Repet, o operă unică, dar destul ca să ne arate ceva despre fascinația pe care Apocalipsa a exercitat-o asupra oamenilor în decursul istoriei. Și, repet, această fascinație nu s-a stins deloc astăzi. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, am spune, asistăm la o redescoperire a genului apocaliptic. În ultimii o sută și ceva de ani, s-au publicat lucrări valoroase despre genul însuși, cărți pe care le numim apocaliptice sau care aparțin genului apocaliptic, unele fiind de factură iudaică – în jurul începutului erei creștine se multiplică scrieri de acest gen, atribuite unor autori sau personalități celebre din scriptură, din Vechiul Testament, mai ales Enoh sau Ilie sau Isaia, cărți numite pe drept „pseudoepigrafe”, adică cu titlu fals, atribuite unor autori care nu sunt ei autorii acestor cărți. Ele au fost socotite întotdeauna de Biserică drept cărți false, adică apocrife, pentru că oamenii-și exprimau frământările și nedumeririle în cărți de acest gen, care erau gustate din plin de cititori.
Acest gen literar este reprezentat și în Vechiul Testament canonic, de pildă în partea a doua a Cărții lui Daniel (cap. VII-XII), parțial în Iezechiel, chiar în Evanghelii canonice avem ceea ce se numește „mica apocalipsă sinoptică”, cuprinzând cuvântarea eshatologică a Mântuitorului de la Matei 24 și 25 și paralelele de la Marcu 13 și Luca 21.
Apocalipsa care încheie Noul Testament este singura carte din Noul Testament care e toată scrisă într-o manieră aparținând genului apocaliptic.
Pe parcursul abordării de către noi a textului, vom descoperi foarte-foarte multe lucruri interesante. Vom descoperi și de ce Biserica primară a avut o ezitare în ce privește includerea în canon a Cărții Apocalipsei. De fapt, Biserica primară a preluat canonul ebraic al Scripturii, dar a preluat într-o manieră foarte formativă și canonul traducerii grecești a Scripturii, Septuaginta, care cuprinde un număr de cărți necanonice. Avem 10 scrieri și texte necanonice în Septuaginta și Biblia Ortodoxă, pe linia tradiției străbune a Bisericii, menține aceste scrieri în edițiile Scripturii, cu precizarea că acestea nu sunt socotite canonice, ci numai bune de citit sau anaghinoscomena; dar, între aceste cărți necanonice, n-avem, practic, și acele Apocalipse, care sunt o altă categorie de scrieri, sunt socotite apocrife, cărți adică fără valoare spirituală sau istorică. Singură Apocalipsa Sfântului Ioan e socotită o scriere sfântă. Deși, cum spuneam, în Răsărit mai ales a fost o anumită ezitare în ce privește Apocalipsa și vom descoperi pe parcurs de ce”, a explicat Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Mihoc în emisiunea „Atlas Biblic” difuzată miercuri, 22 februarie 2023, de Radio Trinitas.
V-ar mai putea interesa și:
2 thoughts on “Părintele Vasile Mihoc tâlcuiește Apocalipsa Sfântului Ioan în noua serie de emisiuni Atlas Biblic de la Radio Trinitas. Ediția sibiană, în fiecare miercuri”