Te Deum laudamus

Pe Tine, Doamne, Te lăudăm Și Ție, Doamme, Îți cântăm Pentru tot ce îndurăm, Pentru mila ce-o aflăm, Pentru ceea ce-nvățăm Pe Tine Te lăudăm. . Pe Tine, Doamne, Te lăudăm Și-Ți mulțumim și Te cântăm Pentru anul ce-a trecut, Pentru darul ce-am avut, Pentru tot ce-ntâmpinăm Pe Tine Te lăudăm! . Pe Tine, Doamne,

Târgul de Crăciun NECONDIȚIONAT de la Singureni: 20-24 decembrie

Am intrat în ultima săptămână dinaintea sărbătorii Nașterii Domnului și la Singureni (jud. Giurgiu) a fost deschis chiar de luni Târgul de Crăciun fără certificate sau alte condiționări. El va fi disponibil vizitatorilor, inclusiv celor veniți din București, de luni până vineri, în Ajunul Crăciunului. În fiecare după-amiază se va ține un concert de colinde,

Pilda Bogatului căruia i-a rodit țarina

Pilda Bogatului căruia i-a rodit ţarina (Luca 12, 16-21) „Atunci când lumea am dobândit, în groapă ne-am sălăşluit”  O poveste despre un om bogat, căruia moşia sa i-a rodit neaşteptat de mult, atât de mult încât omul, bucurându-se, îşi face planuri să dărâme vechile hambare şi să facă altele mai mari, pentru a înmagazina întregul

Sfânta Parascheva de la Sibiu

Hram mare la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” – Parohia CFR-Triaj Sibiu (zona Broscărie)! Înăuntrul și împrejurul bisericuței de lemn au participat la Sfânta Liturghie joi, 14 octombrie 2021, peste 100 de credincioși de toate vârstele. Parohul Bogdan Bunescu, alături de preoți invitați, au liturghisit și au oficiat un parastas. La final, s-a înconjurat biserica cu

Serviciul media pan-ortodox Ancient Faith Ministries anunță începerea realizării de filme originale, oferite spre vizionare gratis sau la prețuri simbolice

Ancient Faith Ministries – un serviciu media pan-ortodox și un departament al Arhiepiscopiei Antiohiene Creștin-Ortodoxe din America de Nord – începe să realizeze producții video de înaltă calitate, se arată în secțiunea „Ancient Faith Films”a site-ului. Potrivit anunțului, este vorba de filme originale, care abordează o varietate de teme, precum și de înregistrări video ale unor seminarii

Duminica a 10-a după Rusalii: Iisus Hristos vindecă un lunatic

Şi mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, căzându-I în genunchi,Şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă.Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece.Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic, până

Cerul, Codrul și Pârăul
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.