Iohannis, somat de minorități să NU promulge PLX 145: Rromii se adună în Piața LEUL din fața Palatului Cotroceni împotriva legii care ar permite autorităților să le extragă copiii din familii. VIDEO

După ce PLX 145 a trecut de Parlament fără dezbatere și ignorând protestele, la fel cum a trecut și de Avocatul Poporului sau Curtea Constituțională, ultima speranță a multora dintre părinți este trântirea acestei legi controversate la Președinție. Pentru că semnătura lui Klaus Iohannis e ultimul pas înaintea promulgării actului normativ contestat, rromii (țiganii) și toți cetățenii români interesați ies la protest luni, 22 mai 2023, în Piața LEUL, vizavi de Palatul Cotroceni.

Comunitățile de rromi ar avea un interes în plus ca această lege să nu treacă, din cauză că una dintre situațiile „de risc” care determină înscrierea celor mici în „Observatorul Național al Copilului” este și „sărăcia fiscală”, mai pregnantă în familiile cu mulți copii, dar și starea de sănătate, educație sau emigrare a păriților ș.a.m.d. De aceea, rromii se consideră amenințați o dată în plus de statul care ar putea să despartă copiii de părinți. Protestul este susținut de mai multe asociații / grupări civice, printre care „Starea de Libertate” sau „Comitete Cetățenești Locale”.

„Astăzi are loc un protest notificat în fața Cotrocenilor, cu începere la orele 16:30.
„LISTA DE REVENDICĂRI:

1.Cerem oprirea/ abrogarea de urgenţă a Legii 145/ 2023, în integralitate, privitoare la criteriile arbitrare de separare a copilului de familia de origine.
2.Cerem eliminarea oricăror legături privilegiate dintre guvernul României şi Asociaţia Partida Romilor ProEuropa, care este profund marcată de scandaluri de corupţie ample, naţionale şi internaţionale, conform rapoartelor publice ale DNA.
3.De asemenea, solicităm cu vehemenţă încetarea imediată a statutului „de utilitate publică” a Asoc. Partida Romilor ProEuropa şi încetarea imediată a subvenţiilor. Plătitorii de taxe şi impozite nu mai trebuie să subvenţioneze din bugetul nostru public.
FACEM APEL LA TOŢI CETĂŢENII ROMÂNIEI să se alăture la acest protest paşnic şi autorizat dacă se regăsesc în una sau mai multe din cele 3 revendicări expuse mai sus”, a citat Constantin-Florin Ilie de la Comitete Cetățenești Locale un fragment dintr-un comunicat al organizatorilor protestului. El a atașat și o filmare de facebook făcută de rromii din provincie care se află în drum spre București, unde vin pentru a protesta în fața Palatului Cotroceni.

„Filmăm aicea în Piața LEUL din România – așa căutați pe Waze – pentru că astăzi, luni, la ora 16:30, va avea aici loc o mare demonstrație a tuturor rromilor sau țiganilor sau românilor de etnie din România care vor veni să protesteze pentru mai multe lucruri, dar primul lucru care se află pe agenda lor este PLX 145, această lege care a trecut de, cum zic ei, „sataniștii din Parlamentul României”. Legea se află pe masa unui suspect în ceea ce privește traficul de copii, numit Klaus Iohannis, actualmente președintele României, care are acum ocazia să-și spele toate păcatele dând de pământ și întorcând înapoi această lege. Dacă Klaus Iohannis va face asta, va intra în istorie. Este o ultimă șansă pentru noi, haideți să fim uniți zeci și sute de mașini se îndreaptă către București”, a transmis Pompiliu Diplan, liderul asociației „Starea de Libertate”.

VIDEO:

V-ar mai putea interesa și…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *