INFLEXIBILI ŞI IMPENETRABILI. de Anca Radu
Două momente sunt în viaţa unei dictaturi când este esenţial să nu existe griuri: la debutul ei şi chiar înainte de a-şi atinge apogeul, înţeles ca etapa în care se renunţă la ultimele aparenţe de civilizaţie şi democraţie.
La începutul acestei mizerii sinistre, în martie 2020, când foarte puţini dintre noi am spus că e obligatoriu să refuzăm radical orice interdicţie sau obligativitate impusă în numele “binelui comun”, adică să nu cedăm niciun milimetru de libertate, forţând astfel autorităţile să rămână în sfera recomandărilor, fără să pretindă că suntem cu toţii nişte cretini care nu-şi pot purta de grijă, ni s-a reproşat că suntem nişte copii răsfăţaţi, care nu se pot ţine “două săptămâni” – aceasta a fost prima idee proastă a concetăţenilor “responsabili”, chiar şi a celor care ulterior s-au dezmeticit întrucâtva (importantă nuanță). Pe urmă s-a dezlănţuit o întreagă festivitate cosmetică prin care aproape toată lumea îşi dădea silinţa să înfrumuseţeze dictatura – zona griurilor închise, devenite cafenii de-a binelea între timp.
Acum suntem în faţa celuilalt prag esenţial, anume înaintea dezlănţuirii dictaturii în forma ei adevărată, cea pentru care a fost gândit întreg scenariul psihiatric în care ne-am lăsat aduşi, nu fără să împingem şi noi căruţa din spate.
Şi din păcate se întâmplă la fel ca în martie 2020, poate chiar mai rău, în sensul că nefericit de mulţi cetăţeni, culmea, chiar dintre cei mai bine educaţi, nu mai pot ieşi din logica discursului autorităţilor, ajungând nu o dată să afirme că fără măcar un pic de dictatură nu se poate – adică, în regulă, ne revoltăm, nu vrem certificate naziste, dar nici chiar “testare”?! Cumva, să fim şi noi înţelegători, toate până într-un punct, cum să renunţăm EXACT LA FUNDAŢIA ÎNTREGULUI REGIM DICTATORIAL, CARE SUNT ACESTE AŞA-NUMITE “TESTE”, nişte instrumente sinistre de inventat bolnavi perfect sănătoşi şi de-i făcut buni de puşcărie fără vină? Asta nu se poate, spun conaţionalii noştri mai “rezonabili” (fac eforturi mari să rămân în sfera eleganţei).
Ba da, se poate, dragii noştri. Se poate trăi în libertate – s-a mai făcut, uitaţi repede. Şi pentru unii dintre noi nu se poate trăi decât în libertate.
Nu avem nevoie de “teste” pentru o gripă rebotezată, de care se moare exclusiv în spaţii protejate de GDPR, din care se iese cu interdicţie de autopsie, până nu de mult în saci menajeri. Nu există nicio justificare pentru abandonul stării de libertate şi nicio justificare pentru preluarea discursului administratorilor dictaturii sanitare.
Nu mai căutaţi griuri intermediare, este esenţial să devenim inflexibili şi impenetrabili în faţa absurdităţilor cu care se loveşte în noi, din punctul în care am ajuns nu mai este loc de interpretare, ori ne luăm toată libertatea înapoi, intactă cum ne-a fost dată la naştere de-acolo de unde a venit odată cu viaţa, ori trebuie să ne asumăm că până la al doilea holocaust nu ne mai oprim (de altfel, a şi început, dar este în etapa voluntariatului fundamentat pe dezinformare şi presiune).
La ce vă folosesc aceste griuri care luate împreună dau o beznă mai groasă decât moartea? De ce întreţineţi în mod stupid mecanismele infernale în absenţa cărora întreg regimul acesta rămâne fără oxigen?
Am văzut acest gen de cedări nepermise inclusiv la părinţi care păreau raţionali, în privinţa “testării” elevilor la şcoală – “Dacă e “test” de salivă, atunci da, suntem de acord.”. Chiar aşa? De ce? Contează dacă predaţi libertatea copiilor voştri pe secreţii nazale sau pe scuipaţi?
(Strict colateral vorbind, între timp, acele “teste gratuite” distribuite în şcoli înseamnă o acumulare tot mai mare de bani aruncaţi, care în esenţă sunt munca voastră şi viitorul copiilor voştri, dar de asemenea broderii fine nici nu mai avem cum să ne ocupăm în condiţii de lagăr.)
Intelectuali cu greutate, aparent din “tabăra noastră”, încă mai dinsting între “masca la interior şi masca la exterior” – Doamne, oare cum am ajuns atât de rău?
Alţii se îngrozesc de românii care vor veni în ţară de sărbători, plini de “varianta cea nouă”, fapt pentru care trebuie să-i întâmpinăm cum se cuvine, cu tot ce ne-a dat această frumoasă dictatură în afara căreia nu mai putem gândi: să-i “testăm” bine şi să-i închidem undeva, până ne asigurăm că nu ne strică “scenariul verde”. Nu-mi vine să cred, cum e posibil să gândim aşa despre familiile noastre în fond? De ce să mai vină pe la noi de Crăciun dacă-i aşteptăm ca pe o ameninţare, ca pe nişte ciumaţi care ne dereglează semaforul şi ne scurtează lanţul atât de comod la lungimea actuală?
Oare chiar nu mai ştiţi drumul înapoi în februarie 2020? Am tot explicat că nu există bucăţi de dictatură acceptabile, dar e mai grav: oameni care păreau ancoraţi în realitate încep să identifice bucăţi de dictatură indispensabile! S-a-nvăţat vaca-n jug.
Eu cred că ajunge. Consider că e un bun moment să ne delimităm unii de alţii, să ştim clar câţi am mai rămas în nucleul acesta care nu face tranzacţii cu libertatea primită de la Dumnezeu şi câţi falsăm practicând un creştinism de carton chinezesc, îmbrobodit cu “mască la interior”, cenzurat cu “teste” la graniţă şi aruncat în carantină să se dezinfecteze de “varianta nouă”. Ori încetaţi cu toate porcăriile astea sinistre, ori îndepărtaţi-vă de cei care aşteptăm de doi ani să vă vină mintea la cap, ca acum să constatăm că nu v-a deranjat dictatura niciodată, doar aţi avut nevoie de o perioadă de acomodare cu apa rece.
Sunt ultimii ani din viaţa multor oameni şi primii ani din suferinţa celorlalţi – cert e că de trăit nu vor mai trăi niciunii, pentru că fără libertate nici supravieţuirea nu valorează mai mult decât moartea, ba dimpotrivă, măcar moartea deschide perspective, dar supravieţuirea în dictatură este o moarte devenită mod de viaţă.
Confundaţi dictatura cu libertatea doar pentru că ne-au făcut lagăr în aer liber – vor creşte şi pereţii, să fiţi siguri de asta.
Închei şi astăzi ca şi ieri, cu acelaşi gând cu care aştept de aproape doi ani să vă epuizaţi “ideile constructive” întru făurirea unei dictaturi luminate care să ne aranjeze: hotărâţi-vă dacă vă doriţi într-adevăr libertate sau o dictatură “fără cusur” – şi fără sfârşit. (Citiți și alte articole de Anca Radu!)