Ucrainenii cenzurează ceasurile mecanice SLAVA?
În timp ce Putin sărbătorea Ziua Victoriei la Moscova participând la celebra-i paradă militară, la Kiev un comitet guvernamental a declanșat un adevărat război împotriva ceasurilor de producție sovietică. Deranjați de faptul că nostalgicii filoruși încă mai păstrează în case ceasuri mecanice SLAVA made in USSR, care-și dovedesc eficiența mai ales în zonele unde aprovizionarea cu energie electrică a fost sistată, guvernanții de la Kiev au dat o ordonanță de urgență privind reinscripționarea sau confiscarea ceasurilor. Astfel, pe cadranul oricărui ceas SLAVA, sintagma „made in USSR” va fi înlocuită prin cuvântul UKRAINÂI, astfel încât oricine se uită la ceas să vadă nu doar ora exactă, ci și îndemnul patriotic „SLAVA UKRAINÂI!”. Proprietarii de ceasuri care nu se vor supune acestei directive se vor trezi cu ceasurile confiscate de către un comitet special alcătuit în acest sens, contravenientul având de plătit și o amendă usturătoare pentru delictul de a fi pactizat cu imperialismul sovietic. În cazul în care ceasul inscripționat necomform este un ceas de mână, cureaua va fi aplicată pe fundul contravenientului, în timp ce mâna îi va fi sucită la spate. Acest articol este un pamflet și trebuie luat ca atare.