
Bisericuța Izvorul Tămăduirii scapă momentan de buldozer: Judecătoria Constanța a suspendat provizoriu executarea silită. FĂRĂ CALE DE ATAC
Judecătoria Constanța a decis joi, 16 iunie 2022, suspendarea provizorie a procedurilor de demolare prin executare silită a Bisericii Izvorul Tămăduirii din zona „Macul Roșu”. Decizia este fără cale de atac, potrivit publicației ZiuaConstanța.ro. Reprezentanții Primăriei Municipiului Constanța au transmis că „Respectăm și nu comentăm deciziile instanței”. „Demolarea bisericii din Constanța s-a suspendat”, a confirmat și Arhiepiscopia Tomisului într-o postare pe Facebook.
Redăm integral soluția pe scurt a Judecătoriei Constanța:
„Admite cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de contestatoarea … . În temeiul art. 719 alin. (7) C. proc. civ., suspendă provizoriu executarea silită efectuată în dosarul de executare nr. 234/2022 al B.E.J. Beciu Stelian, până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite formulate în cadrul dosarului nr. 14901/212/2022 al Judecătoriei Constanţa. În temeiul art. 719 alin. (8) C. proc. civ., prezenta încheiere se comunică din oficiu şi de îndată B.E.J. Beciu Stelian. Fără cale de atac. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, conform art. 402 teza finală C. proc. civ., astăzi, 16.06.2022”.
Cântec de protest împotriva demolării bisericuței din Constanța