Dan Diaconu crede că n-ai cum să intri în Rai cu pisica. Dar cu judecarea aproapelui? EDITORIAL

Dan Diaconu, ale cărui analize le-am socotit mai pertinente în domenii precum economia sau (geo)politica, a găsit cu cale pe 31 mai 2023 să dea un verdict intransigent asupra iubitorilor animalelor de companie, preluând lozinca unui preot român nepomenitor, Matei Vulcănescu din Liverpool, care a spus pe canalele de social media că nu poți intra în Rai cu pisica. Același tânăr teolog diasporean afirmase mai devreme în timpul anului că Părintele Arsenie Boca nu poate intra în calendar din cauză că, credea el, ar fi „un înșelat” care făcea minuni cu ajutorul unor puteri oculte. Aceeași acuzație pe care i-o aduceau fariseii și cărturarii Mântuitorului nostru Iisus Hristos! Dar iată concluzia apoteotică a d-lui Diaconu despre pisici și prietenii lor bipezi:

„Nu sunt eu mare bisericos, dar pentru mulţi dintre cei care pretind asta stând în fotoliu şi mângâindu-şi pisica, o asemenea lecţie ar fi trebuit să fie predată de la vârful Bisericii. Deoarece aşa e, cu pisica nu intri în Rai! N-ai cum!”, a tunat Dan Diaconu într-o mult mai vastă postare pe trenduri.blogspot.com!

Vladimir Lossky: Omul nu este o ființă izolată de restul Creației

„Omul nu este o ființă izolată de restul Creației; prin însăși firea lui, el este legat de ansamblul lumii. În calea sa de unire cu Dumnezeu, omul nu respinge făpturile, ci îmbrățișează în dragostea sa cosmosul dezbinat prin păcat, pentru ca, în cele din urmă, să fie transfigurat prin har” – Vladimir Lossky, Essai sur la théologie mystique de l’Église d’Orient (Cerf, Paris, 2006)

Răspunsul unui posesor de animal de companie: Grija pentru animale nu exclude iubirea de aproapele și nici devoțiunea față de Dumnezeu

„Din nou, gândire binară, de tipul ori zero ori unu, menită să dezbine oamenii în pro și contra! La ce bun această antagonizare? Grija pentru animale nu exclude iubirea de aproapele și nici devoțiunea față de Dumnezeu. Evident, extremele sunt de evitat. Dar nu putem uita că Raiul cel dintru-nceput cuprindea multe feluri de pomi și multe animale, cărora Dumnezeu l-a chemat pe Adam să le dea nume. Arca lui Noe cuprindea perechi din toate animalele pământului și doar câteva perechi de oameni. Iisus Hristos, născut „în ieslea boilor” cum spune colindul, nu a fost trădat și crucificat de animale, ci de oameni, „casnicii” Lui. În multe icoane El apare purtând în brațe sau pe umeri un miel. Sfântul Gherasim de la Iordan a avut ucenic de mănăstire un leu care l-a iubit pe Avva atât de mult încât nu a vrut să mai trăiască după moartea Bătrânului, s-a culcat pe mormântul lui și acolo a sfârșit-o și el.

Deși citezi din Sfântul Siluan Athonitul care consideră animalele pământ cu ochi, poate n-ai citit pe Sfântul Luca al Crimeei care spune că animalele au suflet, anima, dar nu au duh nemuritor ca omul. În sensul ăsta nu știm dacă Dumnezeu va popula Raiul de după Judecata de Apoi și cu animale, dar nici n-avem garanția că noi, cu răutățile și judecățile noastre, vom ajunge acolo ca să povestim ce-am văzut. Spui că e o carență psihologică să iubești excesiv animalele, dar o carență la fel de mare e să disprețuiești iubitorii de animale, care sunt semenii noștri, încălcând tu din pricina animalelor porunca lui Dumnezeu care cere „să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”.

Nu în ultimul rând, postarea împotriva animalelor de companie chiar în ajun de Ziua Copilului îmi amintește de o altă prejudecată la fel de falsă, anume că dragostea de animale se manifestă la cei care nu vor să aibă copii, sau că dacă apare copilul trebuie să dispară animalul. Dar pe părinții cu copii fericiți alături de o pisică sau de un câine nu-i întreabă nimeni? Mi-ar fi mai teamă că nu intri în Rai cu smartphone-ul decât cu pisica. O altă zicală spune că nu ne mântuim singuri, că un Rai al însinguraților nu ar mai fi Rai, dar proverbul se referă atât la solidaritatea interumană, cât și la cea față de toate făpturile care ne înconjoară („Care dintre voi, de-i va cădea fiul sau boul în fântână nu-l va scoate îndată în ziua sâmbetei?”): nu se mântuiesc singuri nici iubitorii de animale, nici neiubitorii de iubitori de animale, ci numai toți împreună! Dumnezeu n-are pe nimeni de pierdut. (articolul continuă dedesubt)

În fine, singurul meu moment din zi când te citeam era acela când plimb câinele. Am să urmez sfatul tău de a-mi găsi o companie umană în locul Blogspotului, nu al câinelui!”, a comentat Vlad Pârău.

V-ar mai putea interesa și…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *