Sfârșitul a venit fără de veste: Humberto Segundo Aguilar Alvarado, trubadurul latino-american al Brașovului, a murit. Un ultim rămas-bun duminică, 7 ianuarie 2024, la Capela Cimitirului Municipal din Bartolomeu. Sfârșitul nu-i aici! VIDEO

Sfârșitul a venit fără de veste: Humberto Segundo Aguilar Alvarado, trubadurul latino-american al Brașovului, a murit. Un ultim rămas-bun duminică, 7 ianuarie 2024, la Capela Cimitirului Municipal din Bartolomeu. Sfârșitul nu-i aici! VIDEO

5 ianuarie, 20245 ianuarie, 2024 vlad

Humberto Segundo Aguilar Alvarado, trubadurul, cantautorul și scriitorul brașovean, născut la poalele munților în Llanquihue, Chile, a trecut la Cele Veșnice miercuri, 3 ianuarie 2024, la vârsta de 69 de ani, în orașul de la poalele Tâmpei. În ultima perioadă a vieții sale se dedicase scrisului, din cauza imobilizării uneia dintre mâini în urma unui accident vascular cerebral. AVC-ul care i-a limitat activitatea muzicală din 2012 încoace s-a repetat în toamna anului 2023. În tot acest răstimp, Humberto s-a bucurat de îngrijirea familiei sale brașovene și în special a soției, doamna Anca Florescu-Bratei. Din păcate, multiplele afecțiuni fizice de care suferea, în ciuda unui spirit veșnic tânăr și creator, l-au făcut pe Humberto să piardă lupta pentru viață la începutul anului 2024. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu îndrăgitului om de cultură o pot face duminică, 7 ianuarie, la ora 13:00, la Capela Cimitirului Municipal din Brașov (cartier Bartolomeu). Redăm, mai jos, câteva dintre gândurile postate pe facebook de rude și prietenii români ai lui Humberto:

„Drum bun printre stele, dragul meu, cu voia Domnului vei dirija cete de îngeri și vei crea în continuare imnuri de laudă Lui. Un ultim rămas bun ne vom putea lua duminică, 7.01.2024, ora 13.00 la capela cimitirului Municipal (din Bartolomeu)” – Anca Florescu-Bratei

„Humberto ne-a încântat cu cântecele, versurile și proza lui, ne-a învățat să fim mai buni, mai generoși, mai solidari unii cu alții. Ieri a plecat spre o lume fără dureri.
Un ultim rămas bun cu Humberto Segundo Aguilar Alvarado, duminică 7.01.2024, la capela Cimitirului Municipal.
Drum bun în lumină!” – contul memorial al lui Humberto Segundo Aguilar Alvarado. (textul continuă sub foto)

„O alta veste tristă… prietenul Humberto Segundo Aguilar Alvarado s-a dus sa cânte îngerilor. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace și liniște! Sincere Condoleanțe soției, Anca Florescu-Bratei si fiicei Alma Aguilar, multă putere sa treceți peste aceasta grea despărțire! Un ultim rămas bun ne vom putea lua duminică, 7.01.2024, ora 13.00 la capela cimitirului Municipal (din Bartolomeu)” – Corina Anca Roth

„Să-ți fie drumul în Lumină, Suflet mare și generos!
Ai trecut oceanul și-ai străbătut un continent întreg căutând un loc de popas și de armonie. Te-ai oprit din drum să ne înveți cum arată dragostea adevărată, compasiunea, bucuria, altruismul, înțelegerea, adevărata bogăție, sufletească nu materială, ne-ai încântat cu muzica și glasul tău, cu poeziile și amintirile tale puse în cărți. Vom ține minte toate acestea și-ți suntem recunoscători c-ai făcut parte din viața noastră. R.I.P., Humberto Segundo Aguilar Alvarado!” – Mihaela Camelia Constantin

„Brașovul e de azi mai sărac cu un mare artist, Humberto Segundo Aguilar Alvarado. Drum lin spre lumină!” – Mădălina Chitulescu.

„Cu mulţi ani în urmă mergeam să îi ascult cântările, cu multă emoţie.
Mai târziu, cu mai bine de 10 ani în urmă, am avut bucuria să îi cunosc minunata familie, oameni care mi-au devenit prieteni.
Anca şi Alma, vă iubesc mult!
În 2021 am avut şansa de a aşterne cu sprijinul newsbv.ro – Stiri din Brasov povestea lui de viaţă şi de iubire, poveste pe care vă invit să o citiţi.
Ieri am primit cumplita veste, a venit pe neaşteptate, ştiam ca sunt ceva probleme, dar o clipă nu am gândit ce va urma.
Zbor lin, trubarului Braşovului!
Humberto Segundo Aguilar Alvarado
Noi toţi te iubim şi te respectăm!” – Gabriela Bularca.

„Anul a început cu lovituri dure.
Am pierdut un OM drag, un om deosebit de sensibil și talentat. Cantautor talentat, poet îndrăgit și adoptat de brașoveni, a cântat și încântat ani de zile oamenii cu vocea sa caldă.
Drum lin spre stele, Humberto!
Dumnezeu să te aibă în paza Lui!
Pentru cine l-a cunoscut, apreciat, admirat, iubit…are prilejul să îi aducă un ultim omagiu în ultima lui călătorie, duminică, 7.01.2024, ora 13.00 la capela cimitirului Municipal (din Bartolomeu).
Scurtă poveste a vieții lui Humberto.
Dumnezeu să-l odihnească pe bunul și dragul nostru Humberto!” – Vivian Costan Moiseanu. (articolul continuă sub foto)

„Ce rămâne, mielule? ACEST CÂNTEC, domnule!
.
A existat o perioadă din viața mea când, aproape în fiecare zi, ieșind de la „Șaguna”, unde am făcut atât gimnaziul, cât și liceul, coboram la pas spre stația de autobuz de la Teatrul Dramatic și, inevitabil, străbăteam strada Republicii. Cum asta coincidea cu ora 15 și începutul după-amiezii, nu de puține ori mă întâlneam la capătul dinspre „Modarom” al pietonalei cu Humberto, care își cânta cu atâta sensibilitate frumoasele serenade în limba lui Cervantes. El exercita asupra mea o fascinație atât muzicală, cât și literară, pentru că, pe lângă faptul că studiam la acea vreme franceza bilingv, crescusem într-o casă cu televizor, unde rulau adesea celebrele telenovele sud-americane și, mai apoi, serialele de tineret din gama „Rebelde”. Și, știut fiind că românii prind repede limbi străine și, dacă știi două limbi latine – în cazul meu, româna și franceza – e foarte ușor să o înțelegi pe o a treia, e lesne de ghicit că înțelegeam versurile cântate în spaniolă de Humberto. Așa că, fie că-l întâlneam pe stradă la plecarea mea întârziată spre casă, fie mai apoi, când reveneam în centrul vechi pentru a participa la vreo lansare de carte la librăria „Șt. O. Iosif” sau la vreo proiecție de film la Alianța Franceză, mă opream pe bancă, lângă el, să îl ascult preț de câteva cântece și, atunci când făcea o pauză, îndrăzneam să intru în vorbă cu el. Așa ne-am și împrietenit.

Țin minte că, într-o zi, i-am adus niște versuri compuse de mine pentru varianta în limba română a cunoscutului cântec „Guantanamera”, pe care îl descoperisem pe-atunci cântat și în limba franceză și îmi doream să-l aud cântat și în limba mea. Humberto a ținut minte această întâmplare și avea să păstreze peste ani mica mea poezioară printre amintirile din biblioteca personală. La acea vreme eu nu cântam, fiind preocupat mai degrabă de literatura română și de limbile romanice. Dar, pot să spun că Humberto a reprezentat un model pentru mine și un imbold de a pune mâna pe chitara care mă aștepta, uitată, într-un colț al casei. Câțiva ani mai târziu, ajuns într-un oraș străin, acea chitară avea să devină pentru mine sursa de câștig din perioada studenției.

Astfel că, fără știrea lui, a existat o perioadă în care Humberto și cu mine am activat ca muzicanți stradali în același timp, dar în orașe diferite. Așa că astăzi pot spune cu mândrie că sunt nu doar unul dintre prietenii săi, ci și un ucenic al său. În vara anilor următori l-am întâlnit în Brașov, cânta în fața Librăriei „George Coșbuc” sau a fostei Agenții CFR de pe str. Republicii și, spre surprinderea lui, după ce l-am ascultat cu aceeași încântare ca în anii-mi de liceu, l-am rugat să-mi dea chitara să-i interpretez și eu o „serenadă” Folk.

Un deceniu mai târziu când, în urma suferinței sale trupești, deja nu mai putea să cânte, dar se dedicase cu totul scrisului, m-a invitat la lansarea cărții sale de povestiri care a avut loc la Librăria „Șt. O. Iosif” din Brașov, în vara anului 2022, chiar în ajunul sărbătorii Sfântului Pantelimon, vindecătorul fără de plată. Humberto mi-a făcut onoarea de a-mi încredința misiunea să cânt, cu acest prilej, alături de el, serenada pe care o compusese, versuri și muzică, în cinstea Brașovului, orașul care ne-a format pe amândoi. Probabil din acest motiv mi-a și scris pe prima pagină a cărții pe care mi-a dăruit-o „Mulțumesc pentru colaborare”, căci am colaborat la acest unic proiect muzical.

Drumurile mele trecând prin Brașov atât de rar, ne-am mai întâlnit o singură dată, în mai 2023, la o terasă din Piața Sfatului, unde am depănat amintiri și am „mâncat ceva de băut”, în urma dezamăgirii sale că nu se mai găseau celebrii hribi murați care-i făceau deliciul culinar. Trebuie să spun, în treacăt, că Humberto însuși era un desăvârșit bucătar și gurmand, după cum reiese încă din primele povestiri ale cărții sale și după cum m-am putut convinge eu însumi la o vizită anterioară în cămăruța lui plină de chitare, cărți și pisici. Mi-am jurat în primăvara trecută că va fi musai să îndreptăm nedreptatea cu hribii la o întâlnire ulterioară, neștiind că aceasta avea să fie, din păcate, ultima.

Mă bucur însă că Humberto a ieșit din viața mea la fel de natural cum a și intrat, fiind în formă și plin de idei creatoare. Sunt convins că încă mai avea multe de scris, de exprimat și de trăit, dacă Dumnezeu nu l-ar fi chemat la El în perioada dintre Crăciun și Bobotează, care e una de mare praznic în Ceruri, unde îngerii cântători ai Betleemului tocmai și-au înmulțit numărul cu încă un interpret. Nu la harpă, nici la psaltire, ci la chitară!

Familiei îndurerate și prietenilor apropiați le adresez sincere condoleanțe și sper să aibă parte de toată mângâierea pe care Humberto le-a dăruit-o în timpul vieții sale și care nu se oprește aici, căci el le va purta de grijă, nevăzut și neauzit, dar prezent, și de Acolo, de Sus. Îi mulțumesc lui Humberto pentru toată lumina și încântarea pe care le-a adus în viața mea. După plecarea lui, îmi răsună în minte finalul cântecului „Mielul” al formației Pasărea Colibri: „Ce rămâne, mielule? ACEST CÂNTEC, domnule!”. Să facem fiecare tot ce putem pentru ca viersul (și amintirea) lui Humberto să rămână și să fie cântat pe mai departe!” – Vlad Pârău.