Ovidiu Mihăilescu, despre noul său album și noul lui volum de poezii, la emisiunea Întâlniri capitale cu Maria Gheorghiu pe București FM. VIDEO
Cantautorul Folk Ovidiu Mihăilescu a fost prezent duminică, 23 februarie 2025, în emisiunea de „Întâlniri capitale” pe care Maria Gheorghiu o realizează la București FM.
Maria Gheorghiu: „E duminică seara, deci avem Întâlniri Capitale! Revine, după destul de mult timp, Ovidiu Mihăilescu. Bine ai revenit, Ovidiu!”
Ovidiu Mihăilescu: „Bine v-am regăsit cu tot dragul și cu toată inima!”.
M.G.: „Nu îmi mai aduc aminte când ai mai fost, cred că atunci când ai scos „Scrisoare de pe Marte”? Un album care mi-a plăcut foarte mult și care a însemnat o treaptă pe care ai urcat-o, așa cum s-a întâmplat și cu alte două albume care mi s-au părut foarte bune: „Pariu pe prietenie” și „Ars de zăpezi”. Mi-a plăcut foarte mult și acela.”
O.M.: „Când am scos „Ars de zăpezi”, ascultându-l, Clara Mărgineanu m-a întrebat ale cui sunt versurile, cine mi-a scris versurile la acest album. Când i-am răspuns că eu, mi-a zis: Ei, hai, măi, că acolo-i mână de poet!…”
M.G.: „Da, ai urcat tare frumos, de la primul album, „Cowboyul Nelu”, editat în 2007, până la acest al doisprezecelea album din cariera ta. M-a mai impresionat și „Toamnă brun” și iată-te acum urcând încă o treaptă, am putea-o numi treapta desăvârșirii tale și ca poet, și ca folkist, pentru că e un album altfel cel pe care-l aduci zilele astea publicului.”
O.M.: „Da, ce să zic, era cazul să mai dau jos un pic masca aia veselă, nu pentru că nu mi-ar aparține sau pentru că nu aș crede că în viață trebuie să fii bucuros și fericit și să încerci să propagi bucurie, dar, dincolo de asta, există un strat de adâncime în fiecare dintre noi unde se mai adună și moloz și nămol și alte nebunii. Cred că și acolo trebuie să facem ușor – ușor curat și să găsim sensurile bune”.
M.G.: „Da, ai adâncimi nebănuite sau bănuite. Eu aș spune bănuite, pentru că te-am bănuit că ești un foarte bun poet. Mi-a plăcut mult tot ce-ai scris și-n poezie și în toate cărțile pe care le-ai publicat în cele vreo șapte cărți. Astăzi ai venit și cu album [nou] și cu o [nouă] carte de poezii.”
O.M.: „Chiar alaltăieri am primit cartea, primul exemplar, că restul nu există încă, [tirajul] se dă în lucru, și am zis că e frumos să-l aduc cu mine să-l vezi, să vorbim un pic și despre el dacă va fi cazul.”
M.G.: „Da, bine-nțeles. Deocamdată, însă, o să ne concentrăm asupra albumului „Hotel Dumnezeu”, cu un titlu intrigant”…
O.M.: „Am căutat foarte mult până am ajuns la acest titlu. Prima dată am zis c-o să-i zic „Drumul spre lumină”, pentru că sunt 7 piese care vânează ideea dragostei, dar cu niște trimiteri la Dante, și se merge spre lumină, spre întuneric, apoi din nou spre lumină – și nu știam cum să-i zic. Până la urmă, însă, ascultând una dintre piese, mi-a venit ideea, mai ales că pe coperta albumului va fi un pictor suprarealist român, extraordinar de bun, care are niște picturi fantastice.
Imaginile principale îi aparțin lui Adrian Borda, cel de care vorbesc, suprarealistul. În schimb, booklet-ul este făcut de Bubu [Adrian] Mărgineanu, care este este maestru în a așeza împreună niște lucruri la modul foarte profesionist.”
M.G.: „Așa este! Un album care s-ar putea să fie – cum ți-ai și dorit, de altfel – cartea ta de vizită!”
O.M.: „Cred că, dintre toate albumele, acesta-i cel mai puțin perisabil. Până la urmă, noi ne punem acolo amprentele umăr la umăr cu timpul. În timp, ele se înnegresc, se învechesc, și oamenii nu le mai găsesc atât de proaspete și de frumoase. Ăsta, însă, cred că e un album care poate rezista timpului mai mult decât celelalte albume ale mele și este și un album cu o nuanță ușor biografică și testamentară, după cum remarca și dl. Andrei Partoș, căruia i l-am trimis să-l asculte. Nu mă gândesc încă la testamente, dar, totuși”…
M.G.: „Nu, eu cred că se referea la faptul că ai atins limita superioară a creației tale și că, de-acum, poți să și mori, cum s-ar spune! Ha-ha, așa mi se pare mie și cred că așa vor spune și cei care vor asculta albumul. Eu zic să începem chiar să ascultăm un prim cântec, cel despre care, de altfel, și vorbeai că te-a dus cu gândul la faptul că titlul albumului ar putea să fie „Hotel Dumnezeu”.”
O.M.: „Da, este pe versuri de Spiridon Popescu, un poet fantastic de la Târgu Jiu, pe care-l iubesc foarte mult”.
M.G.: „Așa este! Ascultăm „Sunt ostenit / Hotel Dumnezeu”…
„Sufletul meu, o modestă cameră de hotel în care e cazat uneori Dumnezeu când nu mai sunt locuri în Cer…”
M.G.: „Da, ascultând cântecul, chiar m-am dus cu gândul că ăsta ar putea să fie cel care dă titlul albumului! De obicei, piesa cea mai bună dintr-un album dă titlul omonim. Tu ai ales să-i spui altfel!”
O.M.: „E foarte greu să găsești care-i cea mai bună piesă dintr-un album pentru că oamenii sunt diferiți și mi s-a întâmplat foarte des ca oamenii să-mi spună: Băi, dar în albumul ăla mie-mi place piesa aia, de ce n-ai vorbit despre ea? Sau piesa cealaltă, de ce nu o cânți? Pentru că gusturile sunt diferite.”
M.G.: „Da, fiecare cum se regăsește la momentul ascultării pentru că albumul, trebuie să spunem, e bine să fie ascultat și reascultat. Acesta e un album mai scurt, are doar 7 cântece, dar mai are și altceva pe lângă. O să povestim imediat și despre asta, pentru că am auzit acolo o voce și mă tot gândeam cine-o fi actorul care începe și sfârșește aproape fiecare cântec”.
O.M.: „Inițial m-am gândit să vorbesc cu, nu știu, mă gândeam la Adi Beznă, la Alex Turcu, la omeni care sunt foarte buni recitatori, dar Eugen Mihăescu zice: Lasă, măi, zi-le tu acolo că rezolv eu! N-am înțeles prea bine ce voia el să zică prin „rezolv eu”! Ei, și a rezolvat în așa fel încât a coborât vocea cu vreo octavă și, atunci, cumva sună mult mai bine”…
M.G.: „Doar dacă știi că tu ai recitat acele versuri poți să încerci să faci legătura cu vocea care se aude aclo – doar dacă știi! Altfel, nu-ți dai seama. Și ai pronunțat un nume, e cazul să vorbim despre cel care ți-a orchestrat cântecele și care a făcut o treabă extraordinară, Eugen Mihăescu!”
O.M.: „Fără discuție! Cum vă spuneam și în booklet: Dacă eu am venit cu stâlpii gata, cei șapte stâlpi pentru construcție, el a făcut restul bisericii, pentru că oricât de bine am gândi noi, muzicienii, folkiști cum suntem, niște cântece, dacă ele nu sunt puse într-un context, dacă ele nu au o structură care să le lege, estw destul de greu de pătruns. Și noi avem experiența asta a albumelor cu șapte piese-n șapte feluri sau cu optsprezece feluri… Și-atuncea, din cauza asta am apelat la el. El este un super-muzician, mai mult decât suntem noi, și-atunci el a găsit cumva structura. Mi-a spus: Vezi că îți fac piesele în așa fel încât să te ducă cumva spre Maroc, spre Orient, adică a încercat voit să le dea o culoare mai altfel.”
M.G.: „Eugen Mihăescu, în afara faptului că este un bun muzician, este și un om cu o cultură extraordinară și a contat foarte mult faptul că a știut să intre în miezul versurilor și să le dea sens – nu oricine poate să facă lucrul acesta!”
O.M.: „Așa este, și am lucrat extraordinar și în studio, în sensul că, deși și în alte studiouri am lucrat foarte bine cu oamenii, la el pur și simplu am terminat într-o singură zi de tras albumul cu vocea, ceea ce nu mi s-a întâmplat absolut niciodată. Atât de bine ne-am potrivit la vibrație și la feeling, încât a fost foarte rar nevoie ca să repet a șaptea oară o linie muzicală. De fiecare dată îmi spunea: OK, cântă! A, bun, asta-mi place, o cumpăr! Asta-i bun, îi dăm drumul mai departe. Deci ne-am înțeles foarte bine și cred că și asta se va simți cumva, pentru că albumul e dstul de relaxat, adică nu e chinuit, nu e muncit în studio la modul ăla în care, până la urmă, nu mai știi cum să duci piesa”.
M.G.: „Așa este! Am văzut tot în booklet desfășurarea celor 7 piese, dar am văzut acolo, în afară de piesele numerotate de la 1 la 7, că mai ai și litere. Ce-i cu literele alea?”
O.M.: „Cum spuneam, în momentul în care el mi-a propus conceptul ăsta, mi-am dat seama că trecerea dintr-o piesă într-alta se poate face prin muzică sau se poate face prin vers. Și m-am gândit c-ar fi foarte interesant dacă aș împleti muzica și versurile în așa fel încât să fie un parcurs – și asta am reușit să facem, cred. În sensul că am pornit pe urmele panterelor și tigrilor din album și am legat piesele între ele cu niște scurte versuri, în așa fel încât să dăm și cheia cântecului, dar, în același timp să fie o poveste care te duce și-ajungi la sfârșit și zici: Da, dar n-am înțeles bine, hai să mai încercăm o dată! Și ăsta e un lucru bun.”
M.G.: „Da, și ai și la sfârșit o posibilă cheie”.
O.M.: „Evident, aia-i aparține lui Eugen!”
Dacă v-a plăcut acest articol, puteți alege să sprijiniți presa independentă cu o cafea. Vă mulțumim!