Duminica Floriilor: Să facem din sufletele noastre un Ierusalim sfânt, în care Mântuitorul să intre cu bucurie! Predica Părintelui Gheorghe Grindu
„Osana! Binecuvântat este Cel Ce vine întru numele Domnului!” (Ioan 12, 13)
„Din mila și cu binecuvântarea bunului Dumnezeu am ajuns în cea de-a șasea duminică a postului Paștilor – Duminica Floriilor.
În această sfântă zi de sărbătoare a naturii și a Creatorului ei, Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos a încălecat pe un mânz de asină și însoțit de sfinții Săi Apostoli s-au îndreptat spre porțile cetății Ierusalimului.
Mulțime de oameni L-au întâmpinat cu stâlpări și cu osanale, arătându-și bucuria și entuziasmul față de Mântuitorul – Cel Care venea în numele Domnului Dumnezeului nostru, recunoscându-L a fi „Împăratul Sionului”, așa cum L-a vestit proorocul Zaharia.
Mulțimea din Cetatea Sfântă, care-I ieșise în întâmpinare, împreună cu cea care-L însoțea venind dinspre Betania, I-au alcătuit o procesiune măreață și entuziastă, conducându-L în strigăte de bucurie: „Osana! Bine este cuvântat Cel Ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Ioan 12, 13).
Mântuitorul intră în Ierusalim șezând „pe mânzul asinei”, spre a arăta că vine ca Împărat al păcii, împlinind astfel proorocia lui Zaharia: „Nu te teme, fiica Sionului! Iată, Împăratul tău vine – blând și smerit – șezând pe mânzul asinei!” (Zaharia 9, 9; Ioan 12, 15).
Palmierii, măslinii și sicomorii au fost despuiați de ramuri; florile de aprilie erau aruncate în fața Mântuitorului; mulți așterneau covoare și chiar veșmintele lor ca să treacă Hristos-Domnul peste ele.
Însuflețirea celor simpli și buni a fost fără rezerve, cântând și săltând crengile de finic din mâinile lor.
Minunea învierii lui Lazăr, săvârșită de Mântuitorul în ajunul intrării triumfale în Ierusalim, s-a răspândit ca fulgerul și a declanșat entuziasmul mulțimilor: dacă Iisus a biruit moartea, va birui totul. Osana! Văzând aceasta, fruntașii iudeilor au hotărât uciderea lui Iisus. „Omul acesta /Hristos/ face multe minuni. Dacă-L lăsăm așa, toți vor crede în El” (Ioan 11, 47 – 48).
Să-L recunoască și ei pe Hristos ca Împărat? Asta ar însemna să renunțe la stăpânire. Mai bine să moară El decât să-și piardă ei poziția.
Nimeni și nimic nu mai putea pune stavilă entuziasmului mulțimii. Bucuria oamenilor revărsată ca un torent spre Iisus Hristos-Domnul la intrarea Sa în Ierusalim are o semnificație profundă. Însemna recunoașterea că Mântuitorul „Cel Ce vine în numele Domnului” este Mesia, Fiul lui David și Împăratul Păcii, despre care grăiseră proorocii. Mântuitorul, Care înainte evita astfel de manifestări din partea martorilor ce-au fost prezenți la minunile săvârșite de El, acum, în preajma proslăvirii Sale, acceptă aclamațiile mulțimii. Astfel Se arată ca Împărat – Cel Ce prin patimile, prin moartea pe cruce și prin învierea Sa din morți avea să primească „toată puterea în cer și pe pământ” (Matei 28, 18).
Floriile au fost singura zi în care Mântuitorul a acceptat să i se aducă osanale, dar nici acea zi nu a fost scutită de noi amenințări. Crucea sângeroasă se proiecta deja în zarea Golgotei. Însă aceasta numai Mântuitorul o vedea și numai El o știa.
Domnul și Mântuitorul Iisus Hristos știa prea bine că poporul este nestatornic asemeni unui copil și de aceea nu S-a bucurat de acele torente de laude ce I s-au adus. Atunci poporul Îl recunoștea ca Împărat și ca Mesia Cel așteptat pentru că a intrat în Ierusalim călare pe mânz de asină, având garda celor doisprezece Apostoli. O singură vorbă de-ar fi spus Iisus atunci, poporul L-ar fi proclamat rege al iudeilor. Dar, acea vorbă Mântuitorul n-o va spune niciodată pentru că Împărăția Lui este în sufletul omului.
Mulțimea simțea puterea Mântuitorului Iisus Hristos încât Îl socotea ca Împărat, mai presus decât toți conducătorii săi. Dar încă nu erau deplin convinși că este Împărat dumnezeiesc. Nu-L recunoșteau, încă, în mod clar a fi Împărat veșnic al Împărăției Cerurilor. „Împărăția Mea nu este din această lume…”, zicea Hristos-Domnul.
În multe ocazii Mântuitorul le-a dat oamenilor să înțeleagă că este Împărat, dar Împărat al sufletelor omenești. Că este Împăratul celor smeriți, al celor curați cu inima, al celor ce trăiesc în duhul Sfintelor Sale Evanghelii. Astfel, când Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos A intrat în Ierusalim, Sfinții Apostoli și-au așezat veșmintele lor peste asinul încălecat de Iisus, în semn că ei se supun din iubire Acestui Împărat ceresc. Mulțimile de oameni care L-au întâmpinat și-au așternut veșmintele lor în calea Mântuitorului în semn că fac din făpturile lor cale prin care să înainteze noua Împărăție. Alții tăiau ramuri de finic și le așterneau în cale, arătând veșnica prospețime a noii Împărății. Toți slăveau pe acest nou Împărat, salutându-L cu strigăte de bucurie, împreună cu copiii lor.
Mântuitorul Iisus Hristos, însă, în loc să Se încânte de lauda ce I-o aducea mulțimea, plângea pentru că cetatea Ierusalimului nu primea pacea pe care o aducea cu Sine, ci-I pregătea moartea. Mântuitorul venea ca Miel de jertfă ca să mântuiască cu adevărat oamenii de relele păcatelor și din moartea veșnică, împlinind pacea între Dumnezeu-Tatăl și făpturile oamenilor, dar Ierusalimul, prin mai-marii lui, Îi pregăteau răstignirea pe cruce din ură. „Omul Acesta /Hristos / – ziceau ei – face multe minuni. Dacă-L lăsăm așa, toți vor crede în El” (Ioan 11, 47 – 48). Pentru acest motiv, conducătorii evreilor au hotărât uciderea Mântuitorului Iisus Hristos.
În acea zi a Floriilor, Fiul lui Dumnezeu nu S-a bucurat de osanalele ce I s-au adus din cauză că era deplin conștient de ceea ce-L aștepta în Ierusalim, că va fi dat în mâinile păgânilor, care-L vor batjocori și-L vor omorî. Și, deși mânat de o dragoste nesfârșită – mergea să-Și verse preacuratul Său sânge, până la ultima picătură, numai ca să-i mântuiască pe toți oamenii -, Mântuitorul prevedea că cei mai mulți dintre oameni se vor pierde, că numele Său va fi batjocorit, că sângele Său va fi călcat în picioare chiar de către creștinii Săi.
În această Sfântă Duminică a Stâlpărilor să ne pregătim duhovnicește pentru o cât mai ființială – autentică participare la drama Golgotei. Să-L întâmpinăm și noi pe Domnul cântându-I „Osana!”. Să-L întâmpinăm cu stâlpările înverzite ale unor suflete înnoite prin Taina Pocăinței! Să ne facem părtași ai Săi la Cina din Joia cea Mare, primind cu vrednicie mărgăritarul scump al Sfintei Împărtășanii! Să facem din sufletele noastre un Ierusalim sfânt, în care Mântuitorul să intre cu bucurie, aducându-ne darul jertfei Sale și lumina sfintei Sale Învieri!
Întâmpinându-L astfel, acum și în întreaga noastră viață, vom fi învredniciți a ne împărtăși cu Hristos-Domnul mai cu adevărat în ziua cea neînserată a Împărăției Sale, ieșind atunci în fericită procesiune „întru întâmpinarea Domnului în văzduh” (I Tesaloniceni 4, 17), spre a intra împreună cu El în Ierusalimul cel de Sus, în care este slavă veșnică! Amin.”
Preot stavrofor Gheorghe Grindu, IISUS HRISTOS – DOMNUL ȘI ÎNVĂȚĂTORUL NOSTRU: Predici pentru toate duminicile anului bisericesc, Brașov, Transilvania Expres, 2007, pag. 334 – 338.