Aprinde lumina de prin Catedrale și sufletu-ți vei vindeca! Un imn dedicat Mântuirii Neamului și o replică dată celor ce voiau doar spitale după „Colectiv” și înainte de protocoalele arafatiene. VIDEO

Am avut acum 9 ani șansa de a participa la probabil prima Sfântă Liturghie săvârșită la Catedrala Mântuirii Neamului, mai exact pe treptele acesteia, în aer liber. Era duminică, 4 septembrie 2016, și mă aflam la București ca participant la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (I.T.O. 2016). Mi s-a părut că a fost cea mai emoționantă liturghie duminicală la care am participat vreodată. Mulțimea tinerilor îmbrăcați în costume populare, veniți din toată țara și din străinătate, care au împânzit esplanada Catedralei Naționale (pe atunci, clădirea era în șantier), precum și numerosul sobor de preoți și ierarhi, mi-au dat un sentiment înălțător: nu puteam decât să repet, odată cu ecteniile, acel „Ție, Doamne!” ce mi se părea că trebuie să fie și scopul acestui edificiu. Sub imperiul acelor puternice emoții, am compus versurile de mai jos – în fapt, o adaptare după poemul-cântec „Jurământ la Putna” al lui Adrian Păunescu. Aveam chitara la mine, „Jurământul” era unul dintre puținele cântece de țară pe care le știam interpreta pe de rost și mi se părea că, la nivel de ideal național translatat în epoca actuală, Catedrala Mântuirii Neamului este o nouă Putnă a renașterii și unității neamului românesc și creștinesc. Versurile sunt puternic influențate și de reverberațiile unor sloganuri care încercaseră, cu un an mai devreme, să instrumenteze politic și anti-clerical revolta civică legitimă din urma tragediei de la Clubul „Colectiv”. Se simte în încercarea mea imnografică și o replică dată materialismului ateist de stil nou, postcomunist, dar la fel de agresiv promovat de presa de partid și de stat. Privind retrospectiv, mi se pare un cântec încă valabil, pe care îl scot din arhivă ca pe un vin vechi păstrat pentru un ceas aniversar ca cel de săptămâna trecută, când a fost în sfârșit sfințită pictura Catedralei Mântuirii Neamului, după ce la 30 noiembrie 2018 fusese sfințit lăcașul de cult, în ajunul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri. (V.P.)

Jurământ la Catedrala Națională

1.Luați-vă-n mâini dăinuiea

    Ca pe o sfântă icoană

    Ce se deschide la ceruri

    Spre Dumnezeul-Persoană.

    Doamne Atotziditorul,

    Nu-Ți facem casă de piatră!

    Zidul e doar o ofrandă,

    Inima noastră te poartă!

    Ref.:

    Ridică-te, omule, biserică de carne,

    Că Domnul e-n inima ta!

    Aprinde lumina de prin catedrale

    Și sufletu-ți vei vindeca!

    2.

    N-ai pace, spital pentru cuget,

    Și-n lume nici nu se găsește

    Decât un Altar și o Taină

    Ce dincolo-n Cer mijlocește!

    Noi nu vom rămâne doar trupuri

    Într-un întuneric de-afară,

    Toamna vieții ne pierde,

    Numai de Sus avem țară! + Ref.

    3.

    Ori mântuire, ori moarte!

    Lumină ori beznă-n vecie!

    Ce bine-n afară de Bine

    Alternativă să fie?!

    De două milenii, lumina

    O singură voce-o adună:

    Dreapta credință nu piere,

    Scornească vreun ins că nu-i bună! + Ref.

    4.

    Sufletul neamului nostru

    Din tinda Bisericii vine:

    Mănăstirești sunt tiparul,

    Spitale și școale creștine!

    Danie voievodală,

    Pomelnic eroilor țării,

    Un semn în lume să fie

    Sfânta Cruce a Înălțării! + Ref.

    5.

    Doamne, jurăm azi în hora

    Istoriei care ne leagă

    Că vom păstra mărturie

    Tradiția-n spirit întreagă!

    Nu-i monument de mândrie,

    Ci semn de-adâncă mulțumire:

    Prin rugăciune vom trece

    Tot neamul la mântuire!

    Ref.:

    Ridică-te, omule, biserică de carne,

    Că Domnul e-n inima ta!

    Aprinde lumina de prin catedrale

    Și sufletu-ți vei vindeca!

    București, 4 septembrie 2016, Vlad Pârău.

    De interes, pe teme similare:

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Cerul, Codrul și Pârăul
    Prezentare generală a confidențialității

    Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.