Felicia Popa a plecat dintre noi. Amintiri cu realizatoarea emisiunii INSUPORTABIL de la Antena 1 Brașov
Dacă murim, „Murim cu viața în brațe”, iar dacă trăim, „Trăim fără noi”. În granițele acestor două fatalități, care creionează chirurgical extremele tranziției românești, s-a dus lupta de condei și atitudine civică a jurnalistei și scriitoarei Felicia Popa. „Sfârșitul a venit fără de veste”, iar vestea morții Feliciei Popa a căzut ca un trăsnet. Poate pentru că era genul de om de la care te aștepți să fie totdeauna acolo și, dacă simpla existență nu miră pe nimeni, moartea devine știre și face rating, trezește emoții. Sau măcar amintiri! Dacă ar fi să rezum firea doamnei Felicia Popa într-o propoziție, aș zice doar atât: era un om cald, era un om viu printre atâția „bizoni” incendiari sau printre atâtea „reptile” glaciale. Tocmai spiritul ei cald și inima ei bună o făceau distinctă și recognoscibilă: doreai să ți-o faci prietenă ca să te poți încălzi și tu câteva clipe în dogoarea focului ei – care pe ea, din păcate, a dus-o la mistuire înainte de vreme.
Omul trece, amintirile rămân. Eram elev de gimnaziu când, publicând cărțulii de poeme și basme, am intrat în vizorul presei brașovene. Un copil care se joacă în arta compunerii la vârsta la care alții se jucau în colbul străzii era un subiect de știre prin anii 2000. Doamna Felicia m-a invitat la câteva emisiuni realizate în studioul local al Antenei 1, aflat undeva la etajele superioare ale blocului Roland din Centrul Civic. Dincolo de interesul de moment, s-a legat și o prietenie între noi. Ceva neașteptat, dată fiind vocația de lup singuratic pe care o îmbrățișează mulți dintre jurnaliști. Felicia Popa nu era așa, ea era un om al comunității, prețuia taifasul mai mult decât consemnarea seacă a actualității. De fapt, majoritatea întâlnirilor noastre au avut un caracter non-formal, pe holurile redacției sau pe terasa blocului, în pauze de cafea sau chiar de lectură – avea cu sine, pe lângă nelipsitul rucsac de jurnalist, și un volum cu aforisme de Petre Țuțea – DOMNUL Petre Țuțea -, pe care îl purta în buzunarul de la piept și din care împărțea câte un cuvânt oricui se găsea prin preajmă. Nu o dată am văzut-o în mână cu ziarul „Brașoave”, și, mai târziu, cu „Ghimpele de Brașov”. Nu o dată ne-am întâlnit absolut întâmplător pe strada Republicii sau pe Mureșenilor, ambele locuri de plimbare, dar și adrese de librării importante.
Felicia Popa era un om al cărții și se interesa de ce scriu și alții, participa inclusiv la lansările unor colegi de redacție sau ale unor amici literari. Cred că prietenia cu domnul Ion Popescu Topolog, un alt mare scriitor regretat al Brașovului, care a iscălit prefețe atât cărților doamnei Felicia Popa, cât și cărțuliilor mele, a fost un alt factor care ne-a adus împreună. Ultima dată când m-a invitat într-o emisiune, prin 2007 sau 2008, m-a mustrat în direct: „Ai promis că mai scoți o carte, ce tot faci? Telespectatorii așteaptă să vii cu ea în platou!”. Nu mi-a picat bine replica pe moment, dar, pe termen lung, m-a mobilizat să scriu mai mult și să îmi respect cuvântul dat. Au urmat pentru mine plecarea din Brașov, pe la școli înalte. Mai urmăream din când în când emisiunea „Insuportabil” pe canalul de Youtube sau chiar în direct ori în reluare, când mai treceam prin Brașov.
O vreme am cochetat și eu cu jurnalismul, dar în scris, nu pe sticlă. N-am apucat să îi spun doamnei Felicia Popa că modelul pe care mi l-a dat ca om m-a urmat mai departe, în viață. Cândva, după pandemie, tot întâmplător, am întâlnit-o în Parcul Cetății, la Sibiu. Parcă nu trecuseră nici doi ani de când drumurile ni se despărțiseră. Părea că e acolo pentru mine dintotdeauna și pentru totdeauna. I-am dat o veste proastă și una bună: plecasem de la ziarul unde activasem vreo trei ani și jumătate, dar aveam gata de tipar cartea cea nouă de poezii, prefațată tot de neobositul Ion Topolog în 2020, cu 6 luni înainte de a pleca dintre noi. Cam asta a fost ultima noastră interacțiune: un drum pe o alee, printre arbori înalți, care păzesc porțile cetății. Un ocean de albastru din spatele ochelarilor. O îmbrățișare la final. Nu am simțit-o ca pe un „Adio”, ci ca pe un „Pe curând!”.
Văzând azi cât de multă lume i-a scris pe pagina ei de Facebook după trecerea sa la cele veșnice, cred că tot așa a intrat și a ieșit din viețile multora: cu naturalețea unei raze de soare pe care o întâlnești întâmplător și care, când apune, te lasă cu gândul că e și mâine o zi, că va fi acolo mereu. Așa am cunoscut-o și așa îmi doresc să o păstrez în veșnica amintire: ca pe un suflet cald, o prietenă devotată, un om de omenie, cu o inimă clocotind ca un vulcan. A venit, prea devreme, momentul să se odihnească în pace, la loc cu verdeață. Dar „toți vom fi acolo, poți să sameni / viața ta cu râs și cu tumult! / Pentru asta trag așa spre oameni / Și-i iubesc pe toți atât de mult” (D. Bertzi, S. Esenin).
Felicia Popa nu a plecat. Noi am rămas fără ea. „Însă asta doar până-ntr-o zi”… La bună revedere, om bun și prieten drag!
Celor ce doresc să-și ia rămas bun de la Felicia Popa, vă comunicăm că Slujba de Priveghere va avea loc sâmbătă, 11.07.2026, la ora 17.00, iar inmormântarea, duminică, 12.07.2026, la ora 14.30.
Ambele evenimente se vor desfășura la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Hărman, str. Andrei Șaguna, nr. 206.
One thought on “Felicia Popa a plecat dintre noi. Amintiri cu realizatoarea emisiunii INSUPORTABIL de la Antena 1 Brașov”