CĂUTAȚI MAI ÎNTÂI ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU! Predica Părintelui Ioan Cojanu la Duminica a XXIII-a după Rusalii – Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor
Cei care păcătuim, și cu toţii păcătuim, ne asemănăm cu demonizatul din Evanghelia de astăzi, care nu mai trăia în casă, ci în morminte. Noi nu trăim la propriu în morminte, dar trăim ca şi cum am fi îngropați, pentru că viaţa stăpânită de patimi este îngropată în acestea, o viață pe care o trăim în moartea noastră. În primul rând că sufletul este mort, însă şi trupul începe să moară. Noi, oamenii, nu numai că mâncăm hrană moartă trupeşte, deși binecuvântată de Dumnezeu ca să ne hrănească, dar suntem și îmbrăcați cu moartea. De aceea spun unii dintre Părinţii Bisericii că hainele pe care Dumnezeu i le-a făcut lui Adam erau din pielea animalelor moarte. Astfel, omul s-a îmbrăcat cu moartea. Sigur, venind Hristos, noi, cei ce credem în El, avem şansa să ieşim din morminte. Ba mai mult, putem ieşi cu Hristos din mormântul Învierii Sale, El oferindu-ne, nu numai în mod ideatic, ci și concret, o viață nouă, o viaţă adevărată, pe care s-o trăim atât sufleteşte, cât şi trupește.
Cum poate fi omul stăpânit de diavol? Lucrurile sunt atât de sensibile pentru noi, care nu ne manifestăm ca niște îndrăciţi, dar ne purtăm ca nebunii. De aceea este important să remarcăm exact unde are loc schimbarea. Oamenii de astăzi, în general, dar şi noi, creştinii, de dimineaţa până seara ne gândim la mâncare, la băutură, la îmbrăcăminte, la viaţa noastră fizică. Chiar este periculos? Dacă ţinem seama de cuvântul Domnului, da. Pentru că Hristos a spus: „Nu vă îngrijiţi mai dinainte ce veţi mânca, ce veţi bea, cu ce vă veţi îmbrăca, pentru că de toate acestea se îngrijesc păgânii”, cei care se închină la diavolul, la idoli, cei care au făcut din materie dumnezeu și sunt stăpâniţi de mamona. „Ci căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte”, adică mâncarea, băutura, îmbrăcămintea, „se vor adăuga vouă”. Nu putem trăi fără mâncare, este foarte adevărat, însă trebuie să ne raportăm la Dumnezeu şi nu la materie.
Viaţa aceasta ne este dată numai pentru ca în ea să căutăm și să dobândim viaţa cea adevărată. Şi singura putere a diavolului este aceea de a ne înşela și de a ne amăgi cu ceea ce nu este. Tot Mântuitorul spune: „De va iubi cineva pe tată, pe mamă, pe fiu sau pe fiică” – adică rude de gradul întâi, fără să amintească nici măcar de soţ sau soţie – „mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine”. Iată ce vrea să spună Hristos: Nu ajunge ca cineva să Mă caute, dacă în mintea lui nu sunt potrivit pentru el și în inima lui nu am loc şi Eu, Care sunt Viaţa lui. Pe ce ne sprijinim? Pe părinţii sau copiii care mor în mod firesc? Iată cum poate omul ajunge uşor la nebunie. Să recunoaştem că toţi trăim nebunia aceasta. De aceea Împărăţia lui Dumnezeu nu ni se arată și nu gustăm din ea, deşi suntem botezaţi și avem Duh Sfânt în noi. Ne împărtăşim cu Sfintele Taine, cu Trupul şi Sângele Domnului, cu Viaţa noastră, dar totuşi Viaţa nu este în noi. Hristos nu spune să nu ne respectăm părinţii, să nu avem grijă de copii, ba chiar ne porunceşte: „Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” Dar aceasta este altceva. Hristos nu spune să nu mâncăm sau să nu folosim lucrurile materiale, ci important este pe ce ne sprijinim, cum ne raportăm la lume şi la Dumnezeu în mintea și în inima noastră. De aici începe nebunia și tot de aici putem scăpa de îndrăcire şi de nebunie. Demonizatul vindecat de Hristos nu vrea să se despartă de El tocmai pentru că Hristos devenise viaţa lui.
Se întâmplă adeseori ca oamenii, după ce încep să meargă la biserică, să pună pe seama credinţei pagubele pe care le au. Două lucruri observă un astfel de credincios: se vede pe sine că este păcătos și că are necazuri. Tâlharul spunea pe cruce: „Noi pentru păcatele noastre suferim”. Hristos nu ascunde lucrul acesta. Te ajută să-ţi vezi şi păcatele, şi urmările lor, ba mai mult, te luminează să ţi le și asumi. Atunci când suntem în întuneric, în rătăcire, diavolul diminuează orice păcat, iar, dacă poate, îl ascunde de tot. Unii oameni ajung să se laude cu păcatele şi chiar pun pe seama altora necazurile lor. Venind la Hristos, El nu ne lasă în minciună, ne ajută să ne vedem păcatele şi să ne asumăm necazurile, căci pe acestea le putem rezolva doar lepădându-ne de păcate şi rugându-L să ne ajute să putem purta necazurile până la capăt, adică până scăpăm de ele.
Iată, dragii mei, o atitudine pe care de multe ori o avem şi noi, ca şi cei din ţinutul Gherghesenilor. Şi ei L-au recunoscut pe Hristos că este Dumnezeu, așa cum L-au recunoscut și diavolii care îl stăpâneau pe cel îndrăcit, dar toate necazurile lor le-au pus pe seama Lui, nicidecum pe seama păcatelor, aşa încât din ţinutul acela doar demonizatul vindecat de Hristos Îi va urma Lui, rugându-L să rămână cu El. De altfel, acesta este semnul că ne-am vindecat sufleteşte: nu vrem să ne mai despărţim de Hristos. Iar semnul că nu ne-am vindecat este că putem să ne lepădăm de Hristos oricând. Ba mai mult, uneori suntem atât de stăpâniţi de diavolul, încât simţim că ne face rău să fim prea aproape de Hristos. Pentru omul vindecat de îndrăcire din Evanghelia de astăzi, Domnul nu are soluţia pe care şi-o dorea acesta, însă El îl socoteşte mai puternic, adică atât de plin de Viaţă, de Hristos, încât îl poate trimite în casa sa şi în neamul său ca să-L propovăduiască. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan la Duminica a XXIII-a după Rusalii – Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor (22 octombrie 2017)