De ce avem nevoie de Maica Domnului? Opinia Părintelui Arhim. Hristofor Bucur de la Mănăstirea Poiana Brașov
Vedem din scrierile unor sfinți părinți că, uneori, ei au forțat textul biblic pentru a-și argumenta o poziție dogmatică. Astfel, Sfântul Ioan Damaschin, în Tratatul al Treilea Împotriva Iconoclaștilor, apoi Sfântul Teodor Studitul în „Șase capitole împotriva iconomahilor” interpretează întâmplarea cu dajdia cezarului într-un mod cu totul surprinzător.
Fariseii, voind să-L prindă pe Iisus în cuvânt, L-au întrebat dacă se cuvine să dea dajdie cezarului sau nu. Domnul le-a cerut să Îi aducă o monedă și a întrebat al cui este chipul de pe ea; I-au răspuns că al cezarului. Iar Hristos a spus: „Dați cezarului cele ce sunt ale cezarului și lui Dumnezeu, cele ce sunt ale lui Dumnezeu”. Întâmplarea asta este relatată de 3 evangheliști: Matei, Marcu și Luca.
Ei bine, cei doi sfinți pomeniți consideră că, așa cum moneda cu imaginea cezarului este a cezarului și trebuie dată lui, cezarului, tot așa un obiect care are chipul lui Hristos este al lui Hristos și trebuie dat Lui. Așadar, un dinar, o monedă cu chipul împăratului roman devine argument pentru zugrăvirea și cinstirea sfintelor icoane. Textul scripturistic care vorbește despre îndeplinirea obligațiilor față de stat, dar și față de Dumnezeu, este interpretat cu totul altfel de cei doi sfinți, care ignoră unul din principiile fundamentale ale tâlcuirii Bibliei, anume contextualizarea (adică să țină cont cel care interpretează un text de tot ansamblul în care este plasat textul). Evangheliștii aceștia ne spun limpede că Iisus a fost ispitit de adversarii Săi pentru a-L prinde în cuvânt, adică să-Și precizeze poziția față de birul ce trebuia plătit ocupantului politic străin: dacă Iisus ar fi aprobat impozitul, ar fi fost prezentat ca trădător al neamului Său, iar, dacă respingea impozitul, ar fi fost pârât romanilor că instigă poporul la nesupunere.
Dar, repet, sfinții menționați trag o concluzie cu totul diferită. Să nu considerăm, însă, că aici e vorba doar de o scăpare a celor doi sfinți, deoarece Însuși Domnul extrage din context unele texte din Vechiul Testament, pe care le interpretează altfel. De exemplu: Înainte de Pătimirile Sale, El le-a spus apostolilor că toți se vor poticni în noaptea aceea, citându-l pe profetul Zaharia, care a zis: „Voi bate păstorul și se vor risipi oile”; dar acolo, la profetul menționat, era vorba de pedeapsa lui Dumnezeu asupra prorocilor mincinoși, care duc oameni în eroare. Se consideră, așadar, Iisus un profet mincinos? Desigur, nu! Dar preia de la Zaharia doar ideea că atunci când un învățător pățește ceva grav, ucenicii lui se tulbură și cad. Ce vreau să spun prin aceasta este că Sfânta Scriptură trebuie interpretată duhovnicește; regulile hermeneutice, adică de tâlcuire a ei, ajută până la un punct, dar, când vine Duhul Sfânt, atunci El ne dă libertatea să tâlcuim chiar împotriva rațiunii și-a evidenței. Spunea și Sfântul Apostol Pavel că evreii nu puteau înțelege corect Vechiul Testament deoarece stătea un văl pe mintea și inima lor, care se va ridica doar când se vor întoarce la Domnul și-L vor primi pe Duhul Sfânt, căci, citez din Sf. Apostol Pavel, din Epistola a Doua către Corinteni, „Unde este Duhul Domnului acolo este Libertate”.
Eu socotesc că Părintele Ghelasie a fost acoperit de Duhul atunci când a scris și noi îl vom putea înțelege deplin când ne va lumina Cel-de-Sus și pe noi. Desigur, e greu de transmis celor care nu l-au cunoscut această convingere. Avva al nostru ne-a cucerit nu prin inteligența sau erudiția sa – deși avea destulă -, ci prin întreaga sa viață jertfelnică pusă la dispoziția celor care îl căutau flămânzi și însetați după altceva decât le oferea lumea.
Și sfinția sa a învățat de la un părinte. A învățat un anumit mod de rugăciune – de fapt, de închinare – de la Cuviosul Arsenie Praja, care și dânsul a învățat de la alții, că s-a format un lung șir de oameni care au transmis o practică prețioasă: RUGĂCIUNEA ICONICĂ. Aceasta e tradiția isihastă autohtonă, ce e sfântă pentru că a fost folosită de oameni cu viață sfântă. Una din componentele acestei tradiții este rugăciunea zilnică în fața icoanei Maicii Domnului cu Pruncul. Tot ucenicii Pustnicului Neofit știau Acatistul Preacuratei pe de rost și-l însoțeau cu închinăciuni și metanii. Citez din Părintele Ghelasie: „așteptând ca, la un moment dat, să li se deschidă o ușă de taină, adică să simtă sau să vadă că icoana e vie. Apoi, ei trebuiau să încerce să devină și ei icoane vii, adică să-L nască mistic pe Hristos. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă trezire spirituală, transfigurare interioară, valorificarea Darului Botezului, acea Naștere de Sus de care îi vorbea Domnul lui Nicodim, menționată de Sf. Evanghelist Ioan. Deci, ei nu-L mai socoteau pe Dumnezeu undeva departe, ci Îl simțeau unit cu ei și deveneau teofori, purtători de Dumnezeu. Știm că o femeie, după ce naște, se schimbă total: principala ei preocupare devine pruncul, pentru care face foarte multe sacrificii (nopți nedormite, răbdarea unor dureri de tot felul – de pântece, de spate, de cap, de sâni, ajunge la o epuizare) și face toate aceste sacrificii ca să-l păstreze sănătos pe copil. Ei, tot așa omul care simte prezența lui Hristos în viața sa se transformă radical că nu vrea ca, din neglijență sau slăbiciune, să piardă legătura cu Mântuitorul. Și renunță la multe plăceri pământești deoarece a experimentat că mângăierea divină nu se poate compara cu nici o bucurie lumească. Ar fi foarte bine să luăm exemplu de la mamele care nasc câte sacrificii fac ele pentru copilul lor și să vedem cât putem noi sacrifica pentru Dumnezeu.”
Dacă orice om cu preocupări spirituale intense simte uneori mângâierea Duhului, oare ce fericire a avut cea peste care a coborât Duhul Sfânt, a fost umbrită de puterea Celui Prea Înalt și a fost plină de Har – adică Maica Domnului?
Să remarcăm faptul că Avva Ghelasie consideră că Maica Domnului a fost prefigurată încă de la începutul timpului anume de Lumină. Avva socotea că Lumina este arhetipul Bisericii, al Mamei cosmice. Biblia ne spune că la început pământul era netocmit și gol – adică inform și fără viață – și în acest haos Dumnezeu a făcut lumina. Citez: „Și a văzut Dumnezeu că este bună lumina”.
Bibliștii ne spun că atât cuvântul ebraic, cât și cel grecesc, care definesc lumina înseamnă și frumos și bun. Deci, putem spune că lumina era atât frumoasă, cât și bună. Rostul luminii era și este să întrupeze toate Cuvintele-Logos care creează chipurile de creație. Dacă, la plinirea vremii, Fecioara Maria L-a întrupat în pântecele ei pe Fiul Prea Înalt, la începutul timpului Mama cosmică a primit toate cuvintele divine din care s-au născut și se vor naște în continuare toate făpturile. Creația este darul făcut de Fiu Tatălui pentru ca Tatăl să fie iubit și de Creație,și aceasta își aduce propria contribuție pentru a-I oferi ceva lui Dumnezeu, iar cel mai prețios dar este ca Creația să ajungă să-L cunoască pe Creatorul ei. Cu atât mai mult, această menire se adresează Cununii Creației, adică omului, iar lumina caută să-l conduca pe om spre Dumnezeu, nelăsându-l să orbecăiască-n întuneric. Și, în mod irepetabil, acest lucru îl face Maica Domnului care, cu lumina ei, îl ajută pe om să ajungă la Tatăl lui ceresc și la Fratele lui ceresc – căci așa Îi putem socoti: Pe Dumnezeu-Tatăl ca pe Tatăl nostru și pe Dumnezeu-Fiul, ca pe Fratele nostru (Fratele nostru mai Mare). Ce bunătate mai mare ca aceasta se poate închipui, ca omul să se simtă înrudit cu Dumnezeu?
Să notăm și faptul că Cea Prea Curată nu se impune cu forța, ci-l lasă pe om să-i accepte sau nu însoțirea spre Cel Prea Înalt. Sunt atâtea confesiuni creștine care îi rezervă Fecioarei Maria un rol minor, considerând că credincioșii lor n-au nevoie de sprijinul ei, ci că-L pot găsi singuri pe Hristos, Care este Lumina. Adică acești neortodocși vor să ajungă singuri la Lumina cea Nepieritoare, adică la Hristos, dar ei ignoră că există și luminători falși – Lucifer și ai lui -, care-l vor pe om aruncat în întunericul veșnic.
Așadar, Părintele Ghelasie susține că lumina este o preînchipuire a Maicii Domnului, dar Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că Iisus este Lumina. Este aici o contradicție? Nu! Căci una este lumina creată de Dumnezeu la începutul lumii și alta este Lumina lui Hristos! Dar și oamenii pot deveni luminoși dacă se străduie să împlinească voia Domnului. Noi am avut șansa să cunoaștem un astfel de om, Avva Ghelasie, care și-a adus propria contribuție pentru ca noi să nu rătăcim pe căi înfundate, care nu duc la cunoașterea lui Dumnezeu.
Dumnezeu a creat ceva specific în Creație, ceva care nu exista nicăieri: Chipul de Femeie-Mamă. Dumnezeu n-a vrut ca Creația să fie doar o imitare a Sa, o copie, și a făcut femeia, iar împlinirea femeii este să devină mamă. Împlinirea ultimă, maximumul pe care îl poate atinge femeia este să-L întrupeze pe Fiul lui Dumnezeu. Deci aici a ajuns Fecioara Maria devenind Maica Domnului. Am citat iarăși din Părintele Ghelasie.
Iconografic, această unire a Creației cu Creatorul este Maica Domnului cu Pruncul Divin în brațe. Aceasta este icoana absolută. Sfinții au știut puterea ce iese din icoană și-au recomandat ucenicilor s-o folosească în nevoințele lor. Am găsit un caz semnificativ în cartea numită Limonariu, scrisă de călugărul Ioan Moshu în jurul anului 600 în Palestina. În capitolul 45 se amintește de un monah care era chinuit de dracul curviei. Dracul i-a spus să nu se mai închine icoanei Maicii Domnului cu Pruncul căci atunci nu-l va mai chinui; dar călugărul a mers la alt pustnic care i-a zis că mai bine merge la toate femeile desfrânate din zonă decât să nu se mai închine Domnului și Maicii Sale, căci de desfrânare mai scapi măcar la bătrânețe, dar dacă nu te mai închini chipului lui Dumnezeu văzut, cum te mai rogi? Nu există riscul să ți-L imaginezi pe Dumnezeu și să te blochezi în construcțiile minții?
Dacă Maica Domnului a putut să-L țină în brațe pe Pruncul Divin, cu atât mai mult ea poate să ne țină în brațe pe noi toți! Dacă ne smerim, considerăm că suntem doar niște copii neștiutori, atunci ea ne ocrotește, ne duce la Dumnezeu pentru vindecare și împlinire. De altfel, și Hristos a condiționat intrarea în Împărăția Cerurilor de smerenia pruncilor. Deoarece copilul mic e total dependent de mamă, să conștientizăm și noi că avem nu doar o mamă pământească, ci și una cerească, ce ne poate ajuta nespus să creștem și duhovnicește, nu doar trupește. În Prea Curata s-au adunat toate virtuțile feminine de la fiicele Evei; de fapt, Fiul Divin le-a adunat ca să-Și facă o biserică vrednică de a-L primi pe El. Astfel, Maica-Fecioară s-a îndumnezeit – am citat iară din Părintele Ghelasie, din „Nevoințele isihaste”.
Fiind maximul iubirii de Creație, ea L-a atras la sine pe Dumnezeu, Care este Iubire; iar, în iubirea ei, ea ne cuprinde și pe noi, oamenii, ca să ne ducă la Cer. Maica Domnului a preluat rolul Evei, anume de a dărui copiilor omenești viața adevărată prin Fiul ei, adică existența în Dumnezeu, nu doar existența biologică.
Știm din viața Sfintei Maria Egipteanca, scrisă de Sfântul Ierarh Sofronie al Ierusalimului, că aceasta, după o tinerețe petrecută în desfrânare, n-a putut să intre în biserica din Ierusalim ca să se închine lemnului Sfintei Cruci deoarece o împiedica o forță nevăzută. Atunci ea și-a dat seama că viața ei imorală o oprea să intre în locașul sfânt, s-a rugat Maicii Domnului dintr-o icoană aflată acolo, promițând că, dacă i se va permite să pătrundă în Biserica Învierii, își va schimba total viața. Prea Curata i-a ascultat ruga, Maria s-a închinat lemnului sfânt, apoi i-a mulțumit Fecioarei Maria din icoană, a întrebat-o unde să meargă, a auzit răspunsul că dincolo de Iordan își va găsi pacea, a ascultat, s-a dus în pustie, unde s-a nevoit pentru a-și spăla păcatele și apoi pentru a se apropia tot mai mult de Dumnezeu.
Ce bine ar fi dacă și noi am învăța cum să ne rugăm în fața unei icoane, cum să ne închinăm pentru ca Dumnezeu să ne deschidă măcar pentru o clipă ușa Împărăției Sale, ca noi să simțim cu adevărat ce înseamnă a ne uni cu El, iar, după această experiență, să ne schimbăm viața!
Avva Ghelasie ne-a arătat că asemenea experiențe mistice sunt posibile și aici și acum: Să ne închinăm unei icoane a Maicii Domnului și să simțim răspunsul venit prin icoană. Ca să dau un rezumat al acestei expuneri și răspuns pe scurt la titlul ei – „De ce avem nevoie de Maica Domnului?” -, vă spun că avem nevoie de Maica Domnului fiindcă ea ne iubește pe toți și ne vrea binele veșnic, nu doar aici, pe pământ. Și, dacă apelăm la ajutorul ei, dacă o cinstim cum se cuvine, atunci vine și ne însoțește pe drumul plin de pericole spre Dumnezeu. Ea ne luminează drumul și ni-l ușurează.
Așadar, să nu ignorăm cât de mult bine ne poate face Prea Curata și să ne rugăm ei!
Părintele Arhim. Hristofor Bucur, cuvântare rostită la colocviul ghelasian de la Mănăstirea Sf. Mc. Filimon pe 11 iunie 2026
De interes, pe teme similare: