Ombudsmanul UE o acuză pe șefa Comisiei UE de administrare defectuoasă și lipsă de transparență privind comanda a miliarde de doze de ser Covid, după ce nemțoaica Ursula von der Leyen a negociat contractul pe bani publici prin SMS-uri private cu directorul Pfizer, fabricantul nemțesc de vaccinuri

Ombudsmanul european, Emily O’Reilly, a criticat joi Comisia Europeană pentru ”administrare defectuoasă”, întrucât executivul comunitar nu a publicat schimburile de SMS-uri între preşedinta executivului comunitar, Ursula von der Leyen, şi directorul companiei Pfizer, Albert Bourla, despre negocierea unui contract masiv privind achiziţia de seruri experimentale Covid (circa 1 MILIARD de doze), relatează agenţiile Reuters şi

Comunicat de presă al ACDP – România Nes(u)pusă

Asociaţia pentru Acțiune Civică şi Democraţie Participativă (AICDP) vă invită vineri, 01 iulie 2022, începând cu ora 15.00, la Taverna to Petrino (Craiova, str. Eroilor, nr.23), la conferinţa de presă susţinută de Gheorghe Piperea, în calitate de președinte al Asociației, în prezența membrilor fondatori, cu ocazia lansării platformei civice a Asociației. Conferinţa de presă va

21 DECEMBRIE? CE FEL DE PROVOCARE ESTE ACEASTA? TOTUŞI, CUM NE PUTEM RUPE LANȚURILE? FRECVENȚA ŞI PROXIMITATEA – Anca Radu

21 DECEMBRIE? CE FEL DE PROVOCARE ESTE ACEASTA? Aşa cum ați remarcat mai mulți dintre voi, fixarea votului pentru certificatele naziste în data de 21 decembrie este fără discuție o provocare din partea Parlamentului. Eu îmi fac datoria de a da până în ultimul moment şanse tuturor să-şi manifeste ultima urmă de omenie, aşa că

Cântece Dumbrava

Prezentăm mai jos un mic repertoriu de cântece de protest, dar și colinde, care vor fi cântate la protestele pentru Libertate din decembrie 2021 de la Magazinul „Dumbrava” din Sibiu, unde oamenii liberi se revoltă împotriva condiționării libertății prin mecanisme pandemice și digitale. Oferim, de asemenea, o alternativă în aer liber, fără certificate și fără