DEJA NU MAI E DESPRE SĂNĂTATE: Parlamentul UE a prelungit cu încă un an valabilitatea Certificatului Covid, în ciuda epuizării pandemiei și ignorând dezbaterea publică al cărei rezultat a fost 99% împotriva instrumentului de condiționare la vaccinare

La propunerea Comisiei U.E., Parlamentul U.E. a votat vineri, 24 iunie 2022, pentru prelungirea certificatului Covid digital al UE cu încă un an. Scorul a fost de 453 de voturi pentru, 119 împotrivă și 19 abțineri, informează publicația ZeroHedge.com.

Regulamentul privind certificatul urma să expire la 30 iunie 2022. La începutul acestei luni, o delegație a Parlamentului U.E. ajunsese deja la un „acord politic” cu Comisia U.E. privind prelungirea valabilității certificatului, ceea ce face ca votul de vineri să nu fie, practic, altceva decât o concluzie anticipată.

Regulamentul privind certificatul a fost adoptat inițial în luna iunie a anului 2021, aparent pentru a facilita „călătoriile în siguranță” între statele membre ale UE. Dar certificatul digital al UE a evoluat rapid în modelul și, uneori, în infrastructura pentru pașapoartele naționale de „sănătate” sau certificatele Covid, care aveau să contribuie la restricționarea accesului (nevaccinaților) la multiple alte domenii ale vieții sociale în cursul anului următor.

U.E. a optat pentru prelungirea certificatului Covid în ciuda rezultatelor covârșitor nefavorabile ale unei consultări publice pe această temă, lansate de Comisia Europeană sub titlul „Spuneți-vă părerea” și care a fost deschisă publicului între 3 februarie și 8 aprilie 2022. Consultarea a totalizat peste 385.000 de răspunsuri – dintre care aproape toate par să se opună prelungirii certificatului Covid!

Într-o scrisoare adresată Ombudsmanului European (un fel de avocat al poporului la nivelul U.E.), pe care deputatul francez Virginie Joron a postat-o pe Twitter, aceasta notează că:

„Am citit sute de răspunsuri luate pe sărite împreună cu echipa mea. Nu am găsit nici unul în favoarea prelungirii codului QR [adică a certificatului digital Covid al UE]. Pe baza acestui amplu sondaj, pare evident că aproape toate răspunsurile au fost nefavorabile.”

Tendința negativă covârșitoare a răspunsurilor a fost într-adevăr evidentă încă de la început. Prima pagină completă de răspunsuri, toate datând din 4 februarie, este disponibilă aici. Acestea sunt scrise, bineînțeles, în diversele limbi ale Uniunii Europene: franceză, germană, italiană și, de asemenea, unul în engleză.

Pentru ca cititorii să își facă o idee despre direcția acestora, iată o traducere doar primelor rânduri ale primelor câteva răspunsuri (începând din partea de jos a paginii):

Mă opun complet instituirii acestui certificat, având în vedere ceea ce se întâmplă în prezent cu gestionarea dezastruoasă crizei Covid de către UE…

Vreau ca acest CST [probabil o referire la „Covid Safe Ticket” din Belgia] sau pașaport de vaccinare să fie pur și simplu eliminat

Există afirmații făcute în proiectul de document care nu sunt susținute științific. De exemplu, se afirmă că certificatul Covid reprezintă o protecție eficientă împotriva răspândirii virusului – ce date pot susține această afirmație?…

Bună ziua, sunt șocat și dezgustat de deciziile liberticide luate în UE … în ceea ce privește acest „certificat european” …

Certificatul covid sau permisul verde AR TREBUI ABOLIT imediat, ca discriminatoriu și neconstituțional și nesusținut de nici un fel de date științifice, din cauză că se bazează exclusiv pe măsuri PUNITIVE la adresa cetățenilor…

Mă opun prelungirii pașaportului verde, care nu are alt scop decât să creeze discriminare…

Nu vreau să mai fiu supus niciodată în viață unui certificat discriminatoriu…

Și, în fine, comentariul scris în limba engleză:

Certificatul digital Covid ar trebui să înceteze imediat. Există atât de multe date care indică faptul că pașapoartele digitale au impact pozitiv zero asupra ratelor de transmitere și, de fapt, în țările cele mai vaccinate și cele mai bine reglementate, acolo [sic.] ratele de infectare cu covid sunt halucinante…

Și așa mai departe de-a lungul a 385.191 de răspunsuri.

Prelungirea certificatului digital Covid nu înseamnă că acesta va fi aplicat imediat, ci că infrastructura pe care el se bazează va rămâne în vigoare și că va putea fi repus în practică dacă și când statele membre vor considera necesar să facă acest lucru (cel mai probabil, o dată cu începerea sezonului rece, n.r.).

Cerințele actuale pentru deținerea unui certificat digital Covid UE valabil nu doar că – deja inutil să reamintim – discriminează persoanele nevaccinate, ci și imunitatea naturală, care este tratată ca fiind mai efemeră decât imunitatea indusă de vaccinuri. (iar asta deși datele științifice și numeroase studii arată că imunitatea naturală poate dura ani de zile sau chiar toată viața – fapt recunoscut mai nou chiar și de anumite instituții sau autorități vacciniste – ,pe când pretinsa imunitate vaccinală uneori nu funcționează nici măcar pe perioada celor 6 luni dintre dozele de rapel, dovadă fiind persoanele vaccinate dar infectate sau chiar spitalizate, n.r.). Nici măcar dezvoltatorii vaccinurilor Covid nu cred, în privat, că pretinsa „imunizare” ar fi superioară imunității naturale. Un aspect la care Arafatul Americii, Anthony Fauci, pretinde că nu a meditat niciodată…

Dovada finalizării schemei primare de vaccinare face ca un certificat Covid să fie valabil timp de 270 de zile; dovada efectuării unei doze de rapel conferă o valabilitate, momentan, nelimitată. Pe de altă parte, dovada „recuperării” (însănătoșirii) după boală – singura probă acceptată fiind un test PCR pozitiv (la începutul bolii și a unuia negativ la final) – conferă o valabilitate de numai 180 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.