Duminica a 10-a după Rusalii, a vindecării lunaticului. Despre credință, post, rugăciune. Evanghelia taților, tâlcuită de părintele Petru Pantiș de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu
În duminica a zecea după Rusalii, în cadrul Sfintei Liturghii săvârșite în bisericile ortodoxe este rânduit să se citească un fragment din capitolul al XVII-lea din Sfânta Evanghelie de la Matei, în care este relatată vindecarea (exorcizarea) unui lunatic de către Mântuitorul Iisus Hristos, care a scos demonul din el prin puterea cuvântului. Uimiți, ucenicii, care primiseră și ei harul de a face vindecări, L-au întrebat pe Domnul de ce fuseseră, totuși, neputincioși în acest caz. „Pentru puțina voastră credință” și pentru că „acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune și cu post”.
„În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și adesea în apă. Și l-am adus la ucenicii Tăi, însă ei n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-l aici la Mine! Și Iisus l-a certat și demonul a ieșit din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puțina voastră credință. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo și se va muta; și nimic nu va fi vouă cu neputință. Dar acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune și cu post. Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî, dar a treia zi va învia” (Ev. Matei 17, 14-23).
„Fraților, mi se pare că Dumnezeu, pe noi, apostolii, ne-a arătat ca pe cei din urmă oameni, ca pe niște osândiți la moarte, fiindcă ne-am făcut priveliște lumii și îngerilor și oamenilor. Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă, înțelepți întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteți tari. Voi sunteți întru slavă, iar noi suntem întru necinste! Până în ceasul de acum flămânzim și însetăm; suntem goi și suntem pălmuiți și pribegim și ne ostenim, lucrând cu mâinile noastre. Ocărâți fiind, binecuvântăm. Prigoniți fiind, răbdăm. Huliți fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, lepădătura tuturor, până astăzi. Nu ca să vă rușinez vă scriu acestea, ci ca să vă dojenesc, ca pe niște copii ai mei iubiți. Căci, de ați avea zeci de mii de învățători în Hristos, totuși nu aveți mulți părinți. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos. Deci, vă rog să-mi fiți mie următori, precum și eu lui Hristos” (Ap. I Corinteni 4, 9-16).
Predica părintelui Petru Pantiș de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu:
„O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi?”
„Prin mila lui Dumnezeu, ne găsim, din punct de vedere al calendarului duhovnicesc și bisericesc, în duminica a X-a după Pogorârea Sfântului Duh, duminică în care suntem invitați să ne împărtășim din această neîntreruptă și nesecată ofertă și daruri pe care Dumnezeu neîncetat ni le face nouă și cu noi.
Am auzit un fragment evanghelic în care Domnul Iisus Hristos săvârșește o minune izbăvind de ceea ce numim noi astăzi demonism un flăcău, un copil. Și, sincer vă spun, în fragmentul acesta sunt mulțime de învățături! Nici nu m-am hotărât pe care s-o accentuez mai mult – n-am putut! Îmi aduc aminte că am mai vorbit în această duminică în anii trecuți. Evanghelia aceasta, fragmentul acesta, într-o formă puțin mai explicită ne este scrisă și de ceilalți doi evangheliști, Marcu și Luca. Și chiar fragmentul din evanghelia de la Marcu se citește în duminica a patra din Postul Mare. Și, totuși, nu pot să nu repet anumite învățături. Pe lângă aceasta a demonismului, pe care, personal, vă rog să mă iertați, o cred cea mai actuală astăzi, se desprind încă două-trei teme majore, și anume: puțina credință și postul și rugăciunea.
Despre demoni și demonism
Despre demonism vreau să spun doar atât, să repet – am mai spus-o aicea și mai adaug ceva: zic sfinții părinți, dar și unii gânditori, că cea mai mare viclenie a diavolului este aceea să te facă să crezi că el nu există. Dacă se va face un sondaj la nivelul întregului glob, veți vedea că autorii aceștia au dreptate. „Lasă-ne, domnule, cu povești din ăstea de speriat copiii!”… Și, cu toate acestea, toți cei mai mult sau mai puțin credincioși care se integrează real, conștient în războiul, în lucrarea aceasta duhovnicească a căutării și a simțirii Iubirii lui Dumnezeu nu se poate să nu-i simtă măcar adierea, dacă nu palmele și șuturile-n fund ale acestui viclean și mincinos (diavol, n.r.). Recomand, cred că a treia sau a patra oară, recomand în catedrală cartea aceasta, pentru cei care vor să se pună la punct din p.d.v. al informației vizavi de demonism, o carte scrisă de un filosof francez, Denis de Rougemont, și cartea în franceză așa și sună: La part du diable – Partea diavolului. Omul acesta analizează, cu o profunzime năucitoare, toate segmentele sociale, toate instituțiile, toate grupurile sociale în care se vădește sau poate fi descoperită concret lucrarea diavolului: cu precădere, în lumea politicului! Și să nu credeți că toată politica este demonică, dar mulți dintre cei care fac politică, fără să-și dea seama, nu înțeleg că sunt insuflați, de cele mai multe ori din cauza propriilor patimi – în special avariția, lăcomia și dorința de putere, de a stăpâni -, sunt insuflați de acest duh mincinos, viclean, care vrea să ne piardă nu numai trupește, ci mai ales sufletește, pentru veșnicie. Dacă nu veți fi convinși de acest autor, mai îndrăznesc să vă recomand un altul, pe care majoritatea cred că îl știți și ați auzit de el. Este, în felul lui genial, frumos și smerit, călugăr moldovean de peste Prut și se numește Savatie Baștovoi. Ați auzit cu toții de el – sau majoritatea! Vă rog să citiți cartea dumnealui cu titlul „Diavolul este politic corect”.
Ispitirea Domnului Iisus Hristos de către diavol în pustiul Carantaniei
Și, dacă vreți, mai discutăm pe urmă să-mi spuneți dacă acești doi autori nu au dreptate în ceea ce spun, având în vedere textul și imaginea biblică nou-testamentară care s-a întâmplat imediat după Botezul Domnului – și ce păcat că nu prea este accentuată în Biserică epopeea aceasta a Domnului de după Botez. Ce știm că a făcut El în perioada de după ce S-a botezat? A mers în pustie și a postit 40 de zile și acolo s-a luptat corp la corp cu diavolul: celebra ispitire din Carantania. Și, acolo, una dintre ispitirile pe care dracul le face – Îl suie pe Domnul pe un munte înalt, ca să aibă priveliștea, să aibă panorama întregii lumi la picioarele Lui și, văzând frumusețile și strălucirile lumii … le-a prezentat Mântuitorului Hristos. Și ce-I zice dracul? „Toate acestea mi-au fost date mie și, dacă mi te vei închina mie, eu Ți le voi da Ție”. Deci, dragii mei, lumea nu este rea în sine, ci Dumnezeu a făcut-o bună și știm foarte bine lucrul acesta și îl vedem dacă suntem cinstiți și obiectivi. Însă, să avem grijă: am nenorocit lumea aceasta – și, prin lume, înțeleg și umanitate, înțeleg și geografie, înțeleg și resurse, înțeleg și bogății naturale -, am nenorocit noi lumea cu patimile noastre și cu egoismul nostru și, de asta, cum zice Sfântul Apostol Pavel, întreaga lume, din cauza patimilor și păcatelor noastre, suspină din adânc.
Se poate vorbi frumos chiar și despre vrăjmaș
Mă opresc dinspre asta pentru a face o paranteză simpatică. În Maramureș am fost nevoit să vorbesc la un hram, așa s-a potrivit pericopa, nu mai știu care, oricum, tot despre demoni. Și este cel mai interesant compliment pe care mi l-a făcut cineva după predica respectivă: „părinte, de când sunt preot, n-am auzit pe cineva mai frumos vorbind despre dracul!”… Și eu n-am știut cum s-o iau!
Înmulțirea influențelor demonice în contemporaneitate
Este o realitate, dragii mei. Deci nu e de glumă. Și, parcă, de vreo câțiva ani încoace, dacă avem cât de cât simțurile finisate, nu cred să nu simțim că tot ceea ce se întâmplă cu lumea aceasta și, bineînțeles, cu noi și cu fiecare în parte, nu știu de ce mi se pare mie, sunt șoapte și sunt insuflări de tip demonic, pe care unii slujitori (ai necuratului, n.r.) și trădători ai vocației lor de oameni cu chip al lui Dumnezeu și ca fii ai lui Dumnezeu, pun botul și încearcă – și într-o anumită măsură și reușesc – să manipuleze și să deterioreze și să tulbure viața omului.
Răspândirea fricii, arma diavolului
Și să aveți grijă! Dacă nu mă credeți, citiți viața Sfântului Antonie cel Mare! Este, dacă vreți, celebrul erou, celebrul luptător în lupta cu demonii. Este viața lui scrisă de Sfântul Athanasie cel Mare. Și veți găsi acolo un principiu de luptă al demonului care este extraordinar de eficient și care funcționează foarte bine pentru gradul și nivelul de civilizație și tehnologie la care a ajuns lumea de astăzi prin mass-media, Internet, toate rețelele astea (de socializare, n.r.) și prin toate dispozitivele electronice, gadget-urile astea. Și știți care este instrumentul? Frica! Frica de boală, de moarte – ca și cum, vezi Doamne, care-ar fi diferența că mor de-o boală sau mor de accident sau mor înecat sau mor pur și simplu de infarct pe stradă? Nu contează când mor și din ce cauză mor, ci cu cine mor și ce sens are viața mea și ce sens dau inimii mele, vieții mele în lumea aceasta, adică spre cine-o direcționez, spre Dumnezeu sau spre celălalt?
Tânărul lunatic este adus la Hristos nu de mama, ci de… tata!
Revenind la pasajul evanghelic de astăzi, mai observăm două-trei învățături pe care, foarte pe scurt, mai vreau să le pun înaintea inimilor frățiilor voastre și pe care, iarăși, – mă iertați, cel puțin asta-i părerea mea – le găsesc potrivite și actuale. Știți ce m-a mirat pe mine când am citit și recitit fragmentul acesta evanghelic? Că cu copilul acesta, la Domnul, nu este împreună mămica… Ați lipsit, surorilor! Nu este mămica, este tăticul. Interesant, nu? Deși, după mentalitatea vechilor evrei, e clar că, în cazul băieților – și mai ales dacă deja erau băieți crescuți, trecuți de 3-4-5 ani, tata se ocupa de băiat. Dar, totuși, este un fenomen interesant care, eu recunosc, m-a mirat, m-a uimit, dar nu i-am găsit explicația.
Evanghelia taților
Un bun profesor de la Cluj, profesor de Noul Testament, părintele Stelian Tofană, mi-a dat răspunsul și mie. Dumnezeu l-a insuflat și mi-a zis. Și știți cum numește el fragmentul evanghelic de astăzi? Evanghelia taților! De ce oare? Nu numai pentru că tatăl a fost prezent cu copilul înaintea Mântuitorului Hristos – și știm dialogul, dacă nu, îl putem reciti -, ci pentru faptul că boala de care suferea, forma de demonism manifestată de copilul acestui tată ne este spusă de Sfântul Marcu: atunci când Mântuitorul se întâlnește cu copilul și-i zice (diavolului care-l stăpânea): „Demon mut și surd, îți poruncesc să ieși din el și să nu mai intri!”.
Nu-i de ajuns să scoți un drac, ci trebuie să te asiguri și că nu se mai întoarce!
Și, atenție, fac o paranteză aici de la gândul meu: dracul poate să iasă – prin rugăciune, prin smerenie, știe mila lui Dumnezeu prin ce -, dar, atenție, poate să revină! Mai ales dacă nu ne potolim, cum zice cineva. Mai ales dacă nu ne schimbăm într-adevăr modul de viață și repetăm aceleași păcate mari, aceleași patimi, să nu credeți că o să-i fie rușine sau o să aibă jenă să se-ntoarcă! Exact cum zice Mântuitorul: vine, el cercetează constant, vine, se uită, vede că omul e curat… merge ăla care a inspectat și ia alte 7 duhuri mai rele decât el și vine din nou și va face praf casa omului, adică sufletul omului respectiv. Mai ales, repet, dacă găsește sufletul în patimi și păcate urâte.
Comoditatea, trândăvia, negrija – cum se îndrăcesc bărbații
Și, revin la gândul pe care am vrut să îl transmit, și anume cel referitor la tați. Nu vi se pare – dacă greșesc, taților, să mă iertați – că am devenit destul de comozi și de trândavi și noi și, fără să ne dăm seama, avem ceva demoni în noi și noi? Eu, cel puțin, la mine-i observ și-i simt. Aveți grijă! Demonii nu întotdeauna sunt doar în oamenii în care se manifestă sau se exteriorizează. Sunt o mulțime de feluri și de forme demonice care nu se văd, nu se spun și nu se aud, dar le trăim în noi, le avem în noi. Atenție, sunt muți și surzi, dar lucrează! Și se constată, dragii mei, cel puțin în Anglia s-a făcut un studiu pe tema aceasta: tații, când dau de greu… În primul rând, prima greutate ar fi aceea când dau de nevastă, că-și dau seama: băi, nu-i asta cum am gândit-o eu sau cum am văzut-o eu sau cum am simțit-o eu! Dacă scapă de problema asta, (altă problemă apare) când dau de primul copil. Greu! Nu mai simt afecțiune din partea soțiilor… Ce mă fac? Mă uit după alta? Și așa mai departe… Dacă apare și al doilea (copil) e o (altă) problemă! Plus că majoritatea bărbaților – și a cuplurilor, dar, repet, în special bărbații au problema aceasta – nu mai vor copii! Și, iată, să-mi spună mie cineva că gândurile astea – dincolo de egoismul pe care fiecare dintre noi, ca bărbați, îl avem – nu sunt de insuflare demonică! Știți ce zice studiul din Anglia făcut acum vreo 7-8 ani? Zice așa: peste 15% din bărbați, în momentul când apare al doilea copil părăsesc cuplul, părăsesc familia.
Suntem responsabili pentru toate, să ne luăm responsabilitatea în serios!
Deci, dragii mei, atenție: suntem responsabili pentru toate! Suntem sau nu părinți, suntem responsabili și trebuie să ne luăm responsabilitatea în serios și, atenție, să nu mai punem botul la tot ce ne șoptește diavolul prin egoismul nostru, prin iubirea noastră de sine! Și să fim creștini adevărați și să li-L arătăm copiilor noștri pe Dumnezeu! Să nu fim muți! Să-L vestim pe Dumnezeu!
Demonul muțeniei
Nu observați că, din ce în ce mai mult, astăzi nu se mai vorbește de Dumnezeu? Nici creștinii… creștinilor le este rușine, le este frică, le este jenă, simt disconfort să vorbească despre Dumnezeu! Iată demonul muțeniei: decât să-L lauzi, să vorbești despre Dumnezeu, mai bine taci, că de ce să-l deranjezi pe aproapele? Nu mai vorbim la nivel de neam și la nivel de Europă și la nivel de continent… Atenție, dragii mei: oamenii și, în special, creștinii uită un lucru esențial – este, dacă vreți, un principiu antropologic fundamental -: că omul este făptura lui Dumnezeu.
Chipuri și rudenii ale lui Dumnezeu
Sfântul Apostol Pavel spune în Faptele Apostolilor un lucru extraordinar: toți suntem din neamul lui Dumnezeu și în Dumnezeu ne mișcăm și-n El suntem și-n El ființăm. Este foarte important să ținem minte lucrul acesta, că nu suntem niște ființe apărute așa, în urma unei explozii și că s-a transformat maimuța în timp… Suntem chipuri ale lui Dumnezeu, suntem rudenii, neamuri cu Dumnezeu și Hristos vine ca prieten al nostru. Mai vrem noi asta? Dacă vrem cu adevărat să fim neamul lui Dumnezeu, păi să-L vestim pe Dumnezeu, să vorbim despre Dumnezeu, să vorbim cu Dumnezeu! Asta-i cea mai mare problemă, să știți: copiii noștri n-au nevoie atât de sfaturi și de lecții, ci au nevoie de modelul nostru de viață, de exemplele noastre. De asta e foarte important, că toți ne numim credincioși mai mult sau mai puțin, dar câți dintre noi vorbim cu Dumnezeu cu adevărat, și nu despre Dumnezeu?
Puterea exemplului personal în familie
Un mare scriitor, când era tânăr, era chinuit și el de întrebarea asta despre Dumnezeu, cum e Dumnezeu și cum au fost sfinții, ce-i cu sfinții ăștia? Și când credeți că primește răspunsul? Într-o noapte, când, fără să vrea, se trezește din somn și se duce să vadă ce face tăticul lui. Era copil, un copil, un băiețel. Și ce face tata? Se duce și se uită și tata era lângă pat, pe genunchi, și se ruga. I-a văzut fața strălucind. Uitați, dragii mei, pentru un copil cel mai bun exemplu: că tata se ruga!
Aș vrea să mergeți acasă cu treaba aceasta: probabil v-ați pus întrebarea de ce la finele acestui fragment evanghelic spune că Domnul a început să le zică ucenicilor Săi despre Pătimirile Sale și despre moartea Sa și că a treia zi va învia? Să știți că nu întâmplător vorbește Mântuitorul Iisus Hristos și nu întâmplător sfinții părinți au rânduit fragmentul acesta evanghelic ca să fie citit în perioada aceasta. Deci, pe de o parte, să-i ajute pe ucenici să înțeleagă că vor veni vremuri grele pentru Sine, pentru Domnul Iisus Hristos: Patimi, Moarte și Înviere.
Frica de moarte și de suferință
Ceea ce este trist e că apostolii s-au întristat, deci i-a cuprins întristarea. De ce? S-au centrat doar pe suferință și pe moarte. Or uitat cel de-al treilea cuvânt important: „și va învia”! Faptul că părinții Bisericii noastre au așezat fragmentul acesta în perioada aceasta trebuie să ne ducă cu gândul la 14 septembrie, la ziua închinată Înălțării Sfintei Cruci, care este, pentru creștinii ortodocși, un fel de sărbătoare numită „Paștile de toamnă”. Și, începând de pe la 6 august, de după Schimbarea la Față, cam toate textele și rugăciunile Bisericii ne pregătesc sufletește sau ne recomandă să ne pregătim sufletește pentru întâmpinarea zilei închinate Înălțării Sfintei Cruci.
Cum contracarăm gândurile pe care ni le strecoară vrăjmașul?
Deci, de asta, dragii mei, vreau să închei cu gândul acesta: vrăjmașul diavol nu are atâta putere cât credem noi, ci câtă îi îngăduie Dumnezeu, dar este foarte important ca nouă să nu ne fie frică de necazuri și de moarte, ci să ne agățăm cum trebuie de Mântuitorul Iisus Hristos, pentru că există Înviere! Și cum vom reuși cel mai ușor? Pentru că diavolul, în multe feluri, ne influențează. Când simțim așa ceva, imediat să nu primim gândul de frică sau imagini cu elemente ale fricii! Ci, pur și simplu, să zicem: Doamne, scapă-mă! Doamne, Tu ești stăpânul vieții mele, ajută-mă! Doamne, izbăvește-mă!
Și, atenție: toți vom învia! Nu trebuie să ne fie frică de diavol, de boală, de moarte pentru că există Înviere, spre slava lui Dumnezeu și mântuirea noastră! Amin. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh! Amin”, a afirmat părintele Petru Pantiș în predica rostită duminică, 21 august 2022, la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. VIDEO (de la minutul 2:31:36):