Duminica a 25-a după Rusalii, a Samarineanului Milostiv. Predica părintelui Ioan, starețul Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul din Alba Iulia
În duminica a XXV-a după Rusalii este rânduit a se citi în cadrul Sfintei Liturghii din bisericile ortodoxe evanghelia conținând Pilda Samarineanului Milostiv. Vă punem la dispoziție, mai jos, o tâlcuire făcută de părintele Ioan, starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia, la data de 13 noiembrie 2022.
Evanghelia: „În vremea aceea a venit la Iisus un învățător de lege, ispitindu-L și zicând: Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața de veci? Dar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citești în ea? Iar el, răspunzând, a zis: «Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău, ca pe tine însuți». Atunci Iisus i-a zis: Drept ai răspuns; fă aceasta și vei fi viu. Dar el, voind să se îndreptățească pe sine, a zis către Iisus: Și cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, și a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat și l-au rănit, au plecat lăsându-l aproape mort. Din întâmplare, un preot cobora pe calea aceea și, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea și un levit, ajungând în acel loc, venind și văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el și, văzându-l, i s-a făcut milă și, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn și vin; apoi, punându-l pe asinul său, l-a dus la o casă de oaspeți și a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoțând doi dinari, i-a dat gazdei și i-a zis: Ai grijă de el și, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îți voi da. Deci, care dintre aceștia trei ți se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a răspuns: Cel care a făcut milă cu el. Și Iisus i-a zis: Mergi și fă și tu asemenea” (Luca 10, 25-37).
Apostolul: „Fraților, vă îndemn, eu cel întemnițat pentru Domnul, să umblați cu vrednicie, după chemarea cu care ați fost chemați, cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții în iubire, silindu-vă să păziți unitatea Duhului, întru legătura păcii. Este un trup și un Duh, precum și chemați ați fost la o singură nădejde a chemării voastre; este un Domn, o credință, un botez, un Dumnezeu și Tatăl tuturor, Care este peste toate și prin toate și întru toate. Iar fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos” (Efeseni 4, 1-7).
Predica Părintelui Ioan, starețul Mânăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia, la Duminica a XXV-a după Rusalii – 13 noiembrie 2022
„Ne aflăm în duminica lăsatului sec pentru Postul Nașterii Domnului. Întotdeauna când 15 noiembrie pică în zi de sâmbătă, de joi sau de marți, postul începe cu o zi înainte, adică din 14. Pentru cei ce postesc și pentru cei ce nu postesc tot atuncea începe postul, și cei care nu postesc lunia, în tradiția Bisericii noastre așa a fost. E drept că și noi, în anul acesta, nu am pus lăsatul secului duminica, ci lunia. Am făcut-o din greșeală.
În această duminică dinainte de începutul postului, iată, Hristos ne pune înainte prin Biserica Sa una din pildele cele mai frumoase. Alături de Pilda Fiului Risipitor, această pildă cuprinde mare parte din învățătura Sa și nu numai, ci și din atitudinea Sa, pentru că Hristos întotdeauna a potrivit cuvântul cu fapta, așa cum spune proverbul: „cum ți-e vorba să-ți fie și fapta/portul!”. Cum ți-e portul îți este și vorba și cum ți-e vorba să-ți fie și portul. Astăzi, iată, ne pune înainte Hristos pilda samarineanului/samariteanului milostiv. Știm prea bine cine erau samarinenii pentru evrei! Erau tot neamul lor, amestecat cu păgânii. Un popor, însă, care, dacă și-a păstrat ceva din nația lor, evreii, era mândria. Nu se lăsau nicidecum! Și-au făcut și ei un templu pe muntele Garizim, au căutat și ei să se poarte în același fel ca și iudeii. De altfel, toți israelitenii care s-au amestecat cu păgânii căutau să-și păstreze, totuși, măcar din orgoliu, emblema lor, cinstirea lor de israeliteni. Însă, erau cu totul disprețuiți de către iudei, cei care și prin care Dumnezeu Și-a păstrat rămășița lui Israel, din care Se va naște Hristos, din seminția lui Iuda, din casa lui David, așa cum au proorocit proorocii.
Poporul lui Israel, însă, toți erau copiii lui Dumnezeu: mai din mândrie, mai din credință, aveau această nădejde că toți sunt copiii lui Dumnezeu. De aceea, Hristos, adeseori, trecând prin Samaria, Se poartă cu samaritenii care Îi permiteau – sigur că nu toți Îi permiteau – Se poartă ca și cu iudeii. Și nu numai cu femeia de la fântâna lui Iacov, ci cu toată cetatea, care, după 3 zile, vor mărturisi toți: noi acuma credem nu numai pentru că ne-a spus femeia, ci pentru că noi am văzut și am crezut că Acesta este Mesia. Deci ei Îl primesc pe Hristos așa cum era, Îl primesc pe Mesia-Hristos, persoana lui Iisus Hristos, așa cum învăța Legea mozaică.
Dar, iată, pilda evangheliei de astăzi îl prezintă pe cel milostiv mai mult decât un samaritean. Iubiții mei, sărbătoarea pe care o pregătim noi cu începutul postului este un praznic în care Dumnezeu Se mișcă – El, Care este imuabil, Care nu Se schimbă, Se mișcă. Și, odată cu El, se mișcă îngerii din ceruri; odată cu El se mișcă tot Israelul. Pentru că Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Se face om. Și noi, în perioada aceasta, începem să ne mișcăm – depinde spre ce, pentru că și Irod s-a mișcat, nu numai magii din Răsărit, dar s-a mișcat spre pierzarea pruncilor și, mai ales, spre pierzarea sa!
Ce înseamnă această pildă pentru noi, acum? Pentru noi trebuie să fie clar în primul rând că noi nu putem să fim nici măcar un samaritean – milostiv, desigur! Putem fi samariteni și mulți suntem samariteni, adică trădători de religie și de nație, dar nu suntem milostivi – nici nu putem fi. Mai repede judecăm pe un om pe care îl vedem căzut, decât să-l ajutăm. Trebuie să recunoaștem! Poate ne e și comod, dar, mai ales, ne intră în obicei să judecăm pe alții. Ne uităm la um om și vedem, căutăm în el răul, nu căutăm ce e bun – că în fiecare om există ceva bun! De-acolo începe căderea noastră.
Samariteanul milostiv este, de altfel, Fiul lui Dumnezeu Care coboară din Ierusalimul cel Ceresc, din sânul Tatălui, coboară în sângiuirile Fecioarei Maria. Mai mult decât atât, coboară între noi, oamenii. Pornește, iată, la Buna-Vestire din Ceruri, iar la Naștere, din alt Rai pământesc, trupesc, dar în același timp și ceresc – pântecele Fecioarei Maria -, coboară în Ierusalimul pământesc spre Ierihonul cel căzut. Și, ca diferență de nivel, era cam 1.000 de metri înălțimea între Ierusalim și Ierihon – mai mult decât suntem noi față de Munții Apuseni. Povârnișul era destul de abrupt. Ierusalimul este cam la 700 de metri față de mare și Ierihonul, cu încă 300 de metri mai jos decât nivelul mării. Deci era un adânc, un simbol al iadului pe pământ, al orgiilor, al tuturor mizeriilor care se puteau desfășura acolo, nu departe de Ierusalim, doar cu mult mai jos.
Coboară Hrisrtos la noi! Așa ar trebui să ni-L închipuim în aceste zile pe Samarineanul Milostiv. Dar de ce-i zice „samarinean”? Mulți interpretează, pe bună dreptate, că voia Hristos (ca) pe acest învățător de lege care Îl întreabă, ca și tânărul bogat – acesta era învățător de lege, însă! -, cum să se mântuiască: „Învățătorule, ce să fac să moștenesc Împărăția Cerurilor?”. Hristos îi vine în întâmpinare: „Tu știi Legea, ce este scris în Lege cum citești tu oamenilor?”. Și Hristos, provocându-L, omul foarte concentrat Îi spune esența Legii. Iubiții mei, era și în Vechiul Testament porunca „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!”. Nu era așa de lămurit, cum va spune Hristos. Cu siguranță, acest învățător de lege Îl asculta de multe ori pe Hristos, însă voia să meargă mai departe: „Și cine este aproapele meu?”, Îl întreabă. Și cei care interpretează Sfintele Scripturi spun, în majoritatea lor, că l-a numit samarinean tocmai pentru ca să-l umilească sau să-l învețe să nu mai disprețuiască el pe samarineni. Într-adevăr, învățătorul de lege nu-l numește când îl întreabă Hristos după ce-i spune pilda „care este aproapele celui căzut în mâinile tâlharilor?”, nu spune „samarineanul!”, ci „cel care a făcut milă cu el”. Corect a spus și el, oricare ar fi făcut milă, nu trebuia să fie samarinean, însă, iubiții mei, în demersul meu aș vrea să subliniez faptul că Hristos nu numai că coboară la noi, în mizeriile noastre, în întinăciunile noastre – fără să Se întineze, așa cum și soarele luminează pământul fără să se întineze, trece și peste lucrurile întinate, cum zicem noi în rugăciunea adresată îngerilor, și nu se întinează soarele. Așa și Hristos, nu S-a întinat, însă a mers mai departe Hristos, S-a identificat cu păcătosul – nu cu păcatul, dar cu păcătosul -, luând asupra Sa păcatele oamenilor. Așa încât Hristos, nu numai în chip figurativ, nu, mai mult: nu numai că Se identifică cu samarinenii, nu, mai mult! Se lasă batjocorit mai rău decât îi batjocoreau iudeii pe samarineni, batjocorit între tâlhari. De ce? Ca să ne poată mântui!
Iată, iubiții mei, PE CINE așteptăm noi! Iată pentru ce ne pregătim noi cu post și rugăciune! Iată de ce trebuie să ne detașăm și noi cât de puțin de cele pământești, ca să înțelegem Cine vine la noi, să nu-L confundăm cu samarinenii sau cu tâlharii, cum a făcut și Irod, cum au făcut și urmașii lui, cum au făcut și cărturarii și fariseii și arhiereii și tot poporul, la un moment dat, alegând să salveze un tâlhar numai pentru ca să-L răstignească pe Domnul. Cât de ușor putem să cădem și noi în aceasta! Gândiți-vă d-voastră, în zilele noastre, au murit oameni pentru ca s-avem libertatea credinței – e drept, să aibă și libertatea de a-L înjura pe Dumnezeu. Îl înjură creștinii pe Dumnezeu, Îl înjură cu cuvinte atât de urâte încât parcă nici pe tâlhari nu i-ar înjura așa! Alții, intelectuali, mari intelectuali, au formulat altfel de înjurături, socotindu-L pe Dumnezeu și pe Fiul lui Dumnezeu făcut om ca Unul Care deranjează, dă viața lor peste cap și, atunci, încearcă să-L nege, iar, dacă nu reușesc, să-L ignore. Nu reușesc și atunci Îl socotesc ca pe un înșelător. De ce lasă Hristos toate acestea? E o întrebare pe care ar trebui să ne-o punem – și cred că fiecare dintre noi ne-o punem când vedem ce se întâmplă. Pentru că numai așa a socotit să ne mântuiască. Și ce să înțelegem și noi? Că și noi numai așa ne mântuim, dacă suntem/ne lăsăm disprețuiți de oameni, ne lăsăm batjocoriți de oameni. Veți zice: e greu! Nu e greu, ar spune părintele Rafail Noica, are cuvântul ăsta: „Nu e greu, e imposibil!”. Singura cale este să cerem ajutorul lui Dumnezeu.
Adică cum? Noi venim la Biserică să cerem ajutorul lui Dumnezeu, să ne ajute la serviciu, să ne ajute în afaceri, să ne ajute în familie, să ne ajute să scăpăm de dușmani, să ne ajute să avem un nume bun – înseamnă că nu ne rugăm bine? Nu-i rău că ne rugăm așa, că așa gândim. Și-i bine să fim sinceri! Dar trebuie să începem să-nvățăm să gândim ca Hristos: Mântuirea nu e pe tronul împărătesc – nici de împărat, nici de patriarh, nici de episcop, nici de stareț, nu! Nu acolo stă mântuirea! Acolo e doar o misiune pe care trebuie s-o faci și, dacă duci acolo, pe tronul acela, smerenia, gândul la moarte, gândul la veșnicie… Dar, veți zice: nu ne putem desprinde de ceea ce ne stă înainte! Ei, ne ajută dușmanii să ne desprindem. Ne ajută rău-făcătorii să strige la noi, să ne batjocorească – dar nu putem răbda! Nu putem răbda, dar putem să cerem ajutorul lui Dumnezeu (ca să ne dea putere să răbdăm). Iată, iubiții mei, cât de complicată este Mântuirea: nu, este foarte simplă, pentru că vine de la sine, dac-o lași să vină! Și Hristos, în grădina Ghetsimani, S-a rugat să treacă paharul, dar n-a încetat să Se roage: „Fie voia Ta!”. Și noi ne rugăm „Fie voia Ta!”, dar ne gândim întotdeauna la voia noastră, adică „Fie voia Ta după voia noastră!”. Nu, iubiții mei: „Fie voia noastră după voia Ta!”.
În concluzie, răspunsul pentru învățătorii de lege, răspunsul lui Hristos este acela că Împărăția lui Dumnezeu nu se cucerește după metodele împărăției omenești, ci dimpotrivă, Împărăția lui Dumnezeu o dobândesc cei smeriți, o dobândesc cei care urmează calea lui Hristos, calea samarineanului milostiv Care, iată, are un dobitoc cu El. Acesta simbolizează trupul lui Hristos. Și noi avem un măgăruș, fiecare dintre noi, pe care ar trebui să-l punem în slujba semenilor, ci nu să-i punem pe semeni în slujba măgarului nostru! Pentru că, dacă îl punem în slujba semenilor, el, supunându-se lui Hristos, și trupul se sfințește, devine și trupul nostru trup al lui Hristos. De altfel, ăsta-i scopul pentru care a venit Hristos în lume: să ne sfințească, să ne desăvârșească, să ne mântuiască, să ne îndumnezeiască, să ne facă pe fiecare dintre noi un samarinean milostiv, sau, altfel spus: un Hristos!”, a afirmat părintele Ioan, starețul Mânăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia, în predica rostită la Duminica a XXV-a după Rusalii, pe 13 noiembrie 2022 – citat de Librăria „Epifania”.
