13 septembrie: Ziua Pompierilor, sărbătorită cu o zi înainte de Înălțarea Sfintei Cruci. La Sibiu, alpinistul de intervenție Marius Nagy a primit titlul de Pompierul Anului 2023

Cu o zi înainte de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, la Sibiu și în toată țara a fost sărbătorită Ziua Pompierilor, a celor care, îmbrăcați în haina roșie, intervin la incendii, cutremure, inundații și alte dezastre pentru a-i salva pe oamenii simpli. La ceremonie au participat mai multe persoane publice în frunte cu ÎPS Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, și primărița municipiului Sibiu, doamna Astrid Cora Fodor (FDGR). În ciuda scandalurilor care i-au vizat în ultima vreme, pompierii s-au adunat cu mândrie în Piața Mare, etalându-și o mulțime de mașini adaptate muncii lor, de la bărci de salvare și până la macarale sau auto-scări, grupate în centrul pieței, la umbra Tricolorului Românesc. Reacția sibienilor a fost în general entuziastă, trecătorii – și mai ales trecătoarele – urându-le „La mulți ani!” și arătându-și aprecierea față de acești voinici curajoși.

„Ziua Pompierilor a fost sărbătorită astăzi în Piața Mare, printr-o ceremonie organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” Sibiu. Primarul Astrid Fodor a participat la eveniment alături de alte oficialități locale și de sibienii care au dorit să îi felicite pe pompierii sibieni.
„Ziua Pompierului este un prilej, unul dintre puținele pe care le avem, de a recunoaște și aprecia public curajul cu care pompierii ne protejează comunitatea. Mai mult decât un loc de muncă, profesia de pompier este o chemare, o vocație care se potrivește unui număr foarte mic de oameni. Pe lângă un curaj ieșit din comun, majoritatea pompierilor sunt altruiști, o calitate umană foarte rar întâlnită în societatea contemporană. Pentru toate acestea, în calitate de primar, transmit astăzi echipei ISU Sibiu aprecierea comunității noastre. Ne bazăm pe profesionalismul cu care, în momentele dificile, vă îndepliniți sarcinile pentru că, în domeniul în care activați, acest lucru se traduce prin vieți și bunuri salvate! Vă doresc tuturor sănătate și misiuni cu succes, la finalul cărora să vă întoarceți mereu sănătoși la cei dragi! ” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)”, se arată într-un comunicat al Primăriei Sibiului.

„13 Septembrie, ZIUA POMPIERILOR

Astăzi, în această zi importantă pentru noi, am ales să fim în mijlocul sibienilor, în Piața Mare a municipiului Sibiu, unde a fost organizată o ceremonie militară.
Sărbătorim 175 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii. Un moment istoric de o însemnătate aparte, ce a marcat nu doar istoria țării, ci și pompierii români. Astăzi, comemorăm și totodată celebrăm sacrificiul, curajul și devotamentul pompierilor din toate timpurile, trecute și prezente. Onorăm munca și eforturile colegilor noștri care, de multe ori, cu prețul vieții au urmat crezul nostru comun: de a salva vieți și de a proteja bunuri.
La ceas aniversar au fost avansați în grad un ofițer și șapte subofițeri care s-au remarcat în activitate, arătând mult profesionalism și devotament în îndeplinirea cu succes a tuturor misiunilor încredințate.
Suntem zi de zi alături de comunitatea sibiană și vom fi mereu. Vă asigurăm că suntem mai determinați ca niciodată să facem față tuturor provocărilor, iar pe zi ce trece să devenim tot mai bine pregătiți, mai eficienți și mai conectați ca echipă!

La mulți ani tuturor pompierilor!”, se arată pe pagina de Facebook a ISU Sibiu.

În cadrul festivității care a început de la ora 11, plutonierul adjunct Marius Nagy, specializat ca alpinist de intervenție, a primit titlul de „Pompierul Anului 2023”. (articolul continuă sub foto)

„Se spune că cine salvează o viață, salvează o lume întreagă. Pompierii sibieni, salvează zilnic vieți însă uneori modul în care se întâmplă acest lucru este extrem de dificil, iar atunci reușită este un real succes!
Multitudinea de dificultăți și reușita intervenției ne-au determinat să îi oferim titlul de “Pompierul Anului 2023”, colegului nostru Plt. adj. Nagy Marius.
Subofițerul face parte din echipa inspectoratului din toamna anului 2007, iar de-a lungul timpului și-a executat misiunile încredințate în cadrul mai multor subunități ale ISU Sibiu. Din anul 2016 activează în cadrul Detașamentului de Pompieri Sibiu, ca subofițer operativ principal, specializat ca alpinist de intervenție.
În această vară, colegul nostru a participat la o misiune de salvare în cadrul căreia a dat dovadă de mult profesionalism și curaj în salvarea vieții unei persoane care în timp ce executa lucrări a căzut într-un canal adânc de aproximativ 5 m. Cu ajutorul unui sistem de coborâre cu corzi, susținut de restul echipajului, întrucât spațiul era foarte îngust, a coborât la victimă, a stabilizat-o și a extras-o în siguranță, aceasta fiind ulterior preluată de echipajul SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat. Bărbatul a scăpat cu viață, datorită intervenției prompte și eficiente pe care colegul nostru a executat-o.
Marius are 38 de ani, este căsătorit și are 2 copii”, a mai precizat sursa citată.

De interes, pe aceeași temă:

Fotografii de la eveniment:

One thought on “13 septembrie: Ziua Pompierilor, sărbătorită cu o zi înainte de Înălțarea Sfintei Cruci. La Sibiu, alpinistul de intervenție Marius Nagy a primit titlul de Pompierul Anului 2023

  1. Felicitari pompierilor, pentru curajul, determinarea si devotamentul pe care le manifesta in munca lor, atunci cand trebuie sa se implice in interventii pentru a salva vieti si bunuri. Cati dintre noi isi gasesc taria sa-si foloseasca talentul pentru a servi, intr-un mod atat de supraomenesc, comunitatea? Voi fi mereu de acord cu zicala: “In ziua de astazi, poti schimba lumea cu o singura postare sau o singura fapta. Pompierii fac una dintre cele mai mari schimbari care se pot face – salvand vieti ”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *