Vali Șerban a sărbătorit 50 de ani de carieră în muzica Folk la Biblioteca Județeană din Alba Iulia. VIDEO
Cantautorul Vali Șerban și-a sărbătorit 50 de ani de carieră în muzica Folk vineri, 29 noiembrie 2024, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” din Alba Iulia. Alături de el, la întâlnirea de la ora 17:30, s-au aflat directorul bibliotecii – el însuși cantautor -, Silvan Stâncel, precum și prieteni de scenă și colegi de breaslă precum: Florin Săsărman, Adrian Ivanițchi, Felicia Pop, Daniel Avram, Marius Popa și Rareș Marcu. În sală au fost prezente câteva zeci de persoane, precum și alte sute care au urmărit transmisiunea LIVE online.
Vali Șerban a fost ani de zile organizatorul festivalului Folk „Ziua de Mâine” de la Alba Iulia, realizatorul emisiunii de muzică Folk „Ziua de Mâine” de la Radio Reîntregirea (Alba) și este autorul mai multor discuri, precum și al cărții Istoria unui vis. O poveste subiectiva a Cenaclului Flacara., lansate în 2015 în prezența artiștilor muzicali Adrian Ivanițchi, Florin Săsărman și Sorin Minghiat la Hotel Sighișoara și, mai târziu în același an, la Music Travel Folk Festival de La Căpițe, în prezența artiștilor muzicali Ilie Stepan, Cristian Buică şi Dinu Olăraşu. VIDEO:
„Istoria unui vis – o poveste subiectivă a Cenaclului Flacăra” de Vali Șerban
„Tocmai am dat gata cartea lui Vali Şerban, „Istoria unui Vis – o poveste subiectivă a Cenaclului Flacăra”, ed. Eikon. E atât de bine scrisă că nu o poţi lăsa din mână, iar ritmul alert te poate face să o termini de seara până dimineaţa!
Pe lângă munca de documentare prin arhivele bibliotecilor, artistul face şi o muncă de sondare a propriului destin, fapt pentru care lucrarea capătă o încărcătură emoţională aparte, în ciuda tonului şugubăţ şi a atitudinii -aparent- detaşate. Ca cititor, trebuie să te înarmezi cu mult umor şi cu o oarecare fineţe, mai ales în a pricepe subtilităţile de limbaj din aluziile la ACEA epocă, prea puţin liberă şi foarte încorsetată în rigori de multe ori stupide.
Miracolul Cenaclului, în afară de punerea în valoare a muzicii FOLK propriu-zise, a fost acela de a da exprimare „visului” de artă şi tinereţe într-un timp al restricţiilor şi al cenzurii agresive, cu toate „impozitele” şi „poliţele” plătite din plin.
Dacă ar fi să rezum într-o frază impresia generală pe care mi-a dat-o „Istoria unui vis”, ar fi refrenul melodiei CANARUL GALBEN CA UN GĂLBENUŞ, acel triluitor care şi plângea şi cânta de după OMNIPREZENTELE sârme de argint. Asta a fost exprimarea artistică în comunism, o realitate tolerată, dar încătuşată, şi muşcată la toate ocaziile de colţii mereu pregătiţi ai meschinăriei servile şi ai prostiei pline de certitudine şi obrăznicie. Se putea cânta numai organizat, cu aprobările obţinute dinainte, jonglând printre săbii şi crocodili, cu chitara la subsuoară şi străbătând patriotic coclaurii.
Aspecte bune: respectul şi iubirea publicului, remuneraţia obligatorie a performerilor, şi capacitatea lumii „talentelor” de a coagula în jurul unui proiect comun.
Aspect de căpătâi: rezistenţa prin cultură, nu ca vorbă goală, ci ca singură redută de exprimare a unei atitudini „alternative”. Mă gândesc ce sentiment enorm de FRATERNITATE trebuie să fi împărtăşit aceşti „zei” în-flăcăraţi, atât la bucuriile din „mlaştină” şi farsele din culise, cât şi la dezamăgirile din lumea scenei, care nu iartă pe nimeni.
Cartea maestrului Vali Şerban (născut în 1953) mi-a smuls multe surâsuri şi câteva lacrimi. La fel cum unul dintre bileţelele sosite din public într-o „întâmplare” a Cenaclului decreta (în anii aceia de comunism): „Dacă nu aş fi fost român, aş fi emigrat în România!”, eu nu mă pot opri din a-mi exprima invidia faţă de cei care au trăit Fenomenul Flacăra de pe scenele de atunci, dându-ne nouă, generaţiei a patra (sau a cincea?) de folk-işti să furăm „meserie” cu internetul în faţă, iar nu cu autocarul, stadionul, concediile şi revelioanele „de muncă”. Ce mi-ar fi plăcut să fie puţin invers!…
Dar mă bucur că l-am întâlnit şi eu, la vremea mea, pe „Boss”, şi că încep să îi cunosc pe viu pe unii dintre Cenaclişti. Între care, maestrul Vali Şerban, cu a sa dedicaţie pe coperta „Istoriei unui vis” în care, politicos şi flateur în ce-l priveşte, mobilizator pentru mine, mărturisea că are încredere în ziua mea de mâine.
Aştept, la rându-mi, cartea dânsului „de mâine”, adică volumul al II-lea, nu de alta, dar primul volum creează dependenţă! Şi se cere „devorat” ca „pasărea de pradă”… Propun şi un titlu: Visul unei istorii!” – Vlad Pârău, 23 martie 2015, Facebook.
Vali Şerban, „Istoria unui vis: o poveste subiectivă a Cenaclului FLACĂRA”, ed. Eikon, pag. 40, răspunzând acuzaţiilor cum că Cenaclul „Flacăra” ar fi cântat şi slăvit regimul comunist:
„Rătăcit printre noi, un fost „tovarăş”, reorientat democratic, se-apropie şi se leagă de numele şi personalitatea lui Adrian Păunescu:
-Las’, că ştim noi! L-aţi preamărit pe Ceauşescu de nu mai puteaţi! Cu Păunescu-n frunte!
Eu, care parcă mi-l aduceam aminte tânăr utecist, entuziast supraveghetor prin spatele scenei la câteva cenacluri, încerc să mătur personajul de la masă, cu vorba… vorba vine bună, deşi simt aşa, ca o mâncărime mare-n bombeu, şi caut cu disperare mierea din cuvânt:
-Nu vă supăraţi, dacă tot vorbiţi neîntrebat, de exemplu: dvs. vă plătiţi impozitele?
Tăcere profundă, surprinsă şi uşor clătinată. Apoi:
-Da’ ce legătură are una cu…
Insist:
-Domnule, vă plătiţi impozitele?
-Da, desigur… la timp.
Pun capăt discuţiei:
-Şi noi le-am plătit. La timpul lor, cu vârf şi îndesat. În natură… muzicală… – aşa ne cerea „clientul”, de !”
În vremuri de cenzură şi control totalitar, nici o manifestare publică nu putea începe fără o … „prefaţă” glorioasă. Dar, dacă începea, după aceea avea liber să exprime şi conţinutul de fond. Aceea era partea care contează, pentru minţile care ştiu să citească printre rânduri şi să decanteze grâul de neghină ! (n. red.)
V-ar mai putea interesa și…