Cerul, Codrul și Pârăul

UNI-FORMĂ = FORMĂ UNICĂ. Întâmplător mă număr printre cei care au purtat uniformă de fudulie, pe vremea în care nu era obligatorie. Eram la un liceu mai de vază din Brașov, care impunea uniforma. Pot să zic că ne adăuga un pic de eleganță și elimina anumite teribilisme / depravări vestimentare. Pe de altă parte, la profesori și directoare le dădea o pârghie de control și posibile abuzuri. Directoarea făcea inspecții inopinate prin clase: te prindea fără uniformă (fără un singur articol din uniformă, de exemplu blugi negri în loc de pantaloni de stofă sau cămașă de altă culoare în afară de albă sau albastră), îți scădea nota la purtare. Voiai să scapi cu nota la purtare nescăzută? Trebuia să prestezi un număr de zile în pauze alături de femeia de serviciu – te vedeau nu doar colegii de clasă, ci toată școala. Exact ca la condamnații care, ca să nu ajungă la pârnaie, li se comută pedeapsa în muncă în folosul comunității. Noi eram niște elevi minori, majoritatea, aflați la vârsta revoltei și confuziei. Dar, astfel am înțeles destul de repede că uniforma le dădea profilor o pârghie de control în plus asupra noastră. Chestia asta nu ne-a plăcut. Imediat după ce s-au încheiat mediile la finele semestrului al II-lea din clasa a XII-a, m-am schimbat în blue jeans și mi-am cusut ecusonul de la sacou pe buzunarul de pe fund. Nu zic c-am făcut bine, dar nu mai puteam cu „sfânta” uniformă! Așa că, aveți grijă ce vă doriți și la ce se poate ajunge cu asta… Că nu de proști au decis cei de după ’89 renunțarea la uniformele școlare obligatorii!