Duminica a 10-a după Rusalii, a vindecării lunaticului. Despre credință, post, rugăciune. Evanghelia taților, tâlcuită de părintele Petru Pantiș de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu

În duminica a zecea după Rusalii, în cadrul Sfintei Liturghii săvârșite în bisericile ortodoxe este rânduit să se citească un fragment din capitolul al XVII-lea din Sfânta Evanghelie de la Matei, în care este relatată vindecarea (exorcizarea) unui lunatic de către Mântuitorul Iisus Hristos, care a scos demonul din el prin puterea cuvântului. Uimiți, ucenicii,

Duminica a 6-a după Rusalii, a vindecării slăbănogului din Capernaum. Predica părintelui Petru Pantiș de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. VIDEO

În duminica a 6-a după Rusalii, în Bisericile Ortodoxe se citește la Sfânta Liturghie pericopa evanghelică despre vindecarea slăbănogului din Capernaum. Iisus Hristos vindecă un om paralizat prin puterea cuvântului, dar, cel mai important, înainte de a-i zice „Ridică-te, ia-ți patul și mergi la casa ta”, El îi spune, simplu: „Iertate sunt păcatele Tale!”. Posibilitatea

Duminica a 5-a după Rusalii: Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei. Să vă uniți cu toată inima voastră cu Hristos! Să umpleți vasul trupului vostru cu Duhul Sfânt, cu puterea și Cuvântul lui Dumnezeu! Predica părintelui Vasile Bîrzu de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu

În duminica a V-a după Rusalii, a Sfinților Părinți de la Sinodul al IV-lea Ecumenic, în cadrul Sfintei Liturghii din bisericile ortodoxe este rânduit să se citească un pasaj din Evanghelia după Matei, capitolul al VIII-lea, despre vindecarea de către Domnul nostru Iisus Hristos a celor doi demonizați din ținutul Gadarei. Apostol: „Fiule Tit, vrednic

Duminica a IV-a după Rusalii, a vindecării slugii sutașului: Credința este lumina care ajunge din sufletul nostru până la Cer! Cine se roagă cu credință primește răspuns de la Dumnezeu, afirmă ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în predica sa. Bonus: o tâlcuire a părintelui Eugen Tănăsescu la Radio Dobrogea

În duminica a IV-a după Rusalii, în bisericile ortodoxe se citește în cadrul Sfintei Liturghii pericopa evanghelică referitoare la Vindecarea slugii sutașului. (Matei 8, 5-13) Vom lectura împreună Apostolul și Evanghelia acestei duminici, după care vom poposi în Arhiepiscopia Tomisului pentru a asculta predica rostită de Arhiepiscopul Teodosie la Biserica „Sfinții Epictet și Astion” din

Duminica întâi după Rusalii: Dacă dorești binele alor tăi, cum ai putea să ignori cel mai mare bine, care este dobândirea mântuirii? Toți să ne facem mărturisitori și să facem din toți membrii familiilor noastre niște oameni care Îl caută pe Hristos, a îndemnat Pr Vasile Mihoc în predica de la Catedrala din Sibiu

În Duminica Întâi după Rusalii, a Tuturor Sfinților, când, în anul 2022, se lasă secul pentru Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, în bisericile ortodoxe s-au citit în cadrul Sfintei Liturghii pasaje din Evanghelia de la Matei, capitolul 10, versetele 32 – 33, 37 – 38 și capitolul 19, versetele 27 – 30, în care

Duminica a 7-a după Paști: Rugăciunea Arhierească a Mântuitorului Iisus Hristos, în tâlcuirea părintelui Vasile Mihoc

În duminica a 7-a după Paști, în bisericile ortodoxe se citește la Sfânta Liturghie fragmentul scripturistic despre Rugăciunea Arhierească a Mântuitorului Iisus Hristos, relatat în Evamghelia de la Ioan 17, 1-13 (https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=35&cap=17). Cum acest pasaj a fost tâlcuit recent de părintele prof. univ. dr. Vasile Mihoc în două ediții ale emisiunii „Atlas Biblic” de la

Cerul, Codrul și Pârăul
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.