Atenție, Cîmpeanu! O mamă din Franța îl acuză pe fostul ministru al Educației că i-a omorât soțul, decedat subit în urma celei de-a treia doze, impuse la serviciu. Ea a rămas văduvă, cu 3 copii orfani de tată

Aflat în campanie electorală în regiunea franceză Loiret pentru alegerile parlamentare, fostul ministru al Educației, Jean-Michel Blanquer, a fost interpelat de Sandrine, mamă a 3 copii, care l-a acuzat că i-a „omorât soțul”. Într-un schimb de replici tensionat, filmat și publicat ulterior pe rețelele de socializare, această femeie, în prezent văduvă, povestește că bărbatul ei a fost victima unui cancer galopant la doar 3 zile după ce i s-a administrat a treia doză de ser Covid, în luna ianuarie a acestui an, potrivit publicației FranceSoir.fr.

VIDEO: (articolul continuă dedesubt)

„Mă numesc Sandrine, sunt văduvă. Am 3 copii pe care mi-i cresc singură. Știți de ce a murit soțul meu, știți când a murit? În luna ianuarie, după a treia doză – cancer galopant, a plecat (pe lumea cealaltă, n.r.) în 3 zile. Acum copiii mei sunt singuri, nu mai au tată, mă mai au doar pe mine. Iar dvs. aveți de gând să ne vaccinați în septembrie copiii cu această otravă! NU, VĂ ROG SĂ NU RÂDEȚI, este insolent ceea ce sunteți pe punctul de a face. Tremură carnea pe mine, nu vă puteți imagina în ce hal vă detest pe dvs., pe dl. Macron, pentru că mi-ați omorât soțul, pe tatăl copiilor mei, din cauza unei a treia doze de mizerie!”, i-a transmis Sandrine fostului ministru al guvernului care a impus vaccinarea obligatorie a unor largi categorii de salariați în Franța și, care, acum se duce prin teritoriu să-i convingă pe oamenii pe care i-a abuzat să-l voteze pentru un fotoliu în Parlament. Cât despre socialistul Emmanuel Macron, pe fondul războiului din Ucraina, el a reușit pe 24 aprilie 2022 să se aleagă cu un al doilea mandat prezidențial, în ciuda impunerii în 2021 a dictaturii vacciniste în patria Libertății, Egalității și Fraternității.

Nu este prima dată când fostul ministru al Educației este tras la răspundere de cetățeni pe stradă. În timpul campaniei pentru alegerile legislative din circumscripția sa, Jean-Michel Blanquer a fost stropit cu frișcă de doi profesori revoltați, care vor compărea în fața instanței de judecată din Montargis pe 4 iulie pentru acuzația de „violență voluntară agravată”, infracțiune care se pedepsește cu 3 ani de închisoare. Nici Emmanuel Macron nu a scăpat basma curată de furia poporului, el fiind atacat cu roșii chiar de la prima vizită făcută în teritoriu după câștigarea alegerilor prezidențiale.

Serul experimental Covid, declanșator de cancer?

Poate „vaccinul” Covid să declanșeze cancere? Pentru Jean-Marc Sabatier, director de cercetare la CNRS și doctor în biologie celulară și microbiologie, această posibilitate nu trebuie exclusă, după cum a mărturisit într-un interviu pentru publicația France Soir în decembrie 2021. „Injectând doze considerabile de ARN mesager prin rapelurile vaccinale, adică saturând sistemul, ne îndreptăm în mod obligatoriu către o disfuncție majoră a sistemului imunitar și către boli auto-imune, ba chiar și spre cancere (bolile Covid-19 includ și boli auto-imune și cancere”, afirma specialistul.

Puteți citi restul interviului în limba franceză: Trebuie să devenim conștienți de urgență de problemele „vaccinurilor” Covid – Jean-Marc Sabatier (FranceSoir.fr).

One thought on “Atenție, Cîmpeanu! O mamă din Franța îl acuză pe fostul ministru al Educației că i-a omorât soțul, decedat subit în urma celei de-a treia doze, impuse la serviciu. Ea a rămas văduvă, cu 3 copii orfani de tată

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *